Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia i se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:

– Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?

– Fiule, este de ajuns dacă te căleşti o singură clipă, înaintea morţii.

– Atât de puţin, părinte?

– Da, fiul meu!

– Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?

– Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, m orice moment să te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet.

Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufle­tului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa veşnică.

Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi oriunde şi oricând.  (Fericitul Augustin)

Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis