Câte o Biblie pentru fiecare casă din Parohia Hășdate – Gherla

de | iun. 19, 2021 | Actualitatea religioasă

Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla a inițiat proiectulBiblia, temelia casei creștine”, prin care fiecare casă din parohie a primit câte un exemplar al Sfintei Scripturi.

Bibliile au fost achiziționate prin contribuția preotului paroh, Pr. Dr. Florin Dobocan și a tinerilor și copiilor din comunitate:

După sfintele sărbători de Paști, în decursul mai multor săptămâni, am organizat diverse activități cu tinerii și copiii parohie. Una dintre acestea a presupus decorarea și ambalarea a câte unui sfeșnic, astfel ca fiecare credincios, atunci când se roagă la casa lui, să aprindă o lumânare. Obiectele frumos împodobite de copiii nostri au fost dăruite credincioșilor cu multă bucurie iar aceștia au răsplătit  munca tinerilor prin donații care ne-au ajutat în achiziția celor 96 de exemplare din Biblie, a spus preotul Florin Dobocan.

Astfel, în sâmbăta de Rusalii, după săvârșirea Sfintei Liturghii, preotul paroh a vizitat fiecare casă din parohie și a dăruit câte o Biblie, ca mângâiere și împlinire sufletească, dar și ca recunoștință pentru implicarea  credincioșilor în proiectele parohiei.

Ultimele articole

Nici o rugăciune nu-i pierdută

Nici o rugăciune nu-i pierdută

Bătrânul Iacob: „Nici o rugăciune nu-i pierdută, copiii mei! În ce mă priveşte, rugăciunea mă ţine de ani de zile”. Cuvintele bătrânilor / Părintele Dionysios Tatsis / trad. de Andrei Andreicuţ / Editura Renaşterea, 2013

Biserica mănăstirii de la Chiuzbaia, târnosită de PS Iustin Sigheteanul

Biserica mănăstirii de la Chiuzbaia, târnosită de PS Iustin Sigheteanul

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a târnosit duminică, 13 septembrie, biserica mănăstirii ,,Nașterea Maicii Domnului” de la Chiuzbaia, protopopiatul Baia Mare. Așezământul monahal a fost extins, Sfântul Altar a...

Liturghie arhierească la biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Zalău

Liturghie arhierească la biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Zalău

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Dumbrava Nord, prilej cu care a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica „Nașterea Maicii Domnului”. Alături de...

25 de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului

25 de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului

Sâmbătă, 12 septembrie, Presfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala ,,Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, cu ocazia ședinței Adunării Eparhiale a Episcopiei Maramureșului și...