Cartea „Preoteasa Lucreţia Murăşianu şi Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române Turda”, lansată în prezența PS Benedict Bistrițeanul

de | aug. 22, 2020 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a participat la lansarea cărții „Preoteasa Lucreţia Murăşianu şi Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române Turda”, apărută la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, în acest an, fiind îngrijită și redactată de preotul turdean Dorin Sas, parohul comunității ortodoxe române din Valdemoro, Spania.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 22 august 2020, la Catedrala „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” din Turda, iar în deschiderea manifestării culturale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba parastasului pentru preotul Iovian și preoteasa Lucreția Murășianu, cea căreia îi este dedicată cartea.

La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt duhovnicesc, în cadrul căruia a evidențiat spiritul misionar și jertfelnic al preotesei Lucreția. De asemenea, a felicitat autorul, pr. Dorin Sas, și pe toți cei implicați în procesul de tipărire al cărții.

În cadrul lansării au luat cuvântul și au prezentat noua apariție editorială: istoricul și cercetătorul dr. Răzvan Mihai Neagu, profesor la Colegiul Tehnic din Turda, preoții parohiei turdene „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Gheorghe Gotea și Grigore Marchiș, precum și autorul lucrării, preotul Dorin Sas.

Publicată de Parohia Ortodoxă Română Valdemoro pe Sâmbătă, 22 august 2020

Pentru contribuția prodigioasă în folosul comunității turdene și nu numai, preoteasa Lucreția Murășianu, de vrednică pomenire, a primit titlul post-mortem de „Cetăţean de onoare al Municipiului Turda”, distincţie acordată în numele Consiliului Local, de primarul Cristian Octavian Matei.

Lucreția Murășianu (1875-1946) s-a născut într-o familie credincioasă, fiind fiică de preot și nepoata Mitropolitului Ioan Mețianu. În anul 1893 s-a căsătorit cu cel care avea să devină protopopul Turzii, preotul Iovian Mureșan.

A fost o personalitate complexă și, în același timp, exponențială în istoria orașului Turda. Pentru o îndelungată perioadă de timp, ea a fost președinta Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, filiala Turda, importantă asociație cu o largă implicare socială, culturală, edilitară și religioasă, după cum consemnează istoricul turdean Răzvan Mihai Neagu, în paginile cărții.

Preoteasa Lucreția s-a remarcat în special în perioada Primulului Război Mondial, când s-a preocupat să aline suferința celor răniți în război, aduși la spitalele din Turda. De asemenea, în perioada interbelică, ea l-a secondat pe soțul său (protopopul Iovian – n.r.) în activitatea edilitară și filantropică din Turda, printre care amintim acțiunile pe care le-a inițiat ca membră a Societății Ocrotirea Orfanilor de Război, filiala Turda, precum și la colectarea de fonduri pentru construcția Catedralei ortodoxe din Turda, unde este înmormântată, alături de soțul ei.

Mai multe fotografii AICI 

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 24 august 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Marius Romilă

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

În Episcopia Sălajului se desfășoară în perioada 10-21 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, proiectul „Școala de vară Porolissum”.  Acest proiect, inițiat de episcopie  în parteneriat cu școala generală „Porolissum” din Zalău și Asociația...

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

  Mai mult de 35 000 de credincioși s-au închinat la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. Respectând tradiția, mulți dintre pelerini au ajuns pe jos „la Nicula colo-n deal”. Radio Renașterea vă oferă un fotoreportaj de la praznicul Adormirii...

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

Sute de oameni, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au luat parte duminică, 16 august, la Cetatea Ciceului din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, la prima Liturghie săvârșită pe locul numit „Subcetate”, unde se va ridica mănăstirea „Petru Rareș Vodă”....

Resfințirea bisericii din Parohia Nușfalău

Resfințirea bisericii din Parohia Nușfalău

Duminică, 16 august 2015, credincioșii parohiei Nușfalău, protopopiatul Șimleu Silvaniei, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de reînnoire a locașului de cult, lucrări efectuate...