Case de tip familial în județul Sălaj, în locul centrelor de plasament

de | feb. 13, 2020 | Societate

Centrele de plasament din Jibou, Şimleu Silvaniei şi Cehu Silvaniei, în care se află în prezent aproape 140 de copii, vor fi închise. În locul lor urmează să fie înfiinţate zece case de tip familial, cu un maximum de 12 copii fiecare. Investiţia va fi realizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, în cadrul unei finanţări europene în valoare totală de aproape 19 milioane de lei, informează AGERPRES.

Potrivit directorului DGASPC Sălaj, Violeta Milaş, contractele de finanțare au fost semnate miercuri și prin aceste proiecte vor fi înfiinţate şi două centre de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, astfel încât tinerii să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă atunci când părăsesc sistemul de protecţia a copilului. Proiectele au ca termen de finalizare anul 2023.

Ultimele articole

Mai multe din Societate
Sobe de gătit pe lemne, pentru familii defavorizate

Sobe de gătit pe lemne, pentru familii defavorizate

31 de familii cu posibilități materiale reduse beneficiază de activități educative adresate copiilor și de dotarea gospodăriilor acestora cu sobe de gătit pe lemne. Serviciile sociale sunt oferite în cadrul proiectului ”Dezvoltarea abilităților de viață independentă...

Campania națională de donare de sânge „De Crăciun, fii erou!”

Campania națională de donare de sânge „De Crăciun, fii erou!”

Voluntarii proiectului Donează sânge, fii erou! din toate centrele universitare medicale din țară – Cluj-Napoca, Brașov, București, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara – organizează o campanie națională de donare de sânge în...

„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

Asociatia Filantropia Ortodoxă filiala Dej demarează, pentru al șaselea an consecutiv, campania „Fii bun de Crăciun!”. Aceasta se desfășoară în perioada 1 – 21 decembrie 2020 și are ca scop colectarea de donaţii, sub orice formă, pentru a ajuta copiii şi bătrânii...