Capela mortuară din Someșu Rece, sfințită de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului

de | oct. 3, 2020

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat joi, 1 octombrie, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, în localitatea clujeană Someșu Rece, Protopopiatul Huedin, unde a binecuvântat noua capelă mortuară, construită de Consiliul Local al Comunei Gilău, în imediata apropiere a cimitirului parohial.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al Episcopului-vicar, preotul paroh Ștefăniță Elefteriu, precum și preoții din parohiile învecinate.

Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat grija pentru înmormântarea celor adormiți:

„În condițiile vremii, ni se oferă un locaș unde cel plecat în eternitate să se odihnească pentru trei zile, să vină ceilalți să se roage pentru el și apoi să-l așeze în cimitirul din apropiere, acolo așteptându-și chemarea la învierea cea de obște. E mare lucru ca plecarea noastră în eternitate să fie pregătită și să se întâmple în cele mai bune condiții, duhovnicești mai înainte de orice, iar apoi în cele materiale, exterioare”.

Primarul comunei Gilău, ing. Dumitru Sfârlea a primit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, „Crucea Transilvană” pentru mireni, ca o apreciere din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cei 24 de ani la Primăria Comunei Gilău.(20 ani ca primar și 4 ani ca viceprimar)

Primarul comunei Gilău i-a oferit în dar Preasfințitului Părinte Benedict monografia comunei, intitulată „Splendoarea Gilăului”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii de la Salva

Hramul Mănăstirii de la Salva

Precum l-a condus pe Leon cel Mare la izvorul tămăduitor, tot așa ne conduce și pe noi, oamenii de astăzi, Maica Domnului la Izvorul Tămăduirii, la Domnul nostru Iisus Hristos, a fost mesajul pe care Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfițitul Părinte Andrei l-a adresat...

Hramul mic al Mănăstirii Rohia

Hramul mic al Mănăstirii Rohia

Vineri 21 aprilie 2017, marea sărbătoare „Izvorul Tămăduirii”, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, cu începere de la ora 10,00, Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea "Sfânta Ana" Rohia cu ocazia hramului mic al...