Cartea „Povestiri biblice” va fi lansată la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | dec. 13, 2021

Volumul „Povestiri biblice” este semnat de scriitorul clujean Ioan Ciorca și va fi prezentat marți,  14 decembrie 2021, de ora 16:00, la Muzeul Mitropoliei Clujului aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Apărută la Editura Ecou Transilvan, în condiții grafice de excepție, cartea, după cum afirmă chiar scriitorul, ”se adresează nu doar copiilor, ci tuturor creștinilor, fiind o întoarcere spre valorile creștine, în aceste vremuri în care legile oamenilor tind a înlocui legile lui Dumnezeu”.

Volumul cuprinde patru povestiri, bogat ilustrate, adaptate în versuri.

 „Este vorba despre povestea lui Rut, a împărătesei Estera, a profetului Iona și a lui Iuda. Fiecare povestire beneficiază de câte un scurt cuvânt introductiv, precum și morala care se desprinde din ele. Poveștile nu au fost alese întâmplător, ci datorită învățămintelor pe care le cuprind”, precizează autorul.

Cartea „Povestiri biblice” va fi lansată la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lucrarea beneficiază de o prefață din partea pr. lect. univ. dr. Bogdan Ivanov.

Reamintim că, abordând aceeași tematică, scriitorul clujean Ioan Ciorca s-a remarcat prin realizarea cărții „Biblia în versuri”.

Volumul, însumând 1886 de pagini, reprezintă prima adaptare integral în versuri, cuprinzând cele 66 de cărți ale Scripturii, din Vechiul și Noul Testament.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (14 - 24 iunie 2024). În valoare de 2500 de euro, bursa a fost inițiată în memoria unuia...

Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca, la a 15-a ediție

Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca, la a 15-a ediție

Maratonul cultural Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca (ZCMC), ajuns anul acesta la cea de-a 15-a ediție, se va desfășura între 18 și 25 august, în toate locurile de tradiție unde s-a consacrat. Publicul se va putea bucura din nou de sutele de evenimente care...

Corul Madrigal: Concert Extraordinar de Paște, la Cluj-Napoca

Corul Madrigal: Concert Extraordinar de Paște, la Cluj-Napoca

Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, invită publicul clujean la Concertul Extraordinar de Paște, susținut la Biserica Sfântul Mihail, din Piața Unirii din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 19:00, și îl va avea ca invitat...