Acest interviu este o frântură dintr-un amplu interviu, acordat de dl Marin Pîntea (Conducătorul Grupului Psaltic Iacov Protopsaltul) în cadrul emisiunii Teologie și Spiritualitate Ortodoxă.
Dle Pîntea, nu de mult timp, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților pe Cuviosul Macarie Protopsaltul. Legat de acest subiect, vreau să amintesc că în anul 1816 , când protopsaltul grec Petru Efesiu a venit la București și a creat o școală de psalți, însuși Cuviosul Macarie Ieromonahul i-a fost ucenic, alături de Anton Pan și de alți viitori psalti ai vremii .
-Sfântul Cuvios Macarie face parte dintre cei care au propulsat cântarea psaltică în țara noastră, iar noi nu facem nimic altceva decât să încercăm să-i ducem mai departe cântarea generațiilor viitoare. Acesta, împreună cu Schimonahul Nectarie Protopsaltul, vor fi doi stâlpi pentru lupta aceasta pe care încercăm să o ducem, lupta duhovnicească în primul rând, cu noi și cu neputințele noastre, dar și cu influențele străine care își fac loc în cultul bisericii și pe care le vedem foarte bine și care nu sunt sănătoase pentru dezvoltarea armonioasă a cultului, inclusiv a celor care vin în această corabie să se vindece. Noi avem nevoie de tratamentul potrivit pentru a ne vindeca, iar dacă importăm tratamente netestate în neamul nostru, probabil și rezultatele vor fi pe măsură. De asta consider că tinerii care vor să urmeze această cale, trebuie să înțeleagă faptul că arta muzicii psaltice nu este un act artistic, ci o cale către sfințenie, o cale prin care poți ajunge la anumite măsuri duhovnicești chiar și în lume, și cred că pentru copii este o uriașă oportunitate de a rămâne curați și ancorați în viața Bisericii, de a fi feriți de toate rătăcirile văzute și nevăzute.
–Ne puteți vorbi despre rolul chinonicului în cult? De ce chinonicul este atât de prigonit și socotit ,,irelevant” în cadrul Sf. Litirghii?
-Chinonicul este o cântare concentrată într-un text scurt. De exemplu, chinonicul duminical este ,,Lăudați pe Domnul din ceruri, Aliluia”. Doar că melodia are lărgimea ei, compoziția este întinsă, tocmai ca să acopere intervalul de timp în care preoții se împărtășesc în altar. Foarte mulți oameni nu acceptă chinonicul, deoarece li se pare o cântare lungă, fără prea multe cuvinte, ceva ce nu poate fi de înțeles. Dar tocmai aceasta este ideea. Se împuținează atât de mult textul, încât tot focusul este centrat pe melodie, pe starea lăuntrică generată de duhul cântării. Dacă extrapolăm această situație, ne-am putea imagina, citându-l aici pe domnul Adrian Sârbu, întâlnirea cu împăratul. Dânsul spunea că dacă te întâlnești cu împăratul – și lumeasc să fie, n-ai ce să ai spui. Adică, dacă în acel moment îți apare Hristos în față, ce-i spui? Scoți o carte de colinde? O carte de pricesne ? Nu mai ai ce spune! Rămâi fără cuvinte. Și atunci, cumva, în momentul acela, când te pregătești pentru întâlnirea cu Hristos prin Euharistie, tu n-ar mai trebui să te mai axezi pe cuvinte. De asta este foarte greșit să se citească acatiste sau să se cânte orice altceva în momentul chinonicului, deoarece toată atenția se mută de la momentul cel mai solemn, pe stări pietiste. Preoții din altar sunt într-o stare lăuntrică deosebită, iar oamenii au o altă stare. Și nu de stări duhovnicești vorbesc. De aceea, chinonicul trebuie cântat indiferent de situație, tocmai pentru că dacă oamenii sunt conștienți că urmează să se întâlnească cu Hristos, trebuie să se pregătească, iar acel interval trebuie alocat rugăciunii lui Iisus, fără să se gândească la ce se cântă și ce nu se cântă la strană.
–Deci să-i spunem așa: chinonicul creează o dispoziție lăuntrică premergătoare Împărtășirii ?
-Da! Acesta este rolul lui. Pentru ca v-am spus, în acel moment nu mai ai cuvinte, nu mai ai ce să spui. Ai spus ce aveai de spus până atunci, însă aici, la chinonic, ai ajuns în punctul culminant, unde rămâi fără grai. Dar cum se spune și în textele slujbelor, că îngerii în cer cântă fără încetare cântări nedeslușite, de neînțeles, pentru ca n-ai ce să mai exprimi omenește vorbind. Și atunci această cântare te ajută, iar dacă ai această conștiință, poți intra în starea potrivită pentru întâlnirea supremă cu Hristos.
–Mi-ați amintit de un heruvic pe care îl cântăm în Sâmbăta Mare : ,,Să tacă tot trupul omenesc..” Cam aceasta ar fi definiția chinonicului dinaintea împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului.
– Exact ! Exact acest lucru se întâmplă, și din păcate este neînțeles, în pofida faptului că dintre toate compozițiile psaltice, categoria aceasta a chinonicelor este cea mai bogată. Cele mai multe manuscrise cuprind chinonice, iar asta spune ceva. Sunt sute de manuscrise și altele încă nedescoperite, care cuprind doar acest gen de compoziție.
-Dle Pîntea, cum ne poate ajuta muzica bizantină în dobândirea ethosului lui Hristos ?
-Muzica psaltică nu este o muzică de ascultat doar pentru că e frumoasă și sună bine. Ea trebuie propovăduită ca muzică terapeutică prin însăși faptul că imnele incluse în aceste partituri pe care noi le cântăm, au fost scrise de oameni sfinți, trecuți ulterior în calendar și pe care noi îi prăznuim. Au scris aceste texte în urma unor nevoințe îndelungate intense. Îl avem pe Sf. Ioan Damaschin, Român Melodul, chiar și cei mai contemporani: Iacov Protopsaltul, Macarie Ieromonahul și pe alții. Vedeți dvs, noi nu cântăm texte scrise de noi, ci cântăm ceva ce vine dintr-o tradiție îndelungată, iar în felul acesta imnele și toate compozițiile aduc cu ele și duhul celor care le-au scris. Dacă mergem pe calea aceasta testată de imnografi, vom cunoaște roadele în viața personală, duhovnicească. Astfel, dacă fiecare se ghidează după propriile simțuri, după gusturile proprii, e foarte probabil ca și oamenii să meargă în direcția nepotrivită și să-și continue viața duhovnicească așa cum pot, doar că pe o cale netestată înainte. De aceea e nevoie de smerenie din partea tuturor: și a noastră a psalților, dar și a preoților, a tuturor celor din biserică care slujesc sau co-slujesc, de a accepta ceea ce a fost testat în timp, mai mult de 1500 de ani. Atunci vom avea șanse să ne vindecăm și sufletește.
-O altă întrebare foarte actuală la care vreau să ne răspundeți este legată de importanța exegezei la tipicul sfintelor slujbe. Are relevanță acest aspect în ciclul catehezelor sau nu ?
-Pot sa vă spun că eu merg la biserică de mic copil. Cumva, pentru mine slujba era o bandă care se derula identic în fiecare duminică. Nu există nicio diferență între sărbători, între praznice, între slujba de duminică și slujbele de peste săptămână. Însă am realizat importanța exegezei când am ajuns în strană, începând să învăț despre tipic, despre cântări și ordinea lor. Și atunci am observat cât de importantă este cunoașterea tipicului bisericesc în dispoziția ta de creștin practicant, de a fi atent la slujbă și de a înțelege de ce se cântă acel lucru, ce se întâmplă în acel moment, și de se cântă acea cântare. Acela a fost momentul când am realizat că în biserică lipsește cateheza legată de tipicul bisericesc. În general, oamenii nu prea știu ce se întâmplă la o Liturghie, ce reprezintă fiecare moment sau ce simbolizează fiecare ieșire a preotului. Din diferite discuții pe care le-am purtat cu credincioșii care doreau să se inițieze în tainele tipicului, am observat că erau mult mai preocupați de slujbă după ce au înțeles anumite aspecte și simboluri. Li se părea mult mai interesant și erau mai conectați la ceea ce ce întâmplă în cadrul realităților dumnezeiești din sfintele slujbe. Același lucru s-a întâmplat și cu mine. Din momentul când mi s-a spus că în intervalul de timp în care se citesc cei șase psalmi ai Utreniei va avea loc Judecata, am rămas marcat, iar la următoarea slujbă mi-am corectat poziția trupului. Și astfel, înțelegând ce se cântă, ești mult mai preocupat. Preoții au datoria să se intereseze de tipic și să-i catehizeze pe oameni în duhul tipicului, pentru că după cum vedem, oamenii nu au răbdare, tocmai din cauza acestor lipsuri de înțelegere a slujbelor. Rugându-te cu gândul că pe cei șase psalmi va fi judecată lumea, ești scos din acea moleșeală de moment sau din alte preocupări pe care le hrănim în timpul slujbelor prin gânduri.
-Domnule Pîntea, vă mulțumesc pentru prezență. Fie ca aceste cuvinte să rodească în inimile celor ce doresc să cunoască tainele cântării psaltice și duhul smerit pe care această tradiție îl cultivă.
– Doamne, ajută!
