Carol I al României – monarhul model

de | apr. 20, 2022 | Personalitatea zilei, Biografii, Documentare

Carol I a fost Principe și mai apoi rege al României. A fost un om cu un spirit nobil ieșit din comun. Viața sa, parcă e desprinsă dintr-un basm. Datorită educației înalte și a sufletului său nobil a reușit să ridice țara la culmi nemaiîntâlnite până atunci.

Carol I al României s-a născut la data de 20 aprilie 1839 în Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania, în familia de Hohenzollern, una din cele mai importante și influente familii germane.

A fost școlit în privat împreună cu fratele său mai mic, Anton. Pentru a crește într-o ambianță sănătoasă și a fi ținuți departe de petreceri, cei doi au fost trimiși la Dresda. Corpul profesoral ales pentru ei era compus din cei mai buni dascăli. Astfel, Carol I a beneficiat de cea mai bună educație posibilă. Educatorii i-au învățat de asemenea să se comporte frumos cu orice om. Le-au insuflat spiritul democratic. Li se spunea „să-și dea silința să li se șteargă vina de a se fi născut prinți”. Carol I a luat aceste cuvinte în serios și a încercat să domnească spre binele supușilor săi, conștient că dacă nu face treabă bună, poate fi răsturnat de la putere. Tatăl său a fost foarte atent să-i cultive spiritul de dreptate și să înlăture prejudecățile de castă. Carol trebuia să fie un om de onoare pentru a păstra prestigiul familiei de Hohenzollern.

După încheierea studiilor la Dresda, a insistat să dea examenul de sublocotenent de dragoni la Münster. Nu era obligat să dea acest examen, dar a insistat. Tatăl său era mândru de determinarea lui și a rugat comisia să-l examineze ca pe oricare alt candidat. A trecut cu calificativul „bine”. La data de 1 ianuarie 1857 prințul Carol a fost numit locotenent secund în suita unui regiment de artilerie.  În același an a terminat cursurile Școlii de Artilerie și Geniu din Berlin. În anul 1861 a călătorit în Lisabona, iar în anul 1862 a mers îm Marsilia pentru a porni spre Alger. În această călătorie a făcut contact cu lumea musulmană și o climă cu mult deosebită de ce avem în Europa.

În anul 1864 a participat ca voluntar în armata Prusiei.

În anul 1866, românii cer conducător după ce Alexandru Ioan Cuza a fost exilat. La recomandarea regelui Franței, elitele românești îl aleg pe Carol domn al Principatelor Române. Acesta acceptă, cere binecuvântare de la tatăl său, își ia rămas bun și pornește la drum. A sosit în data de 22 mai la București, unde a fost primit cu mult entuziasm și bucurie. În același an  a fost redactată  și prima Constituție a României. Carol I nu avea titulatură de rege încă. Era numit Principe al României.  Abia în anul 1881, după multe acte de eroism, Constituția a fost modificată pentru a schimba titulatura conducătorului. Până în anul 1881 Carol I era Principe al României. Noua constituție îi schimbă titulatura în rege. Încoronarea a avut loc la data de 10 mai 1881.

Evenimentele care au dus la acest fericit moment s-au petrecut în 1877, când  a izbucnit războiul ruso-turc. România a declarat război turcilor și a luptat cot la cot cu rușii la Plevna. Carol I a fost un adevărat lider. A fost prezent pe câmpul de luptă și îi imbărbăta pe soldați.  Locotenent-colonelul Văcărescu povestește că „Principele s- a deplasat călare la Divizia 4 şi a dat mai întâi peste un pâlc de soldaţi din Batalionul 2 vânători. Sleiţi de efortul luptei, decimaţi de gloanţele inamicului, vitejii şedeau strânşi ciorchine în jurul drapelului lor, vizavi de reduta duşmană, din care când şi când se trăgea cu tunul sau cu puşca. «Ce faceţi aici, copii?» i- a întrebat principele. «Ce să facem, Alteţă?» a răspuns în felul lui naiv de a vorbi un sergent cu faţa înroşită de oboseala şi agitaţia zilei, «păgânii ne- au nenorocit; priviţi numai, ce puţini am rămas!» «Cum?» a zis principele, «dar voi toţi de aici sunteţi sănătoşi şi vânjoşi, acolo eu văd şi pe alţii dintre camarazii voştri, adunaţi-vă şi mergeţi vitejeşte înainte, şi victoria va fi a voastră, voi veţi salva onoarea zilei de azi!». Adesea,Carol  rămânea toată ziua pe cal, mereu preocupat de binele trupelor, pe care le vizita şi în cele mai îndepărtate avanposturi.

Pentru că România se afla în tabăra învingătorilor la finalul războiului, țara și-a dobândit independența.

Carol I a fost un conducător dedicat. Într-o lungă scrisoare adresată prințului moștenitor prusian spunea: : „Cu cele mai bune resurse ale fiinţei mele, vreau să mă străduiesc să conduc spre un viitor fericit ţara minunată pe care acum o numesc a mea şi pe cele cinci milioane de oameni care mi- au încredinţat tot ce au mai scump, căci noi suntem cu toţii, fiecare după ţelul său, lucrători la «războiul în freamăt al vremii».

Principele Carol era foarte preocupat şi de îmbunătăţirea condiţiilor improprii din Bucureşti.  Au fost trasate şi amenajate noi străzi şi bulevarde. Râul Dâmbovița a fost regularizat treptat pentru a nu mai inunda an de an cartierele joase. S-au construit hale și piețe și cu ajutorul unor pușcăriași sub pază militară au fost construite drumuri noi între localități. Se străduia să îmbunătățească sistemul școlar românesc. Pentru armată a cumpărat echipamente noi, a schimbat uniforma militară cu una mai eficientă pe câmpul de luptă și a îmbunătățit disciplina și nivelul de instrucție din unități. Datorită insistențelor lui, în anul 1868 se construiește prima linie de cale ferată din România. Deși comisiile Camerelor spuneau că bugetul nu permite dezvoltarea unei infrastructuri,  în decursul domniei a insistat să împânzească țara cu linii de cale ferată, pentru că doar așa puteau avansa economic în acea epocă.Carol I al României – monarhul model

Cu privire la personalitatea sa, principele Karl Anton spune că: „Principele şi- a organizat el însuşi arhiva. La orice întorsătură a conversaţiei, el ştie unde se găseşte o scrisoare sau un document care se referă la subiectul respectiv. – Principele este una dintre acele firi funciarmente sănătoase şi destoinice care se autoeducă zilnic la şcoala aspră a vieţii. – Are convingeri şi idei absolut clare; se arată deschis faţă de părerile opuse; dar are un talent rar de a refuza aceste păreri în modul cel mai fin şi de a reveni la punctul său de pornire.”

              Popularitatea sa a crescut atât de mult, încât la un moment dat a fost invitat să preia coroana Spaniei. Dar, principele Carol a spus că nu vrea să părăsească România, chiar dacă ar însemna să preia strălucitoarea coroană a Spaniei.

Viața de familie îi era de asemenea o poveste ca de basm. Soția sa, Elisabeta era un partener de viață perfect pentru el. Aveau plăceri comune, se completau unul pe altul. Carol încerca să o includă cât de mult pe soția sa în evenimentele de stat, pentru a petrece mai mult timp cu ea. Mai ales că problemele de cârmuire nu luau niciodată pauză. Totuși, încerca să-și facă timp pentru familia, care îl făcea fericit. Despre fetița lor, Maria, principele Carol scria: „Este o adevărată bucurie să vezi cum se dezvoltă copilul nostru… „Dacă sunt liber un moment, mă joc cu ea; acest copil fermecător este cea mai mare bucurie a mea!“

              A trecut la cele veșnice în data de 10 octombrie 1914, după o lungă și frumoasă domnie.  Istoricul Paul Lindenberg îl descrie astfel: „totul s- a schimbat (în România), numai regele Carol a rămas acelaşi ca fire şi caracter, a rămas un om nobil şi distins pe care ţi- e cu neputinţă să nu-l iubeşti şi să nu-l stimezi, un om extrem de exigent cu sine însuşi, mărinimos în acţiunile sale, bun şi prietenos cu oamenii…, dispreţuind orice meschinărie…, un suflet capabil de gratitudine şi compasiune,, o natură echilibrată şi viguros articulată, urmărind mereu un singur ţel: patria!… Atât ca prim servitor al statului, cât şi ca prim cetăţean, el este o pildă luminoasă pentru popor: loial şi zelos în muncă, străin de orice trufie… Om de o religiozitate profundă şi de moravuri curate, el este pentru doamna sa soţul cel mai afectuos şi prietenul cel mai credincios, şi arată în orice împrejurare că are o inimă plină de bunătate şi iubire!”, spune istoricul Paul Lindenberg.

 

Surse:

Paul Lindenberg, Regele Carol I al României, Ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 2016, pp. 9,14-18, 22-30, 47,  77, 103, 106-110, 112, 116, 131, 136, 145, 162, 166, 198, 200, 220, 227, 249, 260, 320.

The Great Events by Famous Historians (Almost Complete), https://books.google.ro/books?id=_CyXL7Tnb9AC&pg=PT5437&dq=hohenzollern+influential+family&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwiZn9X35Zj3AhVGhqQKHX-sCxsQ6AF6BAgFEAI#v=onepage&q=hohenzollern%20influential%20family&f=false

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Carol I al României – monarhul model
Carol I al României – monarhul model
/

Ultimele articole

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Pe 21 noiembrie sărbătorim împreună Intrarea Maicii Domnului în Biserică, motiv suficient de serios pentru a ne chestiona asupra proprii noastre aduceri în biserică. Dacă aducerea Maicii Domnului în templu la vârsta de trei ani însemna consacrarea acesteia ca...

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț reprezintă o invitație a Sfântului Sinod adresată întregii noastre Biserici, dar mai cu seamă clerului, teologilor și monahilor de a medita asupra vieții și activității...

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Oamenii preocupați de cele spirituale au avut întotdeauna conștiința că au nevoie de un călăuzitor. Cărțile de înțelepciune ale Scripturii îi fericesc pe cei ce sunt călăuziți „căci dacă unul cade, îl scoală tovarășul lui” (Ecclesiastul 4, 10). Îl auzim și pe Solomon...

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț reprezintă o invitație a Sfântului Sinod adresată întregii noastre Biserici, dar mai cu seamă clerului, teologilor și monahilor de a medita asupra vieții și activității...

Sfântul Nectarie de Eghina – dascăl de Teologie

Sfântul Nectarie de Eghina – dascăl de Teologie

Această personalitate duhovnicească contemporană de excepție este cunoscută în contemporaneitate, mai ales în spațiul pastoral-duhovnicesc, drept un sfânt contemporan din categoria taumaturgilor. Însă nu trebuie să uităm că a fost și un dascăl de Teologie, activitate...

ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

Înaltpreasfinția Sa, JUSTINIAN CHIRA, vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului şi Sătmarului, a fost fiul unei familii de gospodari harnici și credincioși din satul Plopiș, având ca părinți pe Ilie Chira (1871-1937) și Maria Chira, născută Puț (1884-1949)....

Părintele Sofian Boghiu, bătrânul filocalic

Părintele Sofian Boghiu, bătrânul filocalic

Probabil că cea mai bună descriere sintetizatoare a părintelui duhovnicesc în termeni evanghelici, care devine și program de viață efectiv la Părintele Sofian Boghiu, este răspunsul consemnat într-una din lucrările sale: „Smerenia și dragostea! Cele pe care le...

Părintele Sofian Boghiu – un practicant al rugăciunii isihaste

Părintele Sofian Boghiu – un practicant al rugăciunii isihaste

Personalitate importantă a monahismului românesc contemporan, părintele arhimandrit Sofian Boghiu, născut la 7 octombrie 1912 în Cuconeștii Vechi, județul Bălți și decedat la 14 septembrie 2002, înscrie cu cinste nu doar o pagină în istoria artei bisericești românești...