În angajamentul nostru față de Dumnezeu asumăm un set de principii și norme de viață care induc o anumită conduită religioasă, fiind adesea tentați, în mod pueril, să rezumăm credința la aspectul ei exterior. Dar pe măsură ce aprofundăm lucrurile, vom constata realitatea complexă a războiului interior cu gândurile rele și imperativul izbândei față de puterile întunericului, fără de care nu putem dobândi mântuirea. „Toată lupta omului are loc în gânduri”[1], ne spune Omilistul macarian, adăugând: „dacă cineva, auzind cuvântul lui Dumnezeu, pornește la luptă, aruncă de la sine lucrurile acestei vieţi și lanţurile lumii, se leapădă de toate plăcerile trupești, se dezleagă de toate acestea, perseverează și consacră tot timpul Domnului, un astfel de om poate să afle că în inimă îl așteaptă altă luptă, altă împotrivire ascunsă și alt război împotriva cugetelor iscate de duhurile răutăţii”[2]. Această luptă – prefigurată biblic de conflictul poporului evreu cu Egiptul și cu popoarele cananaanite – „nu încetează până la ultima noastră suflare”[3], iar omul caută modalități de a birui. Însuși Hristos a fost ispitit de Satana, dar l-a învins, „dându-ne nouă biruința Sa”[4]. Teologia și spiritualitatea Bisericii ne învață cum să ne însușim această biruință.
Psihologia ascetică trebuie analizată în strânsă conexiune cu demonologia, câtă vreme puterile răului manipulează mintea omului, cel mai frecvent prin activarea memoriei și amplificarea imaginației. Ca urmare a unei vaste observații și a unei îndelungate experiențe, Părinții neptici – nevoitori care trăiau izolați, cu o viață exterioară redusă la minim iar prin aceasta expuși unui necruțător război lăuntric – au conceput câteva metode și chiar tratate de combatere a gândurilor rele. Rugăciunea curată – aspirația oricărui ascet – nu e cu putință fără respingerea acestor gânduri.
Cuv. Isihie Sinaitul vorbește despre trezvie (nepsis), ca „metodă duhovnicească durabilă… care, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbăvește pe om cu totul de gânduri și cuvinte pătimașe”[5]. Ea constă în fixarea atentă a gândului ivit în minte, analiza lui și mai ales supravegherea fanteziei. Gândurile sunt întâmpinate în faza lor incipientă („de la cel dintâi început al răsăririi lor în cuget”[6]), evitându-se astfel elaborarea lor ulterioară. Gândurile rele (logismoi) produc sentimente negative, urmate de patimi și comportamente deviante. Și psihopatologia, generată de gânduri sau cogniții iraționale, poate fi corectată prin tehnici cognitive, psihoterapeutul abordând, în discuțiile cu interlocutorul său, problematica gândurilor disfuncționale. Noianul de sentimente și trăiri lăuntrice dezechilibrate ar putea fi impiedicat de o mai bună gestionare a gândurilor. Poftele și pornirile iraționale, fobiile, stresul, obsesiile și diversele frământări sufletești pleacă de la gânduri neabordate corect. „Nu trebuie primite gândurile de acest fel”[7], spun psihologii, nu trebuie discutat cu aceste gânduri. „Gândurile nu intră cu forța. Gândurile bat la ușă. Amenință. Deranjează. Însă nu intră cu forța. Gândurile intră doar atunci când le deschidem noi… Cugetelor rele nu trebuie să le dăm spațiu. Să fim nepăsători, să le lăsăm să bată la ușă. Cum? Concentrându-ne mereu în altă parte”[8]. La rândul lui, Cuv. Paisie Aghioritul vorbește de „nepăsarea cea bună”, necesară mai ales celor sensibili, sau „disprețuirea diavolului”. Diavolul va insista cu gândurile rele, dar dacă omul „nu discută cu ele, acelea se taie singure, pentru că nu sunt hrănite”[9].
În toiul ispitei, atenția minții se fixează stăruitor asupra gândului insinuant, iar uneori nicio metodă ascetică nu dă rezultate. Cuviosul Sofronie Saharov e de părere că, în asemenea situații, chiar anumite îndeletniciri banale, care scot mintea din fixația ei, pot fi de mare ajutor: „Când nu reușim să biruim cu rugăciunea gândurile pătimașe, putem citi, dacă nu putem citi, să găsim o oarecare îndeletnicire, sau pe cineva cu care să vorbim, doar doar ne vom slobozi de acea patimă… luptați-vă pe toate căile: cu osteneala, cu vreo plimbare, cu vreo îndeletnicire oarecare, intelectuală sau fizică, printr-o conversație cu vreun frate ș.a.m.d. Toate acestea, în sine, sunt lucruri mici, însă rezultatul obținut într-o astfel de luptă este deosebit de prețios”[10].
Părinții Bisericii au știut mereu că fără Dumnezeu nimeni nu poate birui, cu adevărat, acest soi de gânduri. „Să stăm împotriva gândurilor noastre chemând pe Dumnezeu ca aliat în lupta noastră şi să alungăm din noi duhurile rele”[11]. În zorii monahismului creștin, nevoitorii au conștientizat deja, în recluziunea lor, amplitudinea acestui război căutând soluții de îzbândă. Împotrivirea față de aceste gânduri a fost considerată o metodă eficientă. Cunoscători desăvârșiți ai Sfintei Scripturi, au alcătuit strategii de combatere a duhurilor rele prin metoda antirrhesis – fiecărei sugestii demonice i se opunea un citat biblic adecvat, în maniera înfruntării diavolului în pustia Qarantaniei de către Mântuitorul Iisus Hristos. Evagrie Ponticul a sistematizat toate aceste citate, într-o celebră scriere, Antirrhetikos, care însuma nu mai puțin de 487 de pasaje biblice ca replici împotriva sugestiilor demonice[12]. Dacă pentru un monah cu o vastă cultură această metodă a dat roade – în pofida faptului că este obositoare, blochează mintea în stufosul catalog de citate și induce sentimentul unei autosuficiențe în această luptă – pentru monahii de mai târziu, ea s-a dovedit ineficientă. Un mare avvă contemporan afirma chiar: „pentru a birui gândurile rele sau și doar deșarte, metoda cea mai reușită nu este întotdeauna împotrivirea lor directă”[13].
Putem trimite aici, ca procedeu de combatere a gândurilor rele, și la o „psihologie pozitivă”, dacă e să ne referim la scrierile Cuviosului Paisie Aghioritul. El îndeamnă să găsim mereu o cicumstanță atenuantă, o cale de a vedea lucrurile într-o lumină favorabilă, de a cultiva, cu alte cuvinte, gândurile bune, pentru că ele „apucă înainte și paralizează gândurile rele”[14]. „Cea mai bună acțiune a omului este să-și facă o fabrică de gânduri bune… Când vrăjmașul îți aduce gândurile rele, să încerci să le alungi și să le înlocuiești cu gânduri bune. Dumnezeu văzând intenția ta cea bună, se va milostivi și te va ajuta”[15]. Acest procedeu poate îmbunătăți și calitatea relațiilor interumane, marcate, de multe ori, de suspiciune.
Pentru Părinții filocalici, pe lângă trezvie, cea mai eficace metodă pentru izgonirea vrăjmașilor spirituali a constituit-o „chemarea deasă a lui Iisus Hristos”[16] sau „rugăciunea trează și deasă”[17]. E ceea ce mai târziu s-a numit rugăciunea lui Iisus, care șterge „gândurile împlântate şi fixate în inimă, fără voia noastră”[18]. Rugăciunea lui Iisus, în simplitatea ei, va înlocui cu timpul complicatele cataloage cu versete biblice utilizate o vreme ca modalitate de combatere a duhurilor rele[19]. Puterea dumnezeiescului nume al lui Iisus a fost socotită arma desăvârșită împotriva gândurilor rele, plecând și de la analogia oferită de Psalmul 136, 9: pruncii fiicei Babilonului sunt zdrobiți de piatră, iar Piatra este Hristos, în interpretarea Părinților. În sens larg, orice rugăciune ajută (câtă vreme „trecem de la conversația cu vrăjmașul la conversația cu Dumnezeu”[20]), pentru că „gândurile cele rele se împuținează și nu mai găsesc loc în noi” când „petrecem în psalmi și cântări”[21], așa cum ajută și alte practici ascetice: „umilirea sufletului şi necazul trupului”[22], disprețuirea slavei omenești[23], liniștirea minții[24], sau înălțarea minții spre cer sau „altă oarecare desfacere de lucruri şi de loc”[25], îndepărtarea de locurile, persoanele și împrejurările care favorizau căderile noastre[26], studiul duhovnicesc, „înfrânarea şi dragostea faţă de aproapele”[27] „amintirea morţii”[28], osândirea de sine[29], „zdrobirea cugetului”[30] și chiar necazurile. „Când acceptăm necazurile și-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ele, ne eliberăm de demoni, de gândurile care ne stăpânesc și ne obosesc cel mai mult”[31]. De asemenea, „mila este un «detoxifiant» extraordinar”[32].
Pentru a rupe firul gândului obositor și a destrăma falsele lui scenarii, de mare ajutor este mărturisirea lui, devoalarea lui. Raportarea la un părinte duhovnicesc și sfătuirea cu el ușurează mult războiul duhovnicesc. „Să arătăm Părinţilor nu numai faptele, ci şi gândurile noastre… prin însuşi faptul că-şi arată Părinţilor gândurile rele ale sale, le veștejeşte pe acestea şi le face mai slăbite… gândurile cele rele, date pe faţă prin mărturisire desăvârşită, se grăbesc să fugă dela om”[33]. E o cale sigură de izbăvire. Firește, mărturisirea gândurilor presupune și spovedania, cu efecte terapeutice mai pronunțate pe măsura intensității pocăinței. La rândul lui, părintele duhovnicesc va putea fi de ajutor grație experienței lui, dată mai ales de virtutea discenământului (diakrisis). Pe de altă parte, neîncrederea în propriul gând și ascultarea sunt indispensabile ucenicului. „Ca să fie ajutat, trebuie să aibă duhovnic, să aibă încredere în el și să-l asculte. Dacă nu are încredere și nu ascultă, nu-i poate pleca gândul ce-l supără”[34].
Ca să ne eliberăm de gândurile rele, cerem izbăvire și pace de la Dumnezeu, cerem cu stăruință vindecarea minții noastre, vindecare pe care Hristos o aduce. Rugăciunile pregătitoare pentru Sfânta Împărtășanie pun foarte bine în relief acest aspect, euharistia constituind, indubitabil, leacul cel mai eficace împotriva gândurilor care ne împovărează. Ne împărtășim „spre sănătatea sufletului și a trupului și spre ștergerea și pierderea cu totul a cugetelor, a gândurilor și a deprinderilor celor rele și a nălucirilor de noapte ale duhurilor celor viclene și întunecate”[35], rugându-ne, în același Canon: „Şi să-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tămăduire şi curăţire, spre luminare şi pază, spre mântuirea şi sfinţirea sufletului şi a trupului, spre izgonirea a toată nălucirea, a faptei celei rele şi a lucrării diavoleşti care se lucrează cu gândul întru mădularele mele”[36]. Neîndoielnic, energia tămăduitoare ce emană din persoana lui Hristos, vădită în viața Bisericii și în învățătura Părinților, e remediul sigur pentru cei copleșiți de povara gândurilor rele.
[1] Omilia 6, 3, col. II, în Sfântul Macarie Egipteanul, Scrieri. Omilii duhovnicești, trad. Pr. Prof. Constantin Cornițescu, EIBMBOR, București, 1992, p. 122.
[2] Omilia 21, 1-4, col. II, în Sfântul Macarie Egipteanul, Scrieri. Omilii duhovnicești, pp. 194-195.
[3] Arhim. Sofronie, Cuvântări duhovnicești, vol. II, trad. Ierom. Rafail (Noica), ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2008, p. 196.
[4] Teodor al Edesei, Una sută capete foarte folositoare 62, în Filocalia, vol. IV, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1948, p. 220.
[5] Isihie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului și mântuitor despre trezvie și virtute I, 1, în Filocalia, vol. IV, ed. cit., p. 41.
[6] Marcu Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc de dumnezeiescul botez, în Filocalia, vol. I, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1947, p. 302.
[7] Dr. Dmitri Avdeev, De vorbă cu un psihiatru ortodox, trad. Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, ed. Sophia, București, 2006, pp. 399-100.
[8] Elefterios Eleftheriadis Psiholog M. Sc., Toate sunt gânduri. Despre o viață fără stres, trad. Cristian Spătărelu, ed. Egumenița, Galați, 2023, p. 97.
[9] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. III, Nevoință duhovnicească, trad. Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ed. Evanghelismos, București, 2003, p. 42.
[10] Arhim. Sofronie, Cuvântări duhovnicești, vol. I, trad. Ierom. Rafail (Noica), ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 276.
[11] Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic 41, în Filocalia, vol. II, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București, 2008, pp. 58-59.
[12] Vezi Evagrie Ponticul, În luptă cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale răutății și replici impotriva lor, trad. diac. Ioan I. Ică jr, ed. Deisis, Sibiu, 2006.
[13] Arhim. Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, trad. Ierom. Rafail (Noica), ed. Sophia, București, 2005, p. 50.
[14] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. III, p. 18
[15] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. III, pp. 61-63.
[16] Isihie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului și mântuitor despre trezvie și virtute I, 28, în Filocalia, vol. IV, ed. cit., p. 61.
[17] Isihie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului și mântuitor despre trezvie și virtute II, 79, în Filocalia, vol. IV, ed. cit., p. 103.
[18] Isihie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului și mântuitor despre trezvie și virtute II, 35, în Filocalia, vol. IV, ed. cit., p. 90.
[19] Cf. Tomáš Špidlík, Spiritualitatea Răsăritului creștin. I. Manual sistematic, trad. diac. Ioan I. Ică jr, ed. Deisis, Sibiu, 1997, p. 281.
[20] Arhim. Sofronie, Cuvântări duhovnicești, vol. I, p. 265.
[21] Casian Romanul, Cuvânt plin de mult folos, despre Sfinţii Părinţi din pustia sketică şi despre darul deosebirii, în Filocalia, vol. I, ed. cit., p. 128.
[22] Marcu Ascetul, Despre cei ce-şi închipue că se îndreptează din fapte, în Filocalia, vol. I, ed. cit., p. 302.
[23] Marcu Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc de dumnezeiescul botez, în Filocalia, vol. I, ed. cit., p. 303.
[24] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic 26, în Filocalia, vol. I, ed. cit., p. 343.
[25] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste IV, 48, Filocalia, vol. II, ed. cit, p. 137.
[26] Arhim. Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, p. 142.
[27] Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte I, 14, în Filocalia, vol. IV, ed. cit., p. 61.
[28] Isihie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului și mântuitor despre trezvie și virtute I, 17, în Filocalia, vol. IV, ed. cit., p. 45.
[29] Isihie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului și mântuitor despre trezvie și virtute II, 36, în Filocalia, vol. IV, ed. cit., p. 75.
[30] Sf. Ioan Scărarul, Scara XXVI, III, 2, în Filocalia, vol. IX, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București, 1980, p. 370.
[31] Monahia Siluana Vlad, Cum să ne aflăm odihna de la gânduri, ed. Doxologia, Iași, 2019, p. 41.
[32] Ibidem, p. 40.
[33] Casian Romanul, Cuvânt plin de mult folos, despre Sfinţii Părinţi din pustia sketică şi despre darul deosebirii, în Filocalia, vol. I, ed. cit., p. 135.
[34] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. III, p. 52
[35] Carte de rugăciuni, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 199.
[36] Ibidem, p. 192.
