Organizația Creștină AGAPE are deosebita bucurie de a anunța desfășurarea celei de-a treia ediții a Evenimentului muzical „Cântările Cerului”, care va avea loc sâmbătă, 11 octombrie 2025, începând cu ora 16,00, la Sala Polivalentă (BT Arena) din Cluj-Napoca.
Evenimentul se anunță a fi unul de excepție, reunind mii de tineri din întreaga țară și diaspora, într-o amplă manifestare de suflet, credință și muzică religioasă. Corul de copii și tineri vor interpreta cântări ortodoxe din Tezaurul de Cântări al Mișcării Ortodoxe Oastea Domnului, precum și pricesne tradiționale, într-un act artistic cu profundă încărcătură spirituală și culturală.
Pe lângă momentele muzicale, „Cântările Cerului” va include și momente educative, culturale și religioase, dedicate în special tinerilor, cu scopul de a încuraja credința autentică și valorile morale în viața lor.
Evenimentul se află la a treia ediție, după ce în 2023 a debutat cu un cor de 550 de tineri în fața Catedralei Mitropolitane Cluj, iar în 2024 a reunit un impresionant ansamblu coral de 1550 de copii și tineri, sub cupola BT Arena Cluj Napoca.
Invitați speciali:
Evenimentul se va bucura de prezența unor personalități marcante din viața religioasă și artistică:
- ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
- PS Benedict Vesa, Episcopul Sălajului
- Tenorul Arhidiacon Ionuț Boancheș – Corala Armonia
- Rareș Prisăcariu, câștigătorul finalei Românii au talent – 2023
- Andrei Nicolae Bulac – vioară, Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia
- Evelina Andrieș – harpă, Filarmonica de Stat Brașov
- Maria Taloș – pian, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca
- soprana Rut Iovescu, Filarmonica Banatul Timișoara
- baritonul Marc Kincses – Opera Maghiară de Stat Cluj Napoca
- tenorul Emanel Teoc – Corul de Cameră Capella Transilvanică.
Organizația Creștină AGAPE este cunoscută pentru impactul său în comunitatea locală încă din 2009, prin evenimente realizate în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Trinitas TV, Radio Renașterea, OasteaDomnului și alte instituții religioase și culturale. În ultimii ani, a organizat peste 30 de evenimente publice, atrăgând peste 20.000 de participanți și promovând constant valori creștine prin materiale multimedia adresate familiei, copiilor și tinerilor.
️ Locurile sunt limitate!
Rezervă-țilocul pe:
https://Creator.tv/cantarile-cerului-2025/