Ce este „Proscomidia”?

Împărăția din firidă, cum avea să o numească Mitropolitul Bartolomeu Anania, este locul tainic din biserică unde preotul pregătește darurile pentru Sfânta Liturghie. Acest loc se numește proscomidiar sau prothesis.

De unde vine acest cuvânt? Din grecescul prothesis și înseamnă printre altele: „a scoate ceva la iveală, a da pe față o intenție; prefix, un adaos în față. Deducem din aceasta că proscomidia nu e altceva decât aducerea înainte, aducerea la altar a darurilor ce vor fi sfințite.

În această cateheză, vom încerca pe scurt să urmărim evoluția istorică, respectiv evoluția simbolică a rânduielii proscomidiei (Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…pp.63-65).

Urmând prezentării părintelui Petru Pruteanu vom încerca să punem în evidență principalele etape istorice de dezvoltare a practicii și modului de pregătire a Darurilor:

Secolele I și al II-lea

Deși în Occident se vehiculează ideea că darurile erau duse de către credincioși direct la altar, în Răsăritul ortodox se crede că, deși erau duse direct la altar, ele erau duse de către diaconi.(Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p.  65)

Secolele al III-lea – al VI-lea

Atât în Răsărit cât și în Apus, pe lângă biserici au început să se construiască mici anexe cu scopul precis de a primi în ele Darurile euharistice. În Orient se numeau pastoforion, iar în Bizanț, în Constantinopol skevofylakion. Era totuși o diferență între cele două, întrucât în skevofylakion erau pregătite Darurile, dar erau depozitate și vasele sfințite, respectiv veșmintele, cărțile de cult și chiar Sfântul Mir, în plus era o clădire independentă de biserică (Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p. 67).

Secolele al VII-lea – al IX-lea

Aproximativ în anii 601-650 s-a renunțat la pâinile normale, iar prescurile aveau o formă specifică, cu pecetea IIS, HR, NI, KA (adică Iisus Hristos Biruie). Acestea erau tăiate de către diaconi. Tot în acest secol apar primele mențiuni despre acoperămintele Sfintelor vase (Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p.67).

În această perioadă vom vedea cum Proscomidia începe să capete valoare simbolică, reprezentând Jertfa Mântuitorului. De asemenea, trebuie să subliniem faptul că în această perioadă, cel puțin în Bizanț, capitala Imperiului, se slujea cu mai multe Sfinte Discuri, „cu câte o pâine pe fiecare dintre ele” și, bineînțeles mai multe potire pentru a putea să împărtășească mulțimile de credincioși (Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p.68-69).

Secolele al XII-lea – al XIV-lea

„În această perioadă, exceptând marile biserici unde se mai mergea la skevofylakion, prothesis-ul începe să se facă chiar în Altar, într-o nișă sau pe o măsuță specială, locul însuși primind aceeași denumire de protesis sau, mai rar, proscomidiar. De acum se va scoate un singur Agneț, respectiv miridele din toate celelalte prescuri.

Vom reveni asupra simbolisticii acestora (Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p.73).

Secolele al XIV-lea – al XV-lea

Începând cu această perioadă, vom putea observa că rânduiala constantinopolitană se impune pas cu pas. Așa cum precizeză părintele Ene Braniște și ieromonahul Petru Pruteanu, chiar dacă primul Liturghier, al lui Macarie 1508, a fost tipărit, dinamica, evoluția Proscomidiei nu s-a oprit aici. În fapt nici astăzi nu avem un consens asupra acestei probleme în toate Bisericile Ortodoxe. Unele accentuează anumite aspecte mai mult decât altele. Totuși ceea ce le diferențiază, și merită să fie subliniat, este poziționarea față de rânduiala scoaterii miridelor pentru cele 9 cete. Diferența este înregistrată între tradiția greacă și cea rusească. Același părinte Petru Pruteanu ne spune următoarele: „grecii spun că și Îngerii au participat la lucrarea mântuitoare și răscumpărătoare a lui Hristos și că întreaga creație s-a sfințit prin Jertfa Sa, inclusiv Îngerii; rușii însă spun că Îngerii nu au beneficiat de roadele Jertfei lui Hristos și, mai mult decât atât, ei nefiind supuși păcatului, nu au avut nevoie de această jertfă și nici Hristos nu a venit pentru ei și nu S-a făcut Înger, ci om, ca pe om să-l îndumnezeiască. Observăm însă că, în decursul timpului, fiecare a rămas cu argumentele sale, iar Biserica Sobornicească nu  a luat atitudine în această privință, considerând pomenirea sau nepomenirea Îngerilor drept o simplă practică liturgică locală.”(Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p.82)

Când ne referim la Proscomidiar nu putem omite Sfintele Vase, copia, lingurița, tămâia, obiecte ale cultului ortodox care au însemnătatea lor. În fapt, ce sunt Sfintele Vase? Potirul și discul pe care le vedem la Vohodul Mare, adică în momentul în care preotul iese și rostește acea ectenie cu fața către credincioși, singura din Sfânta Liturghie de acest fel, – acelea sunt Sfinte Vase. Lor li se adaugă și alte obiecte, ca steluța, copia și lingurița, fiecare având istoria și simbolistica lor. De obicei, Sfintele Vase sunt confecționate din metal, adesea prețios, argint sau aur, sau suflate cu aceste metale. Unii ar putea considera o exagerare folosirea unor vase din metale prețioase, motiv pentru care am dori să ne oprim asupra poruncilor date de Dumnezeu la zidirea Templului. Acolo a comandat materialele cele mai bune. În casa Sa, în Biserica Sa, de ce n-am pune și noi la fel? Oare și-a schimbat Dumnezeu preferințele?

Acum, să le privim pe fiecare în parte, să vedem ce însemnătate au:

Potirul – este o cupă dintr-un metal semiprețios sau prețios, și „simbolizează vasul Patimilor, în care chinuitorii au pus oțet și fiere și L-au adăpat cu buretele pe Hristos, când a strigat Mi-e sete”. De asemenea, simbolizează paharul pe care l-a binecuvântat la Cina cea de taină. (Pr.Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, trad.pr.Victor Manolache, Ed.Bizantină, București, 2005, p.31)

Discul – este asemănător un talger, unei tăvi din metal cu un diametru de aproximativ 15 cm. Părintele S.Anagnastopoulos ne spune că acesta simbolizează cerul, iar mitropolitul de vrednică pomenire Bartolomeu Anania al Clujului ne invită să vedem în el Cosmosul (Valeriu Anania, Cartea deschisă a Împărăției, Polirom, București, p.70)

Lingurița – ne amintește de cleștele cu cărbunele de foc pomenit de Sf.Prooroc Isaia 6, 6-8. Alții cred că lingurița simbolizează pe Sf.Duh prin care primim pe Fiul, iar după alții ar simboliza Mâna lui Dumnezeu care creează lumea.(Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…,p. 349)

Copia – este asemeni vârfului unei sulițe, ascuțit pe ambele laturi și simbolizând sulița cu care soldații l-au străpuns pe Mântuitorul Hristos.

Trebuie să știm că pe Sfântul Disc sunt așezate cu multă atenție bucățile/părticelele pe care le extragem din prescură, după cum urmează:

Sfântul Agneț – acesta are un nume special pentru că simbolizează pe Mielul lui

Dumnezeu. Este asemeni unui cub și pe fața principală are pecetea cu însemnele IIS, HR, NI, KA, care se traduce prin „Iisus Hristos învinge!”.

9 părticele triunghiulare – acestea sunt așezate lângă Agneț în stânga lui și reprezintă, după exegeza Mitropolitului Bartolomeu, 9 „ipostaze ale sfințeniei”.

Am omis să vă spun că pentru a săvârși Sfânta Proscomidie este nevoie în general de 5 prescuri sau de o prescură cu cel puțin 5 peceți.

Revenind, Proscomidia continuă și se intră în ceea ce numim „registrul inferior”, adică partea ce se dezvoltă sub Sfântul Agneț. Acolo se așează 3 triunghiuri care închipuie pe Episcopul locului, pe poporul binecredincios dimpreună cu ai săi conducători, respectiv pe ctitori/donatori.

Ultimul registru, aceasta dacă ne-am închipuit așezarea pe disc în imaginea a trei șiruri paralele, adică al treilea șir, îi simbolizează pe cei vii și pe cei morți care sunt pomeniți fiecare după al lor nume.

Această celebrare trebuie făcută de către preot cu multă umilință sufletească și cu pregătire prin rugăciune. Se spune că Sfântul Teodosie din Argos, după ce a slujit o singură dată Liturghia nu a mai îndrăznit să o slujească. I s-a întâmplat un fapt miraculos: „Acest sfânt a slujit o singură dată în viața lui. În prima zi l-a făcut diacon, în a doua preot iar în a treia zi a slujit prima Liturghie. Când a ajuns la momentul împungerii Sfântului Agneț cu copia, s-a văzut pe sine ca soldat împungând cu o suliță ascuțită Trupul lui Hristos, și îndată a ieșit din coastă sânge și apă. Cine știe cu câtă spaimă și cutremur a pus în continuare vin și apă în Sfântul Potir! L-a cuprins așa o groază dumnezeiască, încât după ce a încheiat Sfânta Liturghie, n-a mai slujit niciodată”.(Pr.Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii…, p. 32)

Și despre Proscomidie, am reuști să spunem doar câteva lucruri, sperăm cu folos, pentru cine dorește să aprofundeze, autorii citați, dar și alții, pot fi cercetați întrucât oferă o imagine completă asupra lucrurilor.

Acum vom încheia cu un cuvânt ce aparține tot Sfântului Ioan de Kronstadt: „Cu ce mare cinste l-a învrednicit Dumnezeu pe om, venind să se sălășluiască în el prin Sfintele Taine, umblând în el și cu el – într-un cuvânt – făcându-l templul Său însuflețit, după cum a spus Domnul: vom veni la el (la cel ce împlinește poruncile Lui) și vom face la el sălaș (Ioan 14, 23). Și totuși, oamenii care poartă numele de creștin rămân în mare parte insensibili față de această nemăsurată binefacere a lui Dumnezeu, necinstind templul lui Dumnezeu – trupul și sufletul lor – prin tot felul de păcate, patimi, pofte. O, nesimțirea, nebunia, și blestemul nostru! Universul cel atât de măreț și de minunat alcătuit nu-L cuprinde pe Creatorul și Domnul Său și nu este vrednic să-L cuprindă, ca unul ce este material, în timp ce sufletul omului Îl cuprinde, se face mădular al Lui, se logodește cu El. Ce cinste, ce dumnezeiască vrednicie!”(Sf.Ioan de Kronstadt, Liturghia cerul pe pământ,  p. 165)

 

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Mai multe din Catehetica
Acoperământul Maicii Domnului, în acatist și icoană

Acoperământul Maicii Domnului, în acatist și icoană

foto: doxologia.ro Între izvoarele de mâna întâi pentru înţelesul semnificaţiei sărbătorilor se înscriu, cu nebănuit de mare folos, acatistele şi icoanele care le sunt consacrate. Practic, acatistul descrie în versuri evenimentul sfânt din calendar, fie că este vorba...

Mărturisiţi-vă Domnului că este bun!

Mărturisiţi-vă Domnului că este bun!

Vremurile pe care le trăim sunt grele. Parcă toate rânduielile s-au dat peste cap şi nimeni nu ştie ce să facă. Cele rele nu se mai pot îndrepta şi cele ce lipsesc nu se mai pot număra. Priveliştea pe care ţi-o oferă societatea de consum te duce cu gândul la cetatea...