Cartea „Bucuria Credinței – Părintele Episcop Vasile Flueraș la 70 de ani”, prezentată în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

de | feb. 17, 2019

Volumul „Bucuria Credinței – Părintele Episcop Vasile Flueraș la 70 de ani”, a fost prezentat duminică, 17 februarie 2019, în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc imediat după Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți, la care a luat parte și Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

„După cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Vasile Someșanul de la sfârșitul Sfintei Liturghii, cercetătorul științific Mircea Abrudan a făcut o prezentare a cărții, iar la final, în numele clerului și credincioșilor din Mănăștur, i-am înmânat drept mărturie a recunoștinței și dragostei filiale, o icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă, în tradiția noastră transilvăneană. La eveniment au participat câteva personalități marcante ale culturii clujene, printre care domnul prorector Ioan Bolovan, membru al Academiei Române, distins profesor și o voce importantă a urbei noastre. După lansarea cărții, o mulțime de credincioși,  aproape o oră, au stat să ia binecuvântare de la acest îndrăgit ierarh al Bisericii noastre, și privilegiați de faptul că îl avem în mijlocul nostru, l-au întâmpinat cu o mare de flori, iar întreaga biserică i-a cântat La mulți ani”, a precizat părintele paroh Dan Hognogi, protopop de Cluj I.

Volumul „Bucuria Credinței – Părintele Episcop Vasile Flueraș la 70 de ani” a apărut la Editura Renașterea și a fost îngrijit de un colectiv de colaboratori și ucenici de-ai Preasfinției Sale, în frunte cu părintele Petru-Ioan Ilea. Cartea a fost lansată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca de Anul Nou, în preajma aniversării a 70 de ani de viață a Preasfințitului Vasile. Aceasta conține aspecte ale vieții și activității ierarhului, precum și mărturii ale diferitor persoane care au intrat în contact cu părintele episcop, sau fii duhovnicești. Este vorba de peste 150 de evocări, deschise prin cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În carte i-au adresat mesaje Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alți ierarhi membri ai Sfântului Sinod, oameni de cultură, teologi și alți cunoscuți. La sfârșit este prezentată activitatea sa pastorală și un breviar fotografic.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....