Psalmul 67 este un imn al victoriei, compus de Regele David pentru a celebra biruința, obținută cu ajutorul lui Dumnezeu, prin care el recucerește Ierusalimul, ocupat în timpurile acelea de păgânii iebusiți. Acest imn era intonat cu scopul de-a celebra suirea triumfală a chivotului lui Dumnezeu pe Muntele Sionului (2 Regi 6-7; 1 Paralipomena 13), revenirea sa acasă, scăparea lui din mâinile păcătoșilor.
În Orientul Apropiat Antic, după un asemenea triumf, istoric și cultural vorbind, regele aducea acasă pradă și prizonieri de război. Analogia Sf. Pavel din Efeseni 4, 8-10 este evidentă: precum David oarecând, de data aceasta în plan religios, Hristos Se suie la Ceruri, după bătălia Sa de pe Golgota, cu trofeele marii Sale biruinți (sufletele credincioșilor ce s-au încrezut cu putere în El, cele scoase din întunericul și puterea iadului – 1 Petru 3, 18-19). Motivul acesta, al eliberării oamenilor din legăturile iadului, Șeolului, Hadesului, se poate întâlni și la nivel strict vechitestamentar, în Zaharia 9, 11: “Și Tu întru sângele legământului Tău i-ai slobozit din groapa fără de apă pe-ai Tăi ce-acolo erau prinși”.
Textul biblic, care ne permite să țesem toată această preafrumoasă podoabă hermeneutică de tip creștin, specifică Praznicului Înălțării Domnului, este tocmai cel din Psalmul 67, 18: “Întru cele înalte Te-ai înălțat, robia ai dus-o în robie, daruri ai primit între oameni, pentru ca Tu să poți locui acolo”.
