Radio RENAȘTEREA

 LIVE

„Cântările Cerului” – mii de tineri la cel mai mare eveniment ortodox de cântări religioase, revine la Cluj-Napoca.

de | oct. 5, 2025

Organizația Creștină AGAPE are deosebita bucurie de a anunța desfășurarea celei de-a treia ediții a Evenimentului muzical „Cântările Cerului”, care va avea loc sâmbătă, 11 octombrie 2025, începând cu ora 16,00, la Sala Polivalentă (BT Arena) din Cluj-Napoca.

Evenimentul se anunță a fi unul de excepție, reunind peste 3.500 de mii de tineri din 33 de județe și din diaspora (Franța, Italia și Austria), într-o amplă manifestare de suflet, credință și muzică religioasă. Corul de copii și tineri vor interpreta cântări ortodoxe din Tezaurul de Cântări al Mișcării Ortodoxe Oastea Domnului, precum și pricesne tradiționale, într-un act artistic cu profundă încărcătură spirituală și culturală. În sală vor participa peste 5000 de invitați din toată țara și din toată Europa.

Pe lângă momentele muzicale, „Cântările Cerului” va include și momente educative, culturale și religioase, dedicate în special tinerilor, cu scopul de a încuraja credința autentică și valorile morale în viața lor.

Evenimentul se află la a treia ediție, după ce în 2023 a debutat cu un cor de 550 de tineri în fața Catedralei Mitropolitane Cluj, iar în 2024 a reunit un impresionant ansamblu coral de 1550 de copii și tineri, sub cupola BT Arena Cluj Napoca.

Invitați speciali:

Evenimentul se va bucura de prezența unor personalități marcante din viața religioasă și artistică:

  • ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
  • PS Părinte Benedict, Episcopul Sălajului
  • tenorul Arhidiacon Ionuț Boancheș – Corala Armonia
  • soprana Rut Iovescu, Filarmonica Banatul Timișoara
  • Rareș Prisăcariu, câștigătorul finalei Românii au talent- 2023
  • Andrei Nicolae Bulac – vioară, Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia
  • Evelina Andrieș – harpă, Filarmonica de Stat Brașov
  • Maria Taloș – pian, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca
  • baritonul Marc Kincses – Opera Maghiară de Stat Cluj Napoca
  • tenorul Emanel Teoc – Corul de Cameră Capella Transilvanică.

Evenimentul muzical „Cântările Cerului”, este organizat în Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Organizația Creștină AGAPE este cunoscută pentru impactul său în comunitatea locală încă din 2009, prin evenimente realizate în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Trinitas TV, Radio Renașterea, Oastea Domnului și alte instituții religioase și culturale. În ultimii ani, a organizat peste 30 de evenimente publice, atrăgând peste 20.000 de participanți și promovând constant valori creștine prin materiale multimedia pe platforma Creator.tv, adresate familiei, copiilor și tinerilor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la Cluj-Napoca

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la ceremonia militară și religioasă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Comemorarea protopopului erou și martir Aurel Munteanu, la Huedin

Comemorarea protopopului erou și martir Aurel Munteanu, la Huedin

„Protopopul Aurel Munteanu este important pentru noi, pentru felul în care a trăit și pentru ceea ce a mărturisit prin viața și jertfa sa”, a spus Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, joi, 10 septembrie 2026, la Huedin, în cadrul manifestărilor comemorative...