Capela mortuară și casa parohială din Orosfaia, binecuvântate de ÎPS Părinte Andrei

de | iul. 25, 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 24 iulie 2021, în mijlocul credincioșilor din Orosfaia, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării capelei mortuare și a casei parohiale din localitate.

De la ora 10:00, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii parohiale, cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, printre care s-au aflat consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, preotul paroh Teodor Silviu Cordovan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice rânduite, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre întoarcerea la Dumnezeu prin pocăință. De asemenea, i-a felicitat pe credincioși, alături de parohul și primarul comunității, pentru toate realizările din parohie.

„Pocăința nu presupune schimbarea confesiunii religioase, ci așa cum ne spune Sfântul Ioan Damaschinul, întoarcerea de la păcat la virtute și de la diavol la Dumnezeu. (…) Pocăința adevărată presupune și o bună spovedanie, de aceea, iubiți frați și surori, vă îndemn să vă spovediți mai des, nu doar în postul Paștilor și cel al Crăciunului, a spus Mitropolitul Clujului.

Vizionează cuvântul de învățătură AICI

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Socolu de Câmpie, județul Mureș. La chinonic, cântăreața de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean a interpretat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală desfășurată în cei 22 de ani de slujire preoțească în Parohia Orosfaia și filia Comlod, Mitropolitul Andrei i-a oferit parohului Teodor Silviu Cordovan Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. Primarului comunei Milaș, Iosif Gabor, i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar altor binefăcători le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat capela mortuară din localitate, ridicată cu sprijinul Primăriei Milaș. Apoi, a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială, recent renovată. Cu acest prilej, ierarhul a dăruit doamnei preotese, Sînziana Cordovan, o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Florentin Archiudean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA