Cantina „Sfânta Filofteia”, o masă caldă și sărbători mai frumoase pentru nevoiașii bistrițeni

de | dec. 7, 2019

Sfânta Mucenițã Filofteia, prăznuită de Biserică în fiecare an la data de 7 decembrie, este ocrotitoarea cantinei sociale care funcționează în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud.

Zilnic, din luna februarie 2014, Sfânta Filofteia, prin Cantina Asociației Filantropia Ortodoxă, poartă de grijă oamenilor sărmani din Bistrița. Aici, prin dărnicia bunilor creștini, se oferă o masă caldă oamenilor aflați în dificultate, însumând  525 de porții pe săptămână.

Această pruncă, Sfânta Filofteia, ocrotitoarea cantinei noastre, care la numai 12 ani a trecut la cele veșnice, ne învață că milostenia poate fi făcută la orice vârstă, fiind lucrul cel mai plăcut înaintea lui Dumnezeu.

Beneficiarii Cantinei sunt în primul rând copiii orfani şi cei proveniţi din familii monoparentale, aflaţi în situaţii de dificultate, bătrânii singuri, bolnavii, cei cu venituri foarte mici şi persoane fără casă, masă şi familie, care trăiesc pe străzi sau periodic sunt adăpostiţi la Centrul de noapte al Primăriei Bistriţa.

În preajma sărbătorilor de peste an aici se oferă sprijin financiar, alimente de bază, haine, încălțăminte și jucării pentru cei mici.

Și în acest an, în ajunul Sfintelor Sărbători, vom pregăti cu ajutorul bunilor noștri credincioși pachete consitente pentru cei sărmani așa încât și aceștia primească bucuria darului Pruncului dumnezeiesc prin mijlocirea Sfintei Mucenițe Filofteia. (Pr. dr. Ioan Marius Pintican  Președinte Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud)

Pentru buna funcţionare a Cantinei sociale „Sfânta Filofteia”, în ceea ce priveşte aprovizionarea, sunt organizate periodic colecte de alimente în parohiile din județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, sub genericul „Puținul tău poate însemna mult pentru cei care nu au”, activitatea cantinei este susținută și de postul de radio Renașterea.

Sediul Cantinei „Sfânta Muceniţă Filofteia” se află la parterul Protopopiatului Ortodox din Bistriţa, Piaţa Unirii Nr. 9 şi asigură zilnic, de luni până vineri, masa de prânz pentru 80 de persoane aflate în situaţii de dificultate.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Lights On revine la Cluj-Napoca

Lights On revine la Cluj-Napoca

Asociația Daisler anunță cea de-a 6-a ediție a festivalului internațional de light-art Lights On Romania, sub forma unei expoziții inedite de instalații de lumină. Evenimentul se va desfășura sub semnul colaborării dintre Asociația Daisler și Universitatea de Arte și...

Noi acțiuni de înșelăciune online în numele Poștei Române

Noi acțiuni de înșelăciune online în numele Poștei Române

Poșta Română atenționează că un nou val de acțiuni de phishing în care îi este folosit numele își face simțit prezența, prin intermediul SMS-urilor trimise de infractorii cibernetici care atentează la conturile și la datele personale ale utilizatorilor de internet....

Burse speciale pentru activitatea științifică a studenților UBB

Burse speciale pentru activitatea științifică a studenților UBB

În acest an universitar, 60 de studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor primi burse speciale pentru activitatea științifică. Bursele, cu o valoare lunară de 2000 de lei, sunt destinate studenților cu activitate universitară foarte bună și performanțe...