Chipul cu care ne întâlnim azi e unul aparte. Întrupează întru totul zicala conform căreia, în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternică. Este vorba despre o regină, cunoscută mai degrabă după pseudonomul ei literar, ce înseamnă, ad litteram, „cântecul pădurii”, decât după cel cu care a domnit: Regina Elisabeta a României sau Carmen Sylva, după gusturile fiecăruia.
Prima regină a României, i-a fost alături soţului ei, Carol I, atât în momentele fericite ale domniei, cât şi în cele mai triste. Personalitate politică, socială şi culturală, va lăsa o urmă de neşters în istoria noastră. Înainte, însă, de a vă vorbi eu despre viaţa dânsei, am socotit potrivit să dăm glas însemnărilor unei alte femei aparte, respectiv Regina Maria, nora ei. Caracterizarea pe care i-o face aceasta, o lecturează Viorica Văscu, căreia îi multumesc pe această cale.
„Femeie de o puternică pasiune în tot ce iubea şi ura, având atâta entuziasm cât acei care încep abia viaţa, mare muncitoare, gânditoare mare, ea avea adesea nevinovăţia copilului. Impresionabilă şi idealistă înfocată, ea nu vedea totdeauna lucrurile sau oamenii potrivit cu adevăratul lor preţ şi de aceea adeseori cădea prada celor care ştiau să speculeze marea bunătate a inimii sale.
Trăia pentru alţii. Mâna-i era totdeauna gata să dea, urechea să asculte, ochiul să verse lacrimi pentru durerea altuia”.
Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied s-a născut la data de 29 decembrie 1843, la Neuwied, în Germania şi a decedat la data de 18 februarie 1916 la Curtea de Argeş. Principesă de Wied, s-a căsătorit în anul 1869 cu domnitorul Carol I al României şi a devenit, în anul 1881, prima regină a ţării noastre.
Aşa cum va face ulterior şi nora ei, regina Maria, în vremuri de război, nu se va claustra în palat, ci va coborî între supuşi. Aşa se face că în anul 1877, va face vizite pe front, va îngriji răniţi şi va da curaj combatanţilor români. Ulterior, va înfiinţa servicii de ambulanţă şi îngrijire şi va procura medicamente pentru răniţi. Dacă în timpul Războiului de Independenţă, eforturile sale vor fi rodul unor iniţiative personale, în 1893, va înfiinţa „Societatea Regina Elisabeta”, ce va suplini, în măsura posibilităţilor, sistemul de caritate, destul de slab reprezentat la acea vreme, tratând peste 17000 de pacienţi pe an, sau ajutând familiile nevoiaşe.
Personalitate culturală de prim rang, Carmen Sylva era o scriitoare ale cărei opere erau cu regularitate lecturate în marile saloane europene şi în înalta societate. În plus, în spaţii precum Transilvania, şcolile româneşti le primeau adesea în dar, căci suverana se gândea şi la fiii de dincolo de Carpaţi. Cele peste douăzeci de cărţi, conţinând poeme, memorii, basme şi alte creaţii literare dau mărturie peste veacuri cu privire la talentul ei literar. Opera sa în acest sector nu s-a limitat însă doar la scris. Astfel, Elisabeta a fost o promotoare a culturii tradiţionale autohtone. Se îmbrăca adesea în portul tradiţional românesc, dispreţuit până atunci de boierii care îl considerau un element definitoriu al ţăranilor, contribuind astfel la promovarea lui. La Peleş, va înfiinţa un centru de meşteşuguri tradiţionale, care o vor face să cunoască şi înţeleagă mai bine ţara pe care o conducea.
Prietenia cu oameni precum Mihai Eminescu, George Enescu, Elena Văcărescu, Nicolae Grigorescu sau Vasile Alecsandri, o va face foarte populară în spaţiul cultural românesc, iar programul de burse ce-şi propunea încurajarea tinerilor talentaţi la studiu, va fi cât se poate de binevenit. Amiciţia cu scriitori precum Mark Twain va face ca talentul ei să aibă răsunet la nivel internaţional.
Un aspect puţin cunoscut al domniei reginei este cel privitor la promovarea turismului românesc. De numele lui Carmen Sylva se leagă o frumoasă campanie de introducere a României în circuitul turistic internaţional. În urma eforturilor ei, faimosul „Orient Express” a ajuns să facă o haltă la Sinaia, călătorii fiind găzduiţi la palatul regal. În plus, a susţinut participarea ţării sale la expoziţii ce au avut loc în oraşe precum Paris sau Berlin, cu creaţii tradiţionale.
Apropierea de Biserica Ortodoxă s-a văzut în decursul activităţii ei atât în modul în care a cântat-o şi descris-o în operele ei, cât şi în faptul că a decis să fie îngropată în necropola de la Curtea de Argeş.
Deşi scriitoare, regina a fost şi o fire pragmatică. Aşa se explică faptul că a contribuit la creşterea veniturilor casei regale (cea mai săracă dintre cele europene), prin participarea la campanii publicitare dedicate unor articole precum maşinile de scris. De altfel, imaginea suveranei aflate în faţa biroului, folosind o maşină de scris, a supravieţuit drept emblematică, dublată fiind de vocaţia ei scriitoricească.
Iată chipul unei regine care, în chip delicat şi discret, a promovat cultura şi valorile tradiţionale ale ţării noastre. Asemenea ei, sunt multe alte efigii feminine care nu doar că au marcat, ci au şi scris istoria.
