Capela mortuară din Maieru, sfințită de Mitropolitul Clujului
Capela mortuară din Maieru, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Maieru, sfințită de Mitropolitul Clujului

Joi, 17 ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Maieru, prilej cu care a binecuvântat noua capelă mortuară din localitate și a efectuat câteva vizite pastorale.

De la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit Capela Mortuară Ortodoxă “Sfântul și Dreptul Lazăr” din Maieru. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, preotul paroh, pr. Dan Cismaș, preotul paroh, pr. Ioan Lăpuște, precum și preoții din localitățile învecinate. De asemenea, la eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și numeroși localnici.

 

Cu aceasta ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat faptul că trebuie să ne preocupăm de felul în care trebuie să îi înmormântăm pe cei adormiți.

Publicată de Dan Cismas pe Joi, 17 ianuarie 2019

 

La final, Ierarhul a acordat părintelui paroh Dan Cismaș – Crucea Centenar „Mihai Vodă”, preotului paroh al Parohiei nr. 2 din Maieru, pr. Ioan Lăpuște – Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, primarului localității Maieru, domnului Vasile Borș– Ordinul „Mihai Vodă” și prim-coratorului parohiei, domnului Vasile Moisil – Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, Părintele Mitropolit a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în viața și activitățile parohiei.

La rândul său, părintele paroh Dan Cismaș a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru prezență și părinteasca grijă pe care le-o poartă credincioșilor măiereni, fiind prezent în ultimii ani la fiecare eveniment important din viața comunității.

„Capela Mortuară „Sfântul și Dreptul Lazăr”, situată pe strada Șes, numărul 702, a servit ca lăcaș de rugăciune pentru membrii Congregației „Martorii lui Iehova” până la data de 29 octombrie 2018, când clădirea a fost cumpãrată din fonduri proprii de Parohia Ortodoxã Maieru. Apoi, a fost modernizată și dotată cu sprijinul Primăriei Comunei Maieru. Specificul acestei capele este că, pe lână încăperile de la parter, la etaj, s-au mai amenajat două dormitoare, o bucătărie și o baie, care vor fi puse la dispoziție familiei decedatului, în cele trei zile de priveghere.” a spus părintele Dan Cismaș.

Publicată de Dan Cismas pe Joi, 17 ianuarie 2019

 

Vizite pastorale și binecuvântarea ierarhului pentru măiereni

De asemenea, Părintele Mitropolit Andrei i-a vizitat pe bătrânii care sunt găzduiți de Centrul Rezidențial pentru vârstnici „Sfinții Zaharia și Elisabeta”, precum și pe copiii de la Grădinița cu Program Prelungit din cadrul Centrului Cultural Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. Cu acest prilej, IPS Andrei le-a adresat un cuvânt dohovnicesc și le-a dăruit pachețele cu dulciuri, iconițe și cărți de rugăciune.

Tot astăzi, Ierarhul a binecuvântat complexul multifuncțional deschis în centrul localității Maieru, care aparține familiei domnului Ioan Negrușier, unde pe viitor se vor deschide câteva cabinete medicale.

Foto: Dan Cismaș/facebook

Autor

Darius Echim

Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, masterand al aceleiași unități de învățământ superior și student senator în Senatul Universității Babeș-Bolyai. Din ianuarie 2018 este corespondent Trinitas TV în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, fotograf și redactor-colaborator la Radio Renașterea.

Articole pe aceeași temă

Distribuie