Casa parohială din localitatea clujeană Beliș, mistuită de incendiu, va fi reconstruită

de | mai 30, 2020

O nouă casă parohială va fi construită în parohia ortodoxă Beliș, Protopopiatul Huedin, după ce vechiul edificiu a fost mistuit de un incendiu anul trecut.

Vineri, 28 mai 2020, a avut loc punerea pietrei de temelie, când a fost oficiată sfințirea cea mică a apei, însoțită de o rugăciune specială. Slujba a fost săvârșită de preotul Lupuțan Dan, protopopopul de Huedin, alături de preotul oparoh Cristian Muntean, în prezența autorităților locale, a credincioșilor și a constructorilor.

Pentru edificarea noii case parohiale, la nivelul Protopopiatului Huedin, a fost organizată o colectă, în urma căreia s-au adunat peste 60.000 lei. Cu ajutoare financiare au contribuit și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, autoritățile locale, enoriașii, dar și alte unități parohiale din afara Protopopiatului.

Casa parohială din Beliș, unde locuiau preotul, soția și cei patru copii, a fost cuprinsă de un incediu violent anul trecut, în octombrie. Din fericire, aceștia au scăpat nevătămați. Cei care doresc să contribuie la continuarea lucrărilor de edificare, pot dona în contul Parohiei Ortodoxe Beliș: RO25RNCB0288108857530001, deschis la BCR, CIF: 7027780.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei din localitatea clujeană Cornești, protopopiatul Huedin,  a fost sfințită astăzi, 14 mai 2017, în Duminica a 5-a după Paști,  în prezența mai multor ierarhi români, în frunte cu Arhiepiscop si Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei....

Liturghie arhierească, în  parohia  sălăjeană Dragu

Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Dragu

Duminică, 14 mai 2017, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dragu, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte părintele Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului....

Ziua Internaţională a Familiei

Ziua Internaţională a Familiei

Ziua Internaţională a Familiei este sărbătorită astăzi, 14 mai. Printr-o rezoluție din anul 1993, ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională a Familiei. În țara noastră această zi este...

Conferinţele preoţeşti de primăvară, în Arhiepiscopia Clujului

Conferinţele preoţeşti de primăvară, în Arhiepiscopia Clujului

Conferinţele preoţeşti de primăvară au debutat astăzi, 11 mai 2017,  în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. În cadrul acestor conferinţe, tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor...