Începând cu psalmul 119, în Psaltire debutează o categorie aparte de 15 psalmi (119-133), cunoscuți sub diferite denumiri: “cântările ascensiunii, psalmii treptelor, cântările suișului, cântări pentru trepte” etc. Unii exegeți sunt de părere că David a adunat toți acești psalmi, în această ordine, și în veacurile următoare ei au fost cântați cu prilejul pelerinajelor anuale la Ierusalim. Pentru a ajunge la Templu, pelerinul trebuia să urce 15 trepte ce înconjurau locașul sfânt, pe ele stăteau preoții și leviții, după ranguri, cu ocazia unor celebrări cultice. Ritualul iudaic cerea ca fiecare evreu să se oprească pe câte o treaptă spre a rosti un psalm.
Alți exegeți consideră că acest grupaj de psalmi a fost alcătuit cu ocazia revenirii evreilor din exilul babilonian. Această revenire este numită de către Ezdra “ascensiunea” (Ezdra 7, 9). Această ipoteză nu prea poate fi luată în serios, din pricina titlurilor unor psalmi, care trimit spre persoana lui David sau a lui Solomon (122, 124, 127, 131, 133).
În viziunea sfinților părinți, psalmii aceștia trebuie corelați cu evenimentele istorice la care fac trimitere. De exemplu, pentru Sf. Ioan Gură de Aur psalmii treptelor amintesc despre reîntoarcerea evreilor din captivitatea babilonică. Aceștia au strigat spre ajutor, iar Domnul le-a dăruit din nou cetatea sfântă. Astfel că aceste trepte încep cu strigarea pe care evreii o aduc înaintea Domnului și se sfârșesc cu intrarea lor triumfală în Ierusalimul păcii.
Psalmii aceștia simbolizează mistic treptele urcușului duhovnicesc: omul urcă din Babilonul patimilor și fărădelegilor – cetatea imoralității înspre Ierusalimul cel de sus – Împărăția lui Dumnezeu.
