Catedrala, „minunea ce strălucește azi în fața ochilor noștri”. Restituiri la centenar XI

de Documentare

Orice aniversare a Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu atât mai mult cea centenară, nu poate ocoli evocarea figurii episcopului reîntemeietor Nicolae Ivan și a moștenirii sale reprezentative pentru eparhie, pentru credincioșii ei și pentru viața liturgică a Bisericii: Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, pe care vlădiculctitor a caracterizat-o cât se poate de sugestiv drept „minunea ce strălucește azi în fața ochilor noștri”. Pentru generația ctitorilor, catedrala a reprezentat atât un „simbol al biruinței neamului nostru și al bisericii sale naționale”(Nicolae Bălan), cât și „cea mai trainică și mai sfântă chezășie a libertății și unității noastre naționale-politice” (Ioan Lupaș) „în cetatea de Dumnezeu dăruită nouă a Clujului”[1], orașul care înainte de unirea Transilvaniei cu Româniarefuzase prin reprezentanții săi din consiliul local să pună la dispoziția românilor ortodocși un teren potrivit pentru edificarea unui centru eparhial ortodox românesc. Tocmai de aceea, hotărârea edificării unei biserici catedrale în Cluj a fost una dintre primele decizii luate de membrii noului consistoriu ortodox clujean, în 7/20 iulie 1919, prin aprobarea „hrisovului de ctitorie”, redactat de Nicolae Ivan și publicat în paginile „Telegrafului Român”[2].

Pentru a înțelege ce a reprezentat catedrala pentru generația ctitorilor, dincolo de simbolismul ei religios, noi cei din secolul XXI trebuie să ne amintim cătimp de sute de ani, românilor din Ardeal nu li s-a permis, legal vorbind, să-și construiască biserici în orașele Transilvaniei. Abia prin edictele de concivilitate (4 iulie 1781) și de toleranță (8 noiembrie 1781), emise de împăratul Iosif al II-lea de Habsburg-Lorena, aceste bariere, consfințite de constituțiile medievale ale Transilvaniei, au fost înlăturate. Prin aceste măsuri legislative suveranul de la Viena a deschis un nou capitol în istoria bisericilor și confesiunilor din Transilvania, care au traversat o veritabilă reînnoire religioasă, principalele culte beneficiare ale acestei politici iosefine fiind, în limbajul epocii, „acatolicii”, deci ortodocșii și protestanții a căror libertate religioasă nu a mai fost oficial încorsetată și limitată de către politica brațului secular. În ciuda șicanelor și a obstacolelor puse de autoritățile civile locale și regionale, cum s-a întâmplat în cazul construirii bisericii ortodoxe „Sfânta Treime” din Cluj (1795), românii ortodocși, numiți pe atunci în mod peiorativ „neuniți” sau „schismatici”, au izbutit în câteva decenii să-și ridice lăcașe de cult durabile, din piatră, în interiorul sau în imediata apropiere a zidurilor vechilor cetăți ardelene (Alba  Iulia, Bistrița, Brașov, Cluj, Deva, Făgăraș, Rupea, Râșnov, Sibiu, Sighișoara, Turda). Cu toate că până la mijlocul secolului XIX, aceste biserici ortodoxe și greco-catolice edificate în orașele și târgurile Transilvaniei au avut dimensiuni modeste, cum se poate vedea până astăzi, ele reprezintă un pas important în istoria românilor, marcând de fapt debutul unei noi epoci care le deschide calea afirmării naționale și religioase în urbanitatea ardeleană, spațiu de care fuseseră privați veacuri la rând. Vor mai trece însă decenii, iar istoria va intra în secolul XX, până când românii vor reuși să construiască o catedrală reprezentativă într-un vechi oraș, marcând arhitectural și artistic spațiul urban cu o siluetă ecleziastică de inspirație bizantină. Este vorba despre Catedrala mitropolitană din Sibiu, zidită între anii 1902-1906,înălțată pe actualul amplasament din intramurosul sibian nu prin bunăvoința autorităților locale săsești, care ar fi dorit-o cât mai departe de perimetrul burgului medieval, ci prin încăpățânarea și iscusința capilor Ortodoxiei transilvane, urmașii Sfântului Andrei Șaguna împlinind visul marelui ierarh care lansase proiectul edificării catedralei în anii 1852 și 1857[3]. Construirea Catedralei în perimetrul vechiului oraș a fost o chestiune de demnitate națională, aspect deplin înțeles atât de români, cât și de sași, dar mai puțin conștientizat astăzi. La fel au stat lucrurile în cazul edificării Catedralei din Cluj, precum și a celorlalte catedrale episcopale și biserici românești reprezentative, ridicate în orașele Transilvaniei după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Toate aceste edificii monumentale de cult au dat și dau mărturie atât despre fervoarea sentimentului religios al românilor, cât și despre noul lor statut național-politic în „Ardealul dezrobit”, reliefând, așa cum afirma Octavian Goga în 1927 „redeșteptarea energiilor poporului român și triumful desăvârșit al ideii naționale”[4].

Alături de simbolismul liturgic bizantin și de tradiția arhitecturală neoromânească, evidente pentru orice trecător, Catedrala ortodoxă clujeană a fost încărcată și cu o altă însemnătate națională-comemorativă explicită prinalegerea hramului Adormirii Maicii Domnului, ziua intrării României în Primul Război Mondial la 15/28 august 1916, și astfel afierosirii ei eroilor neamului căzuți în războiul de întregire a țării, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului stabilind și o filiație spirituală directă cu voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, ctitorul scaunelor episcopale istorice de la Vad și Feleac, fundamentele pe care s-a întemeiat noua eparhie a Vadului, Feleacului și Clujului, dar și cu necropola sa domnească de la Mănăstirea Putna, închinată aceluiași praznic al Adormirii Maicii Domnului.Această filiație spirituală și însemnătate națională a catedralei a fost înscrisă cu claritate în cuprinsul actului comemorativ, pus în piatra ei de temelie, și în hrisovul de târnosire, inserat în piciorul Sfintei Mese din altarul catedralei. Totodată, trebuie subliniat că legătura simbolică a catedralei clujene cu eroii credinței și ai neamului austabilit-o pentru totdeauna și cei doi arhitecți ai acesteia, George Cristinel (1891-1961) și Constantin Pomponiu (1887-1945), care au proiectat și Mausoleul de la Mărășești al eroilor Primului Război Mondial.De asemenea, merită reținut faptul că sfințirea terenului pe care s-a zidit catedrala s-a săvârșit într-ozi de duminică, 27 august 1923, iar în ziua următoare, luni, 28 august 1923, au debutat efectiv lucrările de construcție.Nu în ultimul rând, este relevant de subliniat că în ședința din 26 septembrie 1923, consistoriul eparhial a stabilit definitiv ca hramul noii catedrale să fie praznicul împărătesc al Adormirii Maicii Domnului, serbat anual în 15 august[5], iar între hotărârile solemne ale Adunării Eparhiale din 4 noiembrie 1933 se numără și reiterarea dorinței fierbinți de serbare anuală a hramului (15 august) și de aniversare a sfințirii catedralei (5 noiembrie)[6].

Veșnică pomenire ctitorilor și binefăcătorilor acestei sfinte catedrale!

 

Anexe

Nr.1. Actul comemorativ redactat cu prilejul punerii pietrei de temelie a Catedralei Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 7 octombrie 1923[7].

Spre lauda și mărirea lui Dumnezeu, cu a cărui cerească îndurare s-a înfăptuit, în anul mântuirii 1918, unitatea națională a neamului, hotărîtu-s-a înălțarea acestui sfânt și dumnezeiesc Altar, aci, în cetatea Clujului, în inima Ardealului dezrobit, ca să fie generațiilor viitoare mărturie vie și grăitoare a simțămintelor de pietate și recunoștință față de Providență a celor pe cari Ea i-a rânduit să vadă împlinit aievea visul de veacuri al înaintașilor lor.Și s-a hotărât ca acest măreț locaș de închinare creștinească să fie biserică catedrală a reînviatei și de Dumnezeu păzitei Eparhii a Vadului, Clujului și Feleacului, spre pomenirea în veci slăvitului apărător al creștinătății și întemeietor al ei Ștefan Vodă cel Mare, cel Bun și Sfânt, iar hramul să-i fie al Adormirii Maicii Domnului nostru Isus Hristos, întru amintirea istoricei zile de 15/28 august 1916 când bravele oștiri ale Patriei mume au pornit războiul cel mare și greu pentru dezrobirea și liberarea fraților de sub stăpâniri streine.

După ce lucrările pregătitoare s-au făcut prin osârdia Preasfinției Sale Domnului Episcop al locului, prin stăruința Consistorului său episcopesc și prin aprobarea Sinodului eparhial – cu ajutorul material și moral al Stăpânirii și al drept credincioșilor fii ai Bisericii străbune s-a început zidirea după planurile arhitecților Pomponiu și Cristinel, executori tehnici fiind inginerii Eremie și Marcu –, în ziua de 28 august 1923, în al nouălea an de glorioasă domnie a Maiestății Sale Regelui Ferdinand și augustei Sale soții Maiestatea Sa Regina Maria, moștenitor al Tronului fiind Alteța Sa Regală Principele Carol, Prezindet al Consiliului de Miniștri,Domnul Ion I. C. Brătianu, Ministru al Cultelor, Domnul Constantin Banu, Primat al României, Înalt PreasfințitulDomn Dr. Miron Cristea, Mitropolit al Transilvaniei Înalt PreasfințitulDomn Dr. Nicolae Bălan și Episcop al Vadului, Clujului și Feleacului Preasfințitul Domn Nicolae Ivan, inițiatorul și ostenitorul cel mai zelos al înălțării sfântului lăcaș. Iar în ziua de 7 octombrie a aceluiaș an, după ce s-au făcut îndătinatele rugăciuni către Cel atotputintePărinte ceresc, s-a așezat, cu mare pompă, piatra de temelie a clădirii, în care s-a pus, pentru conservare cât mai depărtat în viitor și acest act, în prezența augustului Moștenitor al tronului, a mai marilor diregători ai Statului, ierarhi ai Bisericii, comandanți ai Oștilor și fruntași ai Clerului și Poporului, aici mai jos subscriși. 

Nr. 2. Cuvântarea festivă a Episcopului Nicolae Ivan la deschiderea ședinței extraordinare a Adunării Eparhiale a Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 4 noiembrie 1933[8].

On[orată] Adunare Eparhială,

Iubiții mei fii sufletești,

Cu sufletul plin de nemărginită bucurie cerească deschid astăzi Adunarea festivă extraordinară a Eparhiei noastre.

Era prea firesc, ca evenimentul istoric al sfințirii Catedralei din Cluj să fie sărbătorit înaintea tuturora de cătră înșiși reprezentanții clerului și poporului acelei Eparhii, pentru a cărei credință și mântuire le-a fost înălțată.

De aceea am hotărât că cea dintâi datorință a mea este să strâng în jurul meu, la acest praznic al praznicilor îndeosebi pe iubiții mei fii sufletești clerici și mireni, ca împreună să slăvim izbânda cea mare pe care Domnul ne-a dat-o în dragostea sa nesfârșită către noi. Aducându-ne aminte în această clipă de cuvântul psalmistului care zice „că de n-ar zidi Domnul casa, înzadar s-ar osteni ceice o zidesc” inima noastră trebuie să se îndrepteze înainte de toate spre ceriul îndurărilor de unde ne-a venit darul și ajutorul, ca să putem îndeplini cu toții împreună minunea ce strălucește azi în fața ochilor noștri. Căci nu este oare minune faptul că vedem aivea aici în cetatea îngrădirei, în oraşul umilirilor și suferințelor noastre seculare, înălțându-se spre cer crucile falnicei catedrale ortodoxe?

Când mă gândesc la atâtea lăcașuri de închinare din trecutul nostru, când îmi aduc aminte că măreața noastră catedrală din Sibiu – unde mi-am lăsat o parte bună din sufletul meu – s-a putut ridica abia după 50 ani de încordări, atunci nu este oare o minune, că Sionul românesc din Cluj s-a înălțat în podoaba lui neîntrecută de granit numai în timpul relativ scurt de un deceniu?

Da, Domnilor, el este o minune, pentru că înfățișează aici în capitala de dincoace de Carpați un simbol sfânt și scump nouă tuturor, simbolul Dumnezeiesc adus Ardealului, prin jertfa patriei mame, în ziua de 15 August 1916.

În amintirea veșnică a acestei zile de slavă, am zidit noi catedrala cu hramul AdormireiNăscătoarei de Dumnezeu, ca prin ea să se vestească din veac în veac minunea cea mare a mântuirii neamului românesc.

Cu gândul la acest simbol am închegat din piatră cioplită monumentul credinței noastre, punând la temelia lui iubirea nesfârșită și jertfele neprihănite ale tuturor acelora, care se simt legați prin toată ființa lor de Biserica strămoșilor noștri adormiți în credința ei mântuitoare. Astfel, datorită înțelegerii, pe care statul a arătat-o cătră Biserica Neamului, ni s-au dat guvernele ce s-au succedat dela 1920 până azi, fonduri însemnate care au atins suma de 54 milioane, la care s-au adăugat daniile credincioșilor, autorităților, societăților de credit și binefacere în valoare de 13 milioane Lei.

Cu o dreaptă și bună chivernisire, a acestor fonduri despre care dăm socoteala cu inima împăcată, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, am izbutit după ani de griji necurmate și osteneli neîncetate să înfăptuim cel mai frumos vis al inimilor noastre, am dat prin aceasta Ardealului dezrobit cel mai strălucit monument național, menit să dovedească tuturor vrednicia și trăinicia stâpânirii românești, pe plaiurile care au fost și vor rămânea de-apururi ale noastre. Dacă am dat îndeosebi poporului nostru un dumnezeiesc izvor de încredere în chemarea lui pe lume de a domni aici în pace prin Evanghelia Mântuitorului.

De acum va putea lua avânt lucrarea cea mare de înnoire sufletească a credincioșilor noștri din Cluj și Eparhie, căci ușile catedralei vor fi mereu deschise pentru toți cei însetați după apa cea vie a Domnului nostru Iisus Hristos. Rugile zilnice ce se vor face zilnic la altarul ei, predicile ce se vor rosti fără odihnă din amvonul ei, vor împrăștia lumină, încredere și mângâiere miilor de suflete chinuite de tainele vieții șide suferințele existenței pământești. Mulțimea de elevi, de studenți dela toate școlile Clujului, a cărei creștere religioasă ne este așa de scumpă, va avea de azi înainte biserica largă și frumoasă, care să-i cuprindă pe toți în Dumineci şi sărbători, încălziți de flacăra curată a Sfintelor Scripturi.

Dar alături de misiunea ei religioasă, catedrala noastră va avea și o mare chemare națională ocrotind și sporind comorile neamului nostru în aceste părți de țară, ca astfel unitatea națională, dinastia și Tronul să aibă în Eparhia Vadului forțe vii și puternice, pe care să se poată răzima cu încredere în toate împrejurările istoriei noastre. Așa văd eu rolul covârșitor al Catedralei în dezvoltarea poporului nostru. Și gândindu-ne la roadele binecuvântate ce se vor revărsa din zidurile ei sfinte, inima mea se pleacă cu smerenie și recunoștință în fața Providenței, care mi-a dăruit zile și putere, spre a vedea isprăvită cu bine această casă dumnezeiască, pe care Tatăl o a zidit, Fiul o a întărit și Duhul Sfânt o a înnoit.

Răsplata grijilor și ostenelilor mele o găsesc în această bucurie duhovnicească, care este cea mai mare și mai deplină din toate câte mi-a hărăzit Dumnezeul bunătăților în lunga mea viață de trudă bisericească și națională unde aș putea simți mai desăvârșită toată fericirea acestei bucurii, decât aici în adunarea eparhială, în mijlocul vrednicilor reprezentanți ai clerului și poporului, încredințați mie spre păstorire, între cei mai apropiați de mine, cu care împreună am împărțit timp de 12 ani gândurile, greutățile și jertfele numeroase, din care a răsărit biruitoare catedrala sufletelor noastre.

Ca părintele vostru sufletesc adânc mișcat de iubirea curată ce mi-ați arătat și de sprijinul devotat ce mi-ați dat, țin să vă mulțumesc astăzi din toată căldura inimii mele și împărtășindu-vă tuturora binecuvântarea mea arhierească mă îndrept către Părintele luminilor rugându-l „Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta și o desăvârșește pe ea”. Amin.

Nr. 3. Hotărârile solemne unanime ale Adunării Eparhiale Extraordinare a Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 4 noiembrie 1933[9].

  1. Adunarea eparhială, întrunită în sesiune extraordinară în preziua sfințirii catedralei, cu inima smerită aduce laudă și închinăciune Tatălui ceresc pentru nesfârșita Sa milostivire spre poporul nostru dreptcredincios, învrednicindu-l să vadă desăvârșită înălțarea sfintei noastre catedrale în cetatea îngrădirilor din trecut, devenită acum cetate a credinței, culturii și libertății neamului românesc.
  2. Adunarea se închină cu evlavie față de memoria neînfricatului atlet al lui Hristos: Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei și întâiul ctitor al episcopiei Vadului, față de memoria marelui mitropolit Andrei Șaguna, care de acum 70 de ani începuse a lupta și a stărui pentru reînființarea acestei episcopii în cetatea Clujului, precum și față de memoria gloriosului Rege Ferdinand, care a îmbrățișat de la început cu interes părintesc proiectul catedralei, acordând înaltul său sprijin celor ce au ostenit pentru realizarea lui.
  3. Adunarea eparhială exprimă recunoștință și mulțumită Prea Sfinției Sale episcopului Nicolae Ivan, care timp de 10 ani n-a pregetat a osteni, din straja dimineții până în noapte, pentru strângerea mijloacelor de trebuință, punând totul în mișcare și priveghind necontenit ca cel dintâi Sion al reînviatei noastre episcopii să se înalțe pe temelii de nebiruită trăinicie pentru propoveduirea Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
  4. Adunarea exprimă mulțumită Maiestății Sale Regelui Carol II, Prea Fericitului Patriarh Miron și Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae Bălan pentru darurile oferite catedralei, precum și tuturor binefăcătorilor acestei biserici, clerici și mireni, care cu tradiționala dragoste creștinească față de așezămintele legii noastre străbune au contribuit cu darul lor de bunăvoie la înălțarea catedralei.
  5. Adunarea îndrumă Consiliul eparhial a face un pomelnic amănunțit din care să nu lipsească numele niciunui donator, iar Preasfinției Sale Eiscopului Nicolae îi adresează rugarea de a binevoi să dispună citirea acestor nume de creștini darnici în fiecare an la serbarea haramului (15 august) și la aniversarea sfințirii catedralei (5 noiembrie).
  6. Adunarea invită Consiliul eparhial să pregătească un istoric al clădirii acestui monument religios-artistic, în care să se eternizeze și numele tuturor binefăcătorilor bisericii.
  7. Adunarea exprimă recunoștință mai marilor diregători, guvernelor care s-au perindat la cârma țării, a județului și a municipiului Cluj, în acest timp de 10 ani și care cu creștinească înțelegere au contribuit, în măsura posibilităților cu sume însemnate la ccelerarea și terminarea lucrărilor.
  8. Adunarea exprimă recunoștință tuturor celor ce au ostenit cu fapta și cu cuvântul pentru înfăptuirea acestei zidiri, mai întâi inginerului Gh. Cristinel, plăsmuitorul planurilor, apoi Ing. Tiberiu Eremia, Ing. D. Marcu și Ing. Nicolae Dordea, pictorilor Gheorghe Rusu, Anastasie Demian și Catul Bogdan, protopopilor, preoților, membrilor adunării eparhiale și îndeosebi consilierilor eparhiali, care au sprijinit cu munca și sfatul lor pe capul eparhiei, ca să ducă la izbândă strălucită această lucrare închinată lui Dumnezeu și poporului dreptcredincios.
  9. Adunarea îndrumă Consiliul eparhial să țină mereu la suprafață problema complectării lucrărilor rămase în stadiu de provizorat, să continue cu strângerea fondurilor necesare pentru ca la timp potrivit să se poată desăvârși lucrarea în conformitate cu planurile originale.
  10. Cu ziua de mâine, adunarea eparhială predă edificiul Catedralei cu hramul Adormirii Maicii Domnului în grija Preasfinției Sale Episcopului și a Consiliului eparhial, pentru ca să-i deschidă porțile pe seama dreptcredincioșilor creștini, cărora să le fie izvor nesecat de lumină și înviorare a credinței străbune, îndeplinindu-și în viața poporului nostru menirea de „stâlp și întărire a adevărului”.

 

Nr. 4. Hrisovul sfințirii Catedralei Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 5noiembrie 1933[10].

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, acest sfânt și dumnezeiesc lăcaș închinat Adormirii Maicii Domnului spre veșnică pomenire a istoricei zile de 15/28 august 1916, când oștile viteze ale gloriosului Rege Ferdinand I, au intrat în războiul pentru dezrobirea neamului și unitatea națională, s-a ridicat, în curs de zece ani, de la 1923 la 1933, prin râvna neogoită și osteneala neobosită a celui dintâi Episcop al reînviatei Episcopii a Vadului, Feleacului și Clujului, ca să fie Biserică Catedrală a acestei de Dumnezeu păzite Episcopii și simbol totodată al dreptății divine ce s-a revărsat din beșug asupra poporului românesc din Ardeal în anul izbăvirii sale de sub întristarea veacurilor de restriște, al Mântuitorului nostru Iisus Hristos 1916.

Și s-a sfințit cu mare pompă, după toate rânduielile bisericești și tradițiile strămoșești, azi Duminecă, în 5 noiembrie 1933, în zilele de domnie ale binecredinciosului și de Hristos iubitorului nostru Rege Carol II, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române fiind Î.P.S.D.D. Miron Cristea, Președinte al Consiliului de Miniștri Dl Alexandru Vaida-Voevod, Mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș Î.P.S. D.D. Nicolae Bălan, Ministru al Instrucțiunii, Cultelor și Artelor Dl. Dimitrie Gusti, iar Episcop al locului P.S. D.D. Nicolae Ivan, și în prezența mai marilor diregători civili, militari și bisericești ai statului, cum și a fruntașilor clerului și poporului dreptcredincios, cari mai jos se vor arăta în acest act, menit să se așeze în temelia prestolului spre eternă amintire a măreței serbări de sfințire a acestei întâieCatedrale Ortodoxe a Clujului românesc și pentru preamărirea tuturor celor ce s-au ostenit și jertfit pentru înălțarea ei.

[1]Alexandru Moraru, Catedrala Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, Editura Arhidiecezana, Cluj, 1998, pp. 140, 144.

[2]Telegraful Român, Anul LXVII, Nr. 70, Sibiu, 24 iulie 1919, p. 2.

[3]Mircea Păcurariu, Catedrala mitropolitană din Sibiu 1906-2006, Editura Andreiana, Sibiu, 2006.

[4] Alexandru Moraru, Catedrala Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, p. 133.

[5] Pr. Florea Mureșanu, Catedrala, Editura Episcopiei Ortodoxe Române, Kolozsvár-Cluj, 1943, p. 18.

[6]Zile memorabile (4, 5 și 6 noemvrie 1933) Sfințirea Catedralei Ortodoxe Române din Cluj (1923-1933), Tipografia Eparhiei Ortodoxe Române, Cluj, 1933, p. 21.

[7]Alexandru Moraru, Catedrala Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, p. 253.

[8]Zile memorabile (4, 5 și 6 noemvrie 1933) Sfințirea Catedralei, pp. 9-12.

[9]Ibidem, pp. 20-22.

[10]Ibidem, pp. 28-29.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj

Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj

Fascinanta poveste a unor biserici de lemn, monument istoric, care au călătorit cu multe popasuri până în locul unde se găsesc în prezent stârnește interes celor pasionați de aceste valori de patrimoniu. Fenomenul mutării unor biserici de lemn vechi dintr-un sat în...

Bisericile de lemn din patrimoniul județului Cluj

Bisericile de lemn din patrimoniul județului Cluj

În patrimoniul județului Cluj se regăsesc aproape 80 de biserici vechi de lemn, unele din secolul al XVII-lea incluse pe Lista Monumentelor Istorice. Mai mult de 30 de astfel de lăcașuri de cult păstrează pictura murală originală. Altele sunt valoroase prin frumusețea proporțiilor și a detaliilor de arhitectură. Există și câteva ansambluri de pictură parietală, de mare valoare plastică, bine păstrate.

VICTOR ROTH (1874-1936), un sebeșean mai puțin cunoscut

VICTOR ROTH (1874-1936), un sebeșean mai puțin cunoscut

De-a lungul ultimului mileniu, comunitatea săsească a Sebeşului a fost cea care a modelat destinele acestuia şi care, prin modul de organizare, tipul de mentalitate, disciplina, rigoarea şi seriozitatea specifică popoarelor germanice i-a conturat imaginea de burg...

Episcopul Nicolae Ivan, întruparea hărniciei

Episcopul Nicolae Ivan, întruparea hărniciei

A trecut la cele veșnice în 1936, 3 februarie, după ce Clujul a fost revoluționat de către el prin hărnicie, prin dragoste de neamul românesc, prin bucuria de a sfinți biserici și catedrale, de a înființa reviste și școli, dintre care Academia Teologică este cea mai...