Pr. Petru Ioan ILEA

MEDITAȚIE LA EVANGHELIA ZILEI

Ceasurile liturgice – locul și timpul săvârşirii lor

Ceasurile sau orele canonice fac parte dintre Laudele „mici”, adică cele alcătuite mai mult din citiri făcute la strană, rolul preotului în oficierea lor fiind foarte redus. De aceea, rânduiala lor se află în Ceaslov, cartea prin excelenţă a cântăreţilor de strană. La...

Despre zilele aliturgice

De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele: miercuri şi vineri din Săptămâna Brânzei, luni şi marţi din prima săptamână a Postului...

Lucrarea smereniei (Luni, Săptămâna a XXXVI-a după Rusalii)

Evanghelia zilei: Lc 19, 29 – 40; 22, 7 – 39 În vremea aceea, apropiindu-se de Betfaghi şi de Betania, lângă muntele care se cheamă Muntele Măslinilor, a trimis Iisus doi dintre ucenicii Săi, zicându-le: mergeţi în satul care este înaintea voastră şi, cum veţi intra...

Cina cea de Taină (Marţi, Săptămâna a XXXV-a după Rusalii)

Evanghelia zilei: Mc 14, 10 – 42 În vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la căpeteniile preoţilor, ca să le vândă pe Iisus. Iar aceia, auzind, s-au bucurat şi i-au făgăduit să-i dea bani. Deci Iuda căuta un prilej nimerit, ca să-L dea în...

Mai multe

Când va fi sfârșitul lumii? Ce ne spune Biblia? P2

Când va fi sfârșitul lumii? Ce ne spune Biblia? P2

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19:00.

Boală și vindecare din perspectiva învățăturii Bisericii

Boală și vindecare din perspectiva învățăturii Bisericii

În Patriarhia Română, anul 2024 este declarat - anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Inaugurăm un nou ciclu de emisiuni dedicat problemei bolii și vindecării din perspectiva învățăturii Bisericii. Alături de noi este Părintele Arhimandrit Samuel...