Cea de-a patra întâlnire din seria Conferințelor „Historia Ecclesiastica” la FTO

de | apr. 19, 2022 | Cultură

Cea de-a patra întâlnire din seria Conferințelor „Historia Ecclesiastica” care va avea loc marți, 19 aprilie 2022, de la ora 19.00, îl are ca invitat special, pe părintele profesor Emanoil Băbuș, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care va vorbi despre Emoții, afecte și sentimente în istorie.

Chiar dacă aceste stări și trăiri nu lasă urme atât de vizibile în carnația evenimentelor istorice, acestea sunt prezente în sufletele celor care au creat istorie sau au trăit-o și au fost factori determinanți ai unor acțiuni ale căror efecte ajung până la noi.   

Părintele profesor a publicat recent un volum pe această temă care a fost foarte bine primit de public. În prefața studiului său, părintele afirmă: „În ultimul sfert de secol, neuroștiințele, ­antropologia și psihologia au redefinit statutul emo­ți­ilor ce păreau despărțite de raționalitate. Ele au devenit un subiect de investigare și o sursă de cunoaștere. Pornind de la această premisă, paginile de față vor încerca să desprindă din evenimentele majore ale unei perioade, bine definite cronologic, principalele emoții pe care le‑au avut cei care au trăit într‑un spațiu politic și reli­gios flexibil, pentru a pune în dialog științele contemporane cu gândirea și mentalitățile unui imperiu care a supraviețuit mai mult de un mileniu: Bizanțul”.

Prelegerea va putea fi urmărită online pe platforma Zoom și poate fi accesată de pe situl Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj, ot.ubbcluj.ro.

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Concert caritabil la Cluj-Napoca, pentru comunitățile ortodoxe din Africa

Concert caritabil la Cluj-Napoca, pentru comunitățile ortodoxe din Africa

Asociaţia „Sfânta Elisabeta Feodorovna” organizează luni, 18 noiembrie 2019, un concert caritabil, intitulat „Zâmbet pentru Africa”. Evenimentul, în cadrul căruia cei prezenți se vor putea bucura de muzică religioasă și populară, va debuta la ora 19:00, la Casa de...

Festivalul Internațional Mozart, la Cluj-Napoca

Festivalul Internațional Mozart, la Cluj-Napoca

Festivalul Internațional Mozart are loc și în acest an la Cluj-Napoca,  în perioada  15 – 22 noiembrie 2019. Ajuns deja la cea de a 29-a ediție,  festivalul este organizat de Societatea Română Mozart, în parteneriat cu Filarmonica „Transilvania” și Academia Națională...

Concert coral „Armonii de toamnă”, la Turda

Concert coral „Armonii de toamnă”, la Turda

Mai multe coruri vor evolua vineri, 8 noiembrie 2019, pe scena Teatrului „Aureliu Manea” din Turda, în cadrul festivalului coral „Armonii de toamnă”. Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea editiție va începe la ora 19.00. Printre protagoniștii serii vor fi: Corul...