Cei trei prieteni

de | iun. 7, 2016 | Vorbe de înțelepciune

Se povesteşte că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea şi i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător şi să-l scape astfel de pedeapsă. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la uşa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit şi a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puţin, a intrat, a depus mărturie pentru el şi l-a salvat, redându-i astfel libertatea.

La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viaţă şi care ar putea vorbi despre noi, aşa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre şi toate faptele bune pe care le-am făcut, însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân şi ele tot aici, în lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează şi dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a făcut.

 

„Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face bine.” (Sfântul Grigorie de Nazianz )

 

Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis

Ultimele articole

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...

Împărăția și ipostazele ei

Împărăția și ipostazele ei

Text și context Parabola aflată în centrul pericopei de astăzi e adresată fariseilor. Pentru a nu știu câta oară, Hristos critică atitudinea lor și vine să pună accentele cum se cade. Formalismului atât de des invocat de ei, devenit însă o adevărată formă fără fond,...

Rugăciunea este izvorul puterii

Rugăciunea este izvorul puterii

Porfirie (Bairaktaris), Bătrânul din Attica zicea: Mucenicii sufereau mult când îi torturau, cum suferă orice om normal. Diferenţa este că ei erau în permanenţă uniţi cu Hristos prin rugăciune: De la El primeau o putere mai mare decât suferinţele lor, încât le puteau...

Dragostea cerească, copilul meu, să-ţi umple mereu inima

Dragostea cerească, copilul meu, să-ţi umple mereu inima

Amfilohie (Makris), bătrânul din Patmos: Dragostea cerească, copilul meu, să-ţi umple mereu inima. Umple-o numai de doriri înalte şi dumnezeieşti. Te vei bucura atunci de şoaptele dumnezeieşti ale Fiinţei adorate, care se bucură să vorbească cu tine atunci când inima...

Dumnezeu nu îngăduie încercări mai mari decât pot fi suportate

Dumnezeu nu îngăduie încercări mai mari decât pot fi suportate

Bătrânul Eusebiu (Matthopoulos): “Toţi ar trebui să ştie să Dumnezeu nu îngăduie încercări mai mari decât pot fi suportate, şi gândul acesta le va da curaj. Această certitudine le va da putere, îndurând cu curaj necazurile, căci ea le va inspira convingerea că...

Căsătoria sau monahismul?

Căsătoria sau monahismul?

Bătrânul Ieronim (Apostolidis) din Eghina: Nu regreta că te-ai căsătorit. Monahismul este frumos şi sublim, căci monahii au aripi şi se ridică spre Cer, pe când cei căsătoriţi umblă pe pământ. Cerul este frumos, dar nu fără pericole: dacă o să cazi de sus, te răneşti;...