Capela mortuară din Zagra, sfințită de Mitropolitul Clujului

de | nov. 11, 2021 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat joi, 11 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Zagra, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, în după-amiaza zilei, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de binecuvântare a capelei mortuare din localitate, construită în perioada 2019-2021, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Zagra.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, care este și parohul comunității, precum și alți preoți din împrejurimi.

Pentru implicarea la edificarea capelei și în viața Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat primarului comunei Zagra, Nicolae Bușcoi, „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

La eveniment au participat credincioșii din sat și reprezentanți ai autorităților locale, județene și centrale, în frunte cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și deputatul Bogdan Ivan Gruia.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Facebook / Emil Radu Moldovan

Ultimele articole

Credința, pe tabla de șah

Credința, pe tabla de șah

Dacă ar fi să-l „definesc” pe părintele Ovidiu Gavrea printr-un cuvânt (în măsura în care oamenii pot fi „definiți” prin unul sau mai multe cuvinte), i-aș spune „Părintele Bucurie”. Sau „Părintele Dragoste”. Sau „Părintele Prieten”. Și nu cred că este cineva, dintre...

Parohia Sebiș a achiziționat o autospecială de stingere a incendiilor

Parohia Sebiș a achiziționat o autospecială de stingere a incendiilor

După ce în ultimii ani comunitatea a fost afectată de o serie de incendii, Parohia Ortodoxă Sebiș a achiziționat o autospecială care să ajute la stingerea focului. Aceasta va deservi, pe lângă comunitatea din Sebiș, la nevoie și celelalte sate vecine. Achiziționarea...