Pericopa de față face parte dintr-un context lărgit în care autorul aduce elogii înțelepciunii. Versetele pe care le vom studia se preocupă doar de relația înțelepciunii cu creația: “Din veșnicie am fost formată, de la început, înaintea pământului…” (v. 23).
Multele afirmații ale Înțelepciunii, prezente în aceste versete, sunt credibile tocmai datorită asocierii ei cu Dumnezeu, la începutul creației tuturor celor văzute și nevăzute. Înțelepciunea logosică a existat înainte ca lumea să fie creată (vv. 22-29) și a participat cu Domnul la actul în sine al aducerii tuturor la existență, împărtășindu-I bucuria pentru toate realizările: “Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi și desfătându-mă fără încetare în fața Lui, dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui și găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor” (vv. 30-31).
Datorită rolului unic pe care l-a avut, Înțelepciunea face un apel final pentru ca oamenii să o dobândească: “Cel ce mă află, a aflat viața și dobândește har de la Domnul” (v. 35).
