


Sfântul Antonie cel Mare – dosar literar, aghiografic, liturgic și iconografic în limba franceză
Într-un timp în care se vorbește mult despre ecumenism (sugerându-se în felul acesta chiar prezența unei crize) este cât se poate de benefică apariția unei lucrări dedicate Sfântului Antonie cel Mare[1], care să stea tocmai sub semnul ecumenismului, așa cum autoarea...
Cunoașterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul
La Editura Renașterea a apărut în anul 2013, în colecția Monografii, lucrarea domnului Valentin (în prezent pr. Benedict) Vesa, intitulată Cunoasterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul. Având un subtitlu teologic sugestiv, Itinerarul spiritual de la „dreptatea...
Părinţii Bisericii între teologie şi cultură
Cu prilejul aniversării unui sfert de veac de la reînfiinţarea revistei Renaşterea, organul oficial al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, reprezentanţii editurii omonime au hotărât antologizarea unora dintre cele mai interesante studii şi...
„Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”. O carte care luminează
„Teama mea este că în Ortodoxie apare adesea compelxul de inferioritate. Ni se pare că trebuie să obţinem un fel de bogăţie vestică, sau distincţii academice (cei cărora li se dau distincţii academice în şcolile ortodoxe, uneori sunt oamnei care se opun Bisericii). Sunt suprins să văd că în România sau în alte ţări ortodoxe, ortodocşii par a nu vedea tezaurul pe care-l au. Din punctul meu de vedere România este bogată. Teama mea este că dorinţa de a fi în Uniunea Europeană, dorinţa de a deveni tot mai vestici, dorinţa de a o lua pe calea umanismului (care în realitate este hedonism) românii ar putea sărăci spiritual. Chiar spiritul care ne face atât de bogaţi, ar putea fi pierdut în căutarea altor tipuri de bogăţie”
