Acest psalm este format din două părți (o rugăciune de mulțumire pentru ajutorul primit – vv. 2-11 și o rugăciune pentru eliberarea dintr-un necaz apăsător – vv. 12-18). Aflându-ne la categoria psalmilor de implorare, pe noi ne interesează doar această a doua structură psalmică, adică textul cuprins între versetele 12-18. De menționat faptul că versetele 14-18 se reîntâlnesc, cu mici variații, și în psalmul 69 (70) – cele două unități paralele pot fi explicate ca fiind un unic text cerut de celebrarea liturgică.
Psalmul acesta, deși poate părea fragmentar, ne oferă o înlănțuire în care mulțumirea, lamentația și încrederea sunt întrepătrunse într-o manieră imposibil de despărțit. El face parte dintr-o minicolecție (Psalmii 38-41) dedicată reflecției asupra păcatului care ne coboară până în abisul îndepărtării de Domnul.
În rugăciunea adresată lui Dumnezeu pentru eliberare, tonul psalmului se schimbă puțin, el devenind o rugăciune ardentă. Lamentația își atinge punctul de maximă încărcătură spirituală atunci când autorul cere de la Dumnezeu o eliberare imediată: “Nu zăbovi, Dumnezeule al meu!” (v. 18c). Făcându-i pe dușmanii lui să roșească de mânie, precum vedem și în alte locuri (Psalm 6, 10-11; 70, 2 – Textul Masoretic), Dumnezeu îl va încuraja pe cel neprihănit să se bucure și să-l laude pe Domnul – acesta va fi indiscutabil efectul empiric al răspunsului lui Dumnezeu la rugăciunea lui David.
