Ce să facem când un cerșetor întinde mâna ca să ceară?

de | feb. 6, 2023

„Oare ce să facem atunci când un cerșetor ne întinde mâna, cerându-ne ceva? Să-i dăm sau să nu-i dăm? E creștinește, e omenește, e cetățenește? Oare ne înșală? Are o nevoie sau în realitate e doar un șarlatan, dispus să facă bani și avere pe socoteala milostiveniei noastre?

Știu, știu ce spune Sfântul Vasile cel Mare, că atunci când dai un ban trebuie să te frigă în palmă, adică să-l ții strâns, să nu-l dai cu ușurință, să nu-l transformi în cărăușul unei căderi spirituale și trupești cu care să-i faci omului care ți l-a cerut un suport pentru viciul său (devenit sustenabil prin tine), să-și continue păcatul, să bea, să fumeze, să cadă, să-l prăbușești. Știu.

Întrebarea asta însă, a da sau nu a da, se axează pe cerșetor, uitând că în realitate răspunsul e în ochiul pe care-l purtăm, primit de la Dumnezeu, fiindcă ochiul ăsta va vedea întotdeauna două categorii de cerșetori, și lumea în care trăim ne-a format în felul acesta.  În lumea civilă discutăm despre un cerșetor, un nevoiaș, un calic, asimilat omului finit, omului social, care este un element dintr-un sistem social. Știți ce este un sistem, o unitate de piese care au o identitate proprie, dar care conlucrează la o funcționare eficientă. Așa este construită societatea civilă, fiecare piesă trebuie să aibă un loc în acest ansamblu sistemic, fiecare om are un loc într-o societate, mai central sau mai mărginaș. Și viziunea asta, care are origini în post-Reformă, îl vede pe om doar prin valoarea lui finită, un om etatizat, un om strict social, un om care înseamnă ceva atâta vreme cât respiră, plătește taxe și are niște necesități sociale. După ce moare, omul ăsta nu mai înseamnă nimic, devine o cifră într-o statistică postumă, cu valoare istorică.  Și aici intervine ideea de asistență socială. Dacă într-un om care-ți întinde mâna vezi doar un asistat social, atunci nu mai faci cu el filantropie, milostenie, faci doar asistență socială. Dar noi, creștinii, vedem mult mai mult decât atât, avem o supravedere, în omul care ne întinde mâna vedem un infinit, omul eshatologic, el însuși un sistem întreg, pentru că omul acela este o împărăție. Ne spune Domnul să nu căutăm aiurea împărăția Lui, să o căutăm în noi, ”împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”, și omul acela nevoiaș, calicul ăla transportă toată împărăția lui Dumnezeu, nu doar fragmente din ea. Iar omul acesta se vrea iubit, nu îndreptat, se vrea miluit, nu corijat, se vrea, finalmente, îmbrăcat în dragoste. Asta cerșesc toți oamenii. Dragostea.

Așa că răspunsul e foarte complicat, eu însumi treceam prin ezitări și mari frământări în ceea ce privește percepția celui care-mi întinde mâna. Dar lucrurile s-au schimbat pentru mine într-o zi, când stând în parcarea unui hipermarket, s-a apropiat de mine o cerșetoare și mi-a cerut. Și m-am căutat în buzunare și i-am dat, și în clipa în care mi-a mulțumit, iar eu i-am dat și ea a primit, am înțeles un lucru care mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Că eu eram de fapt cerșetorul! Deși i-am dat, eu am primit. Deși îi pusesem în palmă niște bani și niște covrigi calzi, fericirea de a fi făcut bine cuiva era darul pe care-l primisem. Un duh cald și blând îmi învăluise sufletul și deși dădusem, eram recunoscător pentru asta. Fără să știe, cerșetoarea aia îmi oferise împărăția lui Dumnezeu într-o palmă goală, întinsă.

Și apoi nu suntem noi toți niște cerșetori? Să fim onești, nu cerșim cu toții ceva, bogați și săraci, nu cerem de la Dumnezeu sănătate pentru copiii noștri, prosperitate pentru familie, viață îndelungată și lungime de zile? Nu este cerșetoria supremă chiar ectenia pe care o rostim la slujbe, dă-ne Doamne, ajută-ne Doamne, iară și iară cu pace Domnului să ne rugăm?

Și mai e ceva de care trebuie să ținem cont, când cineva ne întinde mâna și are nevoie de ajutorul nostru, atunci când nu-l cunoaștem, când nu știm cu certitudine că se zbate într-o nevoie materială, toți suntem tentați să judecăm lucrurile și să ne păstrăm luciditatea, rațiunea, să fim oameni sociali. Îmi amintesc de o întâmplare povestită de părintele Nicolae de la Rohia, cred că în ”Jurnalul Fericirii”, înainte să se convertească, s-a dus și i-a spus unui călugăr ortodox, părinte, a venit la mine un fals prieten, o cunoștință, și mi-a cerut bani pentru fiica lui care este internată în spital și trebuie operată, dar eu știu că el de fapt este un bețiv și nu i-am dat, părinte! Și atunci părintele ăla, privindu-l lung, a spus trebuia să-i dai, trebuia să-i dai! Pentru că judecându-l, tu te-ai prăbușit. Nu de judecată are nevoie cerșetorul ăla din fața noastră, că toți îl judecă. Dar prea puțini îi iubesc!

Ochiul pe care-l purtăm noi ne spune limpede cine este cerșetorul din fața noastră, ce vedem în cel din jurul nostru. Uneori suntem înșelați, într-adevăr, și nu e drept să dăm bani celor care nu au nevoie de ei, se folosesc de milostenia noastră ca să propășească. Nu e drept!

Dar de când e dreptatea mai mare decât iubirea? Nu e iubirea mai mare decât toate, nu e iubirea mai mare chiar decât credința, decât speranța și chiar decât dreptatea? Oare e drept ca Dumnezeu să ne iubească? Nu e drept, pentru că nu merităm, și totuși o face, pentru că iubirea le acoperă pe toate iar dragostea, ei bine, dragostea nu cade niciodată! Și stiți de ce e iubirea mai mare decât orice? Pentru că Dumnezeu este iubire.

Eram în București, cu cineva în mașină, la un stop, și deodată bate un cerșetor în parbriz, eu dă-i repede cu judecata, îl evaluam matematic, o fi nevoiaș, o fi un șarlatan? Și sare omul care conducea mașina și aleargă la portbagaj, frații mei, avea acolo un coș pregătit cu de toate, cu sandviciuri, iaurturi și mandarine, aștepta să i se ceară, și se făcuse verde și claxonau mașinile din coloană într-o exasperare rudă cu disperarea, și omul meu nimic, el făcea iubire cerșetorului, că mila este copilul iubirii, așa să știți. Asistam la o hagiografie scrisă sub ochii mei, sub un semafor de lângă Ateneu! Ce lecții mi-a dat Dumnezeu, Doamne, îți mulțumesc, sărut mâna.

Așa că priviți-vă pe voi atunci când vi se cere, când vedeți o palmă întinsă. Pentru că orice cerșetor este și un cercetător al inimii noastre. Poate e Hristos în zdrențe, venit să-ți toarne Duh Sfânt pe inimă și să ți-o boteze în iubirea Lui!

Iubiți înainte de a fi drepți, și dacă sufletul vă spune să dați, dați.

Și nu dați, dacă rațiunea vă interzice. Dar nu uitați. Mai mare decât toate este dragostea, dragostea nu cade niciodată iar Dumnezeu dragoste este!”

(pr. Crin Triandafil Theodorescu – paroh al Bisericii cu hramurile „Sfântul Nicolae” și „Izvorul Tămăduirii”, din orașul Năsăud, cartierul Lușca)

Preotul răspunde
Preotul răspunde
Ce să facem când un cerșetor întinde mâna ca să ceară?
Loading
/

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Despre perioada Triodului

Despre perioada Triodului

Pe parcursul celor zece săptămâni ale perioadei Triodului (denumirea vine de la cartea de cult folosită la strană în aceste săptămâni - Triod, gr. „triodion”, trei ode sau imne, întrucât cântările Utreniei sunt structurate în câte trei cântări), începând cu Duminica...