Casa de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș”, înfrățită cultural cu două instituții de cultură din Columbia

de | nov. 1, 2022

Recent încheiata deplasare a delegației Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” în Columbia s-a concretizat prin semnarea unui parteneriat cultural și promisiunea unei a doua înfrățiri culturale, cu două instituții de cultură din Columbia.

Delegația Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” s-a deplasat în Columbia, unde a participat în perioada 12-22 octombrie 2022, la două festivaluri cu tradiție, dedicate artelor și folclorului, în orașele Funza și Cali:

  • THE INTERNATIONAL FESTIVAL IPC „DANCIONG WITH COLUMBIA” (Cali, Columbia)
  • THE ZAQUESAZIPA ART AND CULTURAL FESTIVAL (Funza, Columbia)

Ambele festivaluri sunt foarte importante în Columbia, unul, Cali Festival,  având o tradiție de 20 de ani, iar celălalt, Funza Festival, de 25 de ani.

Au reprezentat instituția: Flavius Milășan – Director, Ioan Cocian – Consultant artistic, Dorel Rohian – Dirijor și interpret la acordeon, perechile de dansatori și Orchestra Ansamblului Folcloric Studențesc „Mărțișorul”.

Cu prilejul vizitei în Columbia, la inițiativa domnului Director Flavius Milășan, a avut loc o înfrățire culturală între Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” și Primăria Municipiului Funza, respectiv Centrul Cultural Bacatá. Pentru a concretiza aceste obiective, va exista o invitație de participare a unei delegații din Funza care va călători în România în luna octombrie 2023, pentru a reprezenta Columbia.

Cel de-al doilea proiect a fost semnarea unei intenții de înfrățire culturală, ca un preambul, a Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” și Instituto Popular de Cultura din Cali, Columbia, parteneriatul de înfrățire culturală propriu-zis urmând a fi semnat anul viitor.

Este un moment istoric pentru Casa de Cultura a Studentilor „Dumitru Fărcaș”. Am inițiat şi semnat înfrăţirea culturală a Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, România, cu Municipiul Funza și Institutul Cultural Bacatá, Columbia. Acest parteneriat cultural oferă tinerilor și specialiştilor în cultură, din ambele instituții, schimburi de experiență în domeniile: folclor, teatru muzical, arte vizuale şi dansuri (balet, urban dance, dans contemporan, salsa și tango), pe o perioadă de 6 ani. O componentă definitorie a proiectului va fi și Managementul cultural al celor două centre culturale înfrățite, CCS Cluj-Napoca și Centro Cultural Bacatá Funza.

Mulțumiri pentru deschidere, Domnului Primar al Municipiului Funza, Daniel Felipe Bernal Montealegre și omologului meu, Juan David Barbosa Silva, un om dedicat,  Director al Centrului Cultural Bacatá. Adresez calde mulțumiri colegilor mei din delegația României, prezenți și implicați în acest minunat eveniment.Flavius Milășan – Director Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
„DATINI ȘI CREDINȚĂ” la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

„DATINI ȘI CREDINȚĂ” la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 23 martie 2024, ora 12:00, la vernisajul expoziției de pictură „Datini și Credință” a artistei Maria Fărcășan, la sediul...

BALUL OPEREI 2024

BALUL OPEREI 2024

BALUL OPEREI 2024 marchează aniversarea celei de-a 30-a ediții a unui eveniment în cadrul căruia eleganța și rafinamentul vor fi celebrate printr-un program muzical special și invitați de renume internațional, fiind o coproducție de înaltă ținută realizată de Opera...

Concert aniversar – 70 de ani de Radio Cluj

Concert aniversar – 70 de ani de Radio Cluj

Vineri, 15 martie 2024, ora 19, Studioul Radio Cluj Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” Tiberiu Soare dirijor Elizaveta Ivanova flaut Samanta Škorja clarinet Michael Haydn Concertul în Re major pentru flaut Gioachino Rossini Introducere, Temă cu variațiuni...