Cea de-a cincea întâlnire din cadrul seriei de conferințe „Historia Ecclesiastica”

de | mai 2, 2022

Cea de-a cincea întâlnire din cadrul seriei de conferințe „Historia Ecclesiastica”, va fi susținută de Pr. Prof. Univ. dr. Ioan Moldoveanu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, marți, 3 mai 2022, de la ora 19.00 și va avea ca subiect „Secvențe din istoria relațiilor Muntelui Athos cu Principatele Române, de-a lungul timpului. Danii, închinări și ctitorii domnești la Athos până la secularizarea averilor mănăstirești”.

Subiectul, bogat spiritual și istoric este extrem de interesant prin faptul că subliniază constanța dialogului și a schimburilor de tot felul dintre Țările Române și Muntele Athos, de-a lungul timpului. Prezența românească la Sfântul Munte este una dintre cele mai numeroase astăzi și are în spate poate cele mai mari și mai generoase acte de donație și de sprijin pe care domnitorii români le-au făcut acestui loc privilegiat, care a iradiat sfințenie și lumină în toată lumea Ortodoxă.   

Restituirea adevăratei înțelegeri istorice a rolului jucat de Țările Române în sprijinirea Muntelui Athos reprezintă și o restituire a demnității comunității monahale românești, care viețuiește neîntrerupt de peste șapte secole aici și care, nici în ziua de astăzi, nu deține o mănăstire a ei, așa cum au toate celelalte națiuni ortodoxe, ci doar 2 schituri.  

Prelegerea va putea fi urmărită online pe platforma Zoom și poate fi accesată de pe situl Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj, ot.ubbcluj.ro.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Unirea Principatelor Române 165: conferință și lansare de carte

Unirea Principatelor Române 165: conferință și lansare de carte

Cu prilejul aniversării a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, prin Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian...

Crăiasa Zăpezii revine pe scena Teatrului „Puck”

Crăiasa Zăpezii revine pe scena Teatrului „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe cei mici la finalul săptămânii cu două spectacole iubite de multe generații de copii: „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, și „Crăiasa Zăpezii”, după Hans Christian Andersen....

Serată eminesciană la muzeul mitropoliei clujului

Serată eminesciană la muzeul mitropoliei clujului

Această săptămână stă, fără doar și poate, sub auspiciile zilei de 15 ianuarie, o zi care, declarată din anul 2010 ca „Ziua Culturii Naționale”, ne reamintește de poetul național Mihai Eminescu și de toți cei care, în trecut sau în prezent, au creat și creează...