Cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios”

de | mai 10, 2018 | Actualitatea religioasă

Întâlnirea de anul acesta se desfăşoară în perioada 10 – 12 mai şi a fost organizată pentru prima dată în mediul rural, în comuna Rodna din Ţara Năsăudului.

Conferinţa a fost precedată de o slujbă de Te-Deum oficiată în Biserica Ortodoxă din Rodna cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de către Înaltpreasfinţitul Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei a avut loc în sala Căminului Cultural din Rodna unde, în calitate de organizator, doamna prof. Vali Ganea, director al Şcolii Gimnaziale „Florian Porcius” din Rodna, a oferit cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei.

În alocuţiunea sa, Mitropolitul Clujului a subliniat legătura dintre cuvânt şi fapta creştină, dar şi dintre cuvântul scris şi cel vorbit, cu trimitere directă la textul Sfintei Scripturi din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel: „credinţa este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10,17).

În continuare, a urmat cuvântul invitaţilor, după care au avut loc conferinţele în plen, susţinute de către prof. univ. dr. acad. Gheorghe Chivu – Scrisul religios şi unitatea limbii române, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă – Înţelepciune şi Unire/Unitate acţională în Sfânta Scriptură şi în istoria naţională a românilor şi pr. prof. univ. dr. Constantin Necula – Principii ale pedagogiei comunicării religioase astăzi.

Dezbaterile conferinţei continuă mâine cu lucrări împărţite pe trei secţiuni: Retorica textului/discursului religios, Traducerea textului sacru şi Literatura şi sacrul.

Ultimele articole

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Duminică, 28 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Hurez, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul  a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...

Slujire arhierească în Parohia Câmpia Turzii III

Slujire arhierească în Parohia Câmpia Turzii III

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli...

Binecuvântare arhierească la Telciu

Binecuvântare arhierească la Telciu

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Telciu, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej,...

Noul protopop de Beclean, instalat de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

Noul protopop de Beclean, instalat de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-a instalat, joi, 11 februarie 2021, pe preotul Dragoș Cristian, în demnitatea de protoiereu al Protopopiatului Ortodox Beclean. Cu...