Apărută în anul 2023 la Editura Doxologia din Iași, cartea Când nu mai ai pe cine să îmbrățișezi este semnată de părintele Răzvan Brudiu, lector universitar la Catedra de Misiologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Teologie din Alba Iulia. Titlul volumului este inspirat de reflecția plină de înțelepciune a unui bătrân din Munții Apuseni, rostită la constatarea înstrăinării tot mai profunde dintre oameni.
În paginile acestei cărți, părintele Răzvan Brudiu împărtășește cu noi învățăturile primite de la bătrânul Iosif, un bunic din Munții Apuseni, nepot al duhovnicului Arsenie Praja. Autorul l-a întâlnit pentru prima dată într-un Post al Crăciunului, când „împreună cu o mână de studenți am hotărât să dăm fuga prin Munții Apuseni să vedem ce mai fac bătrânii țării”.
După prima întâlnire cu bătrânul Iosif, părintelui Răzvan îi rămân întipărite în minte, pe de o parte, privirea smerită a bătrânului, „fugind parcă de slava unei lumi pe care oricum nu o cunoștea; privirea sa era îndreptată în jos… eram uimit de modestia acestui om, care îi înfrumuseța chipul ce ațintea smerit podeaua”. Pe de altă parte, îl uimește lucrul căruia Iosif îi acordă o prețuire imensă: cartea de rugăciuni, „așezată la loc de cinste pe masă, învelită într-un ștergar curat de in, aveai impresia că te afli lângă o comoară aurită, că atingi o Evanghelie prețioasă. Am luat în mâini cartea cu foi îngălbenite și rupte pe la colțuri. Era din anul 1958, tipărită în vremea mitropolitului Colan. În timp ce răsfoiam paginile cărții, bătrânul mă avertiză cu blândețe să le mângâi ușor, pentru că altfel se rup. „E scumpă. E de la Dumnezeu. E o bunătate, altceva nu am”. Tot din prima întâlnire aflăm că Iosif își trece întotdeauna soția pe pomelnicul celor vii, deși aceasta a trecut în eternitate de multă vreme, gest care îl conduce pe autor spre următoarea concluzie teologică: „Pentru Iosif, moartea este o intrare în viață. Moartea și-a schimbat, în Hristos, rostul ei însuși, căci gestul bătrânului descoperă că moartea este poartă spre viață. În Biserica primelor veacuri creștine exista convingerea că cei adormiți în Domnul rămâneau, de fapt, vii. Pentru primii creștini, dar și pentru Iosif, Învierea reprezintă un eveniment cosmic, o împlinire în Hristos”.
După câteva săptămâni de la prima întâlnire, profesorul și teologul simte nevoia să-l reîntâlnească pe bătrânul Iosif. Îl găsește acasă, privind pe fereastră, iar în fața lui, pe masă, se afla cartea de rugăciuni, de această dată deschisă tocmai la rugăciunile de mulțumire pentru Sfânta Împărtășanie. Nedumerit, teologul se simte îndreptățit să întrebe de ce citește aceste rugăciuni dacă nu s-a împărtășit. Răspunsul vine firesc: „Părinte, le citesc zilnic pentru că îmi plac tare mult și îmi încălzesc sufletul”. În lumina acestui răspuns, părintele Răzvan conchide: „Era un exercițiu duhovnicesc prin care se pregătea pentru cazul unei morți grabnice. Avea conștiința euharistică, și tot ce se mișca în jurul lui era, cu adevărat, o euharistie. De fapt, citind aceste rugăciuni, el nu făcea decât să moară mereu și să învieze mereu cu Hristos. Aveam în față un om care, prin iubire, mărturisire și mulțumire, năștea în inima mea pacea gândurilor, seninătatea sufletului și o lumină care strălucea mai albă decât zăpada”.
Din dialogul celor doi aflăm și câteva aspecte despre viața duhovnicească a părintelui Arsenie Praja: „Unchiul meu era un om tare rugător, umbla pe la toate mănăstirile și, când venea la noi, se îndeletnicea cu două lucruri: rugăciunea și munca. Rugăciunile pe care le rostea nu le citea de undeva, ci le rostea din minte, după ce le încălzise în inimă. Starea de rugăciune a părintelui Arsenie era fără patimă, câștigată în timp. Așa se răpește mintea din cele de jos și se înalță spre culmile cerești. Pentru unchiul pustnic, pâinea era hrana trupului, fapta bună era hrana sufletului, iar rugăciunea împreunată cu munca devenea hrana minții”.
Despre cea de-a treia întâlnire dintre cei doi vă provoc pe dumneavoastră să citiți; eu voi cita, în schimb, cuvintele părintelui academician Remete despre felul în care a fost scrisă cartea: „Fără îndoială, cititorii dornici de culori, metafore și figuri artistice vor găsi aceste povestiri prea simple. Ținem să le reamintim tuturor că realitățile fundamentale sunt simple și totuși bogate și profunde: aerul, apa, Dumnezeu. Dincolo de simplitate, în aceste povestiri, cititorul va găsi însă înțelepciunea bătrâneții, frumusețea vieții, rostul esențial al ascezei și puterea credinței, care pe toate le poate vindeca, întări, înfrumuseța și mântui”.
În loc de concluzie, găsesc cuvintele Preasfințitului Damaschin Dorneanul cele mai potrivite. În prezentarea cărții, Preasfinția Sa afirmă: „Paginile acestei cărți nu sunt o simplă povestire despre un bătrânel cuminte și înțelept, așezat și luminos. Nici ostoirea unui dor după vremuri de altădată, al întâlnirii cu oameni care deprindeau un alt soi de înțelepciune, aceea a vieții trăite cu sens și a credinței la firul ierbii. Cred că părintele Răzvan propune fiecărui cititor posibilitatea descoperirii, acum și aici, în jur sau chiar în sine, a unui bunic precum Iosif. Un pustnic, de data aceasta, nu din inima Apusenilor, ci din inima oricărei metropole, a oricărui cătun, ori din inima ta. De nu îl vezi, caută-l! De nu-l găsești în tine, crește-l! Când nu vei mai avea pe cine îmbrățișa, te va cuprinde el, învăluindu-te în boarea tihnei după care-ți tânjește sufletul!”
Îi mulțumim părintelui profesor Răzvan Brudiu pentru această minunată carte !
Autor: Pr Grigore Toma Someșan
