Cartea Proverbelor lui Solomon este o culegere de maxime şi zicători ale înţelepciunii iudaice. Biblia Hebraica numeşte cartea Mişley sau, mai pe larg, Mişley Şlomo ben David melek Israel (Proverbele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel). Septuaginta pune cartea după Ode (secţiune proprie versiunii greceşti), numind-o Παροιμίαι sau, cu numele întreg, Παροιμίαι Σαλωμωντος υιου Δαυιδ, ος εβασίλευσεν εν Ισραηλ. Vulgata aşează cartea după Psalmi, ca în Bibliile noastre, numind-o Liber proverbiorum Salomonis. Primul verset, însă, dă şi un al doilea nume pentru proverbe, acela de parabole: Parabolae Salomonis filii David regis Israhel. Traducerile româneşti introduc şi un alt termen, acela de pildă.
Aparţinând genului didactico-poetic, cartea cuprinde un şir de maxime, cugetări ori sentinţe, arareori întâlnindu-se proverbul în accepţia sa obişnuită. De regulă e vorba despre scurte maxime sub formă de distihuri, sub forma paralelismului sinonimic şi antitetic. Nu există o ordine sistematică în gruparea proverbelor, chiar dacă sunt şi porţiuni închegate, pe alocuri. Cartea, însă, tratează despre adevărata înţelepciune a vieţii, înţelepciune ce nu poate fi despărţită de revelaţia dumnezeiască.
Cum o arată şi numele cărţii, cele mai multe dintre proverbe îi aparţin regelui Solomon, acestora adăugându-li-se şi ziceri ale altor înţelepţi, unii numiţi, alţii necunoscuţi. Septuaginta simplifică problema, faţă de Textul Masoretic, operând astfel încât toate zicerile să pară ca aparţinând lui Solomon.
