Cei trei prieteni

de | iun. 7, 2016 | Vorbe de înțelepciune

Se povesteşte că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea şi i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător şi să-l scape astfel de pedeapsă. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la uşa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit şi a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puţin, a intrat, a depus mărturie pentru el şi l-a salvat, redându-i astfel libertatea.

La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viaţă şi care ar putea vorbi despre noi, aşa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre şi toate faptele bune pe care le-am făcut, însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân şi ele tot aici, în lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează şi dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a făcut.

 

„Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face bine.” (Sfântul Grigorie de Nazianz )

 

Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis

Ultimele articole

Victor Babeș – „un pas înainte pentru cercetarea medicală românească, însă , un pas înapoi pentru marele savant, pe scena lumii ştiinţifice europene.”

Victor Babeș – „un pas înainte pentru cercetarea medicală românească, însă , un pas înapoi pentru marele savant, pe scena lumii ştiinţifice europene.”

Victor Babeș s-a născut la 28 iulie 1854 în  Viena. A fost al  doilea din cei nouă copii ai familiei. Mama Sofia Goldscheider, făcea parte dintr-o familie aristocrată vieneză, iar tatăl, originar din Banat, numit Vincenţiu Babeş era avocat şi militant pentru...

Credinţa fără fapte este moartă | Sfântul Apostol Iacov

Credinţa fără fapte este moartă | Sfântul Apostol Iacov

Sfântul Apostol Iacov: „Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu din faptele mele îţi voi arăta credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu?: Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură... Dar vrei tu să'nţelegi,...

Deşi pare oarbă, credinţa e lumină | Ioan Ianolide

Deşi pare oarbă, credinţa e lumină | Ioan Ianolide

Ioan Ianolide: „Deşi pare abstractă, credinţa e concretă. Deşi pare imposibilă, credinţa e reală. Deşi pare grea, credinţa e uşoară. Deşi pare oarbă, credinţa e lumină. Deşi are origini divine, credinţa se plineşte prin oameni. Deşi are o eshatologie transcendentă,...