Capela mortuară a Parohei Bucea, sfințită de Mitropolitul Clujului
Photo Credit To Darius Echim
Capela mortuară a Parohei Bucea, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară a Parohei Bucea, sfințită de Mitropolitul Clujului

Marți, 13 noiembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul  Clujului s-a aflat în mijlocul comunității din Bucea, prilej cu care a binecuvântat noua capelă mortuară din localitate.

De la ora 16:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit capela mortuară, aflată în proximitatea Bisercii „Sfinții Trei Ierarhi” din Bucea. Din sobor au făcut parte consilierul administrativ-bisericesc, părintele Cristian Baciu, protopopul de Huedin, părintele Dan Ionuț Lupuțan, preotul paroh, părintele Mircea Dejeu, precum și preoții din localitățile învecinate. De asemenea, la eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, primarii din zonă și numeroși localnici.

Cu aceasta ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat faptul că trebuie să ne preocupăm de felul în care trebuie să îi înmormântăm pe cei adormiți.

 

La final, ierarhul a acordat părintelui paroh Mircea Dejeu – Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar primarului localității Negreni, domnului Dorin Constantin Manea  – Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.  De asemenea, Părintele Mitropolit a acordat distinctii și diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în viața și activitatea parohiei.

În încheierea evenimentului, Grupul vocal bărbătesc „Craii Măgurii” din Bucea a interpretat cântece patriotice vechi.

Potrivit preotului paroh Mircea Dejeu, lucrările de amenajare ale capelei mortuare au debutat anul trecut și s-au realizat din fondurile proprii ale parohiei, cu sprijinul autorităților locale, precum și al credincioșilor.

 

Autor

Darius Echim

Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, masterand al aceleiași unități de învățământ superior și student senator în Senatul Universității Babeș-Bolyai. Din ianuarie 2018 este corespondent Trinitas TV în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, fotograf și redactor-colaborator la Radio Renașterea.

Articole pe aceeași temă

Distribuie