Capela mortuară și casa parohială din Jucu Gară, binecuvântate de Mitropolitul Clujului

de | aug. 7, 2020 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a sfințit capela mortuară și casa parohială de la Jucu Gară.

Cu acest prilej, distinsul ierarh a hirotesit doi preoți la rangul de iconom și iconom stavrofor, iar primarului Comunei Jucu i-a înmânat distincția ”Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. Capela mortuară și casa parohială de la Jucu Gară au fost ridicate într-un timp record.

Evenimentul a avut loc chiar în zi de mare sărbătoare, respectiv joi, 6 august. Cu mic-cu mare, jucanii s-au au așteptat nerăbdători prezența în mijlocul comunității a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, care mai întâi a sfințit capela mortuară, a cărei construcție a fost finalizată într-un timp record. Lucrările au demarat anul trecut, iar sfințirea edicifiului a fost programată inițial în primăvară, dar planurile autorităților locale au fost date peste cap de pandemia de coronavirus. ÎPS Părinte Mitropolit Andrei a fost înconjurat de un sobor de preoți, din care au mai făcut parte Părintele Arhidiacon Claudiu Grama (Consilierul pe probleme de protocol), Părintele Protopop Dan Hognogi (din partea Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1), Părintele Nicolae (Starețul Mănăstirii Nicula), Părintele Ioan Tănase Chiș (fost preot paroh al Parohiei Jucu Gară, care în prezent păstorește comunitatea arondată Parohiei ”Sf. Prooroc Daniel” din Comuna Florești) și părinții Cercului Preoțesc Jucu (Pr. Marius Focșanu Cristian, Pr. Marius Vasile Abrudan, Pr. Adrian Paulian Mitrea, Pr. Silviu Cristian Rad și Pr. Gheorghe Anițaș). Printre cei prezenți s-au aflat și reprezentanți ai autorităților locale administrative, în frunte cu primarul Valentin Dorel Pojar și vice-primarul Mihai Cocoși.

La finalul slujbei, ÎPS Părinte Andrei a subliniat importanța și deopotrivă utilitatea capelei mortuare și a salutat efortul și implicarea autorităților, în funte cu primarul Comunei Jucu, domnul Valentin Dorel Pojar. În egală măsură, distinsul a adresat și un util cuvânt de învățătură, în acord cu perioada postului în care ne aflăm, vorbind celor prezenți în număr mare despre Fecioara Maria în calitatea acesteia de neprețuită mijlocitoare pentru oameni înaintea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos. Cu această ocazie, ÎPS Părinte Mitropolit i-a înmânat edilului distincția Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin.

Evenimentul a continuat cu sfințirea casei parohiale, ridicată și aceasta într-un timp record. Construcția casei a început în timpul păstoririi Părintelui Ioan Tănase Chiș și a fost finalizată în mandatul Părintelui Marius Cristian Focșanu. Casa, construită pe două nivele, se află în aceeași curte cu Biserica, pe un teren donat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. În semn de apreciere pentru efortul depus, ÎPS Părinte Andrei l-a hirotesit pe Părintele Ioan Tănase Chiș iconom stavrofor (dreptul de a purta cruce), iar pe Părintele Marius Cristian Focșanu l-a hirotesit iconom (dreptul de a purta brâu roșu și bederniță). Iconomul poartă ca semn distinctiv brâul roșu, iar la serviciile religioase bedernița, iar iconomul stavrofor poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu roșu și bederniță. Rangul de iconom și iconom stavrofor este oferit preoților care desfășoară o activitate bisericească excepțională. ”Hirotesia în iconom și iconom stavrofor înseamnă o recunoaștere a vredniciei de până acum și o încurajare pentru o lucrare mai intensă și mai bogată în viitor. Cel hirotesit este între preoți un model de iubire jertfelnică și viețuire sfântă. Când un preot paroh sau coslujitor devine iconom și iconom stavrofor se cinstește nu numai preotul, ci întreaga comunitate, în mijlocul căreia stă preotul”, a subliniat ÎPS Părinte Andrei.

De asemenea, au primit diplome de aleasă cinstire membri ai Adunării Parohiale și ai Consiliului Parohial. Ierarhul s-a închinat în Biserica cu hramul ”Sfintele Femei Mironosițe”, care a fost resfințită în 2015. În prezent, comunitatea ortodoxă de la Jucu Gară este păstorită de Părintele Silviu Cristian Rad.

În acest an, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), la 1 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a sfințit trei troițe, altarul de vară și noua capelă mortuară din Jucu de Mijloc. Cu acel prilej, primarul comunei a primit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”, cea mai nouă distincție a Mitropoliei Clujului.

Să adăugăm că evenimentul din 6 august s-a desfășurat cu respectarea cu strictețe a măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus, iar cei prezenți au purtat măști de protecție și au păstrat distanțarea socială de minim 1,5 metri, iar la intrare au găsit recipiente cu dezinfectanți.

Ultimele articole

Căsătoria sau monahismul?

Căsătoria sau monahismul?

Bătrânul Ieronim (Apostolidis) din Eghina: Nu regreta că te-ai căsătorit. Monahismul este frumos şi sublim, căci monahii au aripi şi se ridică spre Cer, pe când cei căsătoriţi umblă pe pământ. Cerul este frumos, dar nu fără pericole: dacă o să cazi de sus, te răneşti;...

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

(versiune revizuită a studiului publicat în revista Tabor, nr. 6, iunie 2018) 1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut...

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La...

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

  „Maica Domnului se bucură pentru noi toți și ne privește cu toată dragostea ei de Mamă. Din Icoana Făcătoare de Minuni de aici, de la Nicula, ea se uită la noi cu o tăcere înțelegătoare”. Miilor de credincioși prezenți în această seară la slujbele premergătoare...

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

O nouă sărbătoare a început la Mănăstirea clujeană Nicula, aici unde an de an zeci de mii de credincioși vin să se închine Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și să participe în perioada 13-15 august la hramul așezământului monahal, serbat de praznicul...

Slujbe de seară la Mănăstirea Nicula

Slujbe de seară la Mănăstirea Nicula

Sute de credincioși participă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la Slujba Ceasului al IX-lea, urmată de Vecernie și Acatistul Adormirii Maicii Domnului. La final va rosti un cuvânt de învățătură protopopul de Gherla, părintele Paul Isip. Programul slujbelor va...

Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii

Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii

Doar trei zile au mai rămas până la praznicul Adormirii Maicii Domnului, care adună an de an zeci de mii de pelerini la Nicula, în unul din cele mai importante centre de pelerinaj din țară. De sărbătoarea închinată Maicii Domnului, care este și hramul așezământului...