Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, marți 9 aprilie 2024, a avut loc întrunirea comună de lucru a preoților și profesorilor de Religie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Întâlnirea s-a desfășurat la Biserica Ortodoxă ,,Sfinții...
În curtea Spitalului de Urgență Bistrița se va construi o biserică
Capela din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița va fi funcționa într-o bisericuță care urmează să fie construit în curtea spitalului, a anunțat managerul instituției, Gabriel Lazany la începutul acestei luni. Decizia a fost luată în primul rând din...
„Rugăciune și bucurie sub aripa Bisericii”. Activități pentru copii în parohia Feldru
Parohia Ortodoxă Română Feldru, în colaborare cu Asociația Tinerilor Ortodocși ”Sfinții Martiri Năsăudeni”, a organizat, în data de 21 octombrie 2023, mai multe activități educativ-religioase în localitatea Feldru. La acestea au participat aproximativ 100 de copii cu...
Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu
Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.
18 ani de la trecerea la cele veșnice a Preotului Gavril Relea
Vineri, 20 octombrie 2023, s-au împlinit 18 ani de la trecerea în veșnicie a primului ctitor al Bisericii Ortodoxe ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dâmbul Rotund, preotul Gavril Relea.
Capela din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița și-a serbat hramul
Capela din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița și-a prăzniut miercuri, 18 octombrie 2023, hramul „Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca”. Cu acest prilej a fost oficiată Sfânta Liturghie de către părintele Alin Miheștian, preot de caritate al capelei...
Tabără socială pentru copii și tineri din Beclean, prin purtarea de grijă a Părintelui Mitropolit Andrei
În perioada 22 - 24 septembrie 2023, cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, 45 de copii și tineri din casele de tip familial de la Beclean au participat la Tabăra Socială: „Copil ca...
Un nou proiect educativ desfășurat sub egida Parohiei Ortodoxe „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca
Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca desfășoară, în această perioadă, înscrieri într-un nou proiect educativ intitulat „Activități pentru copiii din învățământul primar, gimnazial și liceal”. Pe parcursul anului școlar 2023-2024, tinerii înscriși în acest...
Ghiozdane oferite de credincioșii din Madrid pentru 77 de elevi din Huedin
Anul acesta, campania social-filantropică „Îmbrățișăm Ghiozdanul” derulată de Protopopiatul Huedin s-a concretizat prin oferirea a 77 de ghiozdane, dotate cu rechizite pentru activitatea școlară și o gustare dulce, dăruite elevilor beneficiari ai Serviciului de...
Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej
În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...
Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II
În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...
Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...
Hramul istoric al Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” de la Cetatea Ciceului. Arhim. Dumitru Cobzaru: „avem șansa de a lăsa moștenire urmașilor un loc sfânt”
În Duminica a 11-a după Rusalii, 20 august 2023, Mănăstirea „Sfinții Mărturisitori Ardeleni” – „Petru Rareș Vodă” de la Cetatea Ciceului, județul Bistrița-Năsăud, și-a serbat hramul istoric. La Cetatea Ciceului, monument istoric din secolele XIII-XIV, an de an, este...