Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

de | iul. 8, 2015 | Actualitatea religioasă

Tinerii din Arhiepiscopia Clujului au de acum ocazia de a participa la cele mai reușite tabere, într-un spațiu cu totul generos, oferit de noul Centru de Tineret „Preot profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Spațiul a fost inaugurat ieri, 7 iulie 2015, în prezența Înaltpresfințitului  Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, a Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, a Preasfințitului Vasile Someșanul și a Preasfințitului Iustin Sigheteanul, arhiereul vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

De asemenea, la inaugurare au fost prezenți peste 50 de preoți, oficialități locale și județene, precum și tinerii care participă la prima tabără organizată aici.

DSC_9412De la ora 17:00, Mitropolitul Clujului a binecuvântat așezământul. Tot cu această ocazie a fost deschisă și Biblioteca „Sfântul Ioan Iacob” din cadrul centrului și a fost lansată cartea „Memorial” care cuprinde memorii ale părintelui Ioan Bunea. Motivele pentru care centrul a fost așezat sub patronajul spiritual al părintelui Ioan Bunea au fost subliniate de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, ieri, în cadrul festivității de deschidere:„ Acest așezământ se află sub protecția spirituală a părintelui profesor Ioan Bunea.  Facem lucrul acesta pentru că atunci când pe Hristos doreau să îl izgonească din școală slujitorii regimului comunist, el și cu părintele Galaction Munteanu au alcătuit o programă pentru catehizarea tineretului, pentru care au stat în închisoare ani mulți, ba părintele Galaction Munteanu nici nu s-a mai întors acasă, ci a murit la Aiud.

Oamenii aceștia au suferit pentru o cauză care merită toată prețuirea și cinstirea noastră. Acesta este motivul pentru care ne-am hotărât ca Centrul Misionar pentru Tineret din Sângeorz Băi să poarte numele Ioan Bunea. Peste ani considerăm că acest lucru va constitui o mică reparație morală pentru un om mare. Rămâi stupefiat când vezi cum, după ce România a trecut prin această experiență amară, mai sunt oameni care ar dori să scoată educația religioasă din școală. Pentru această educație au suferit oameni de excepție ca părintele Ioan Bunea, iar alții, ca părintele Liviu Galaction Munteanu au murit în temniță”.

În cadrul festivității de inaugurare a centrului s-au oferit diplome și distincții celor implicați în edificarea acestuia, iar tinerii participanți la prima tabără de aici au susținut un spectacol de muzică tradițională românească și folk.DSC_9467

Copiii se vor bucura în continuare de tabără, iar apoi aici vor veni frecvent alți tineri, care, își vor putea contura o personalitate frumoasă, într-un spațiu cu totul generos și primitor, după cum spune coordonatorul centrului, părintele Tudor Mudure: „Trebuie să mărturisesc că nu toate zilele pe șantier au fost bune, uneori am întâmpinat blocaje și dificultăți; astăzi însă voi scoate în evidență importanța acestui centru unde se vor forma caractere și se vor modela suflete. La punerea pietrei de temelie, spuneam că cea mai mare investiție pe care o poate face cineva este aceea în copii și în tineri. Aici, prin toate activitățile ne vom simți cu toții ca într-o familie. Centrul nu trebuie înțeles ca un edificiu, ci ca un mijloc de socializare. Este un loc pe care am vrea să îl asociem cu sentimentul de acasă”.

Acest centru are o capacitate de 70  locuri de cazare și este dotat cu o bibliotecă, o sală multifuncțională, sală de mese și cabinet medical. În plus, spațiul de joacă și recreere este unul atractiv, cu acces la terenuri de sport și zone de relaxare.

Ultimele articole

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

Duminică, 17 mai 2015, în Duminica a VI-a după Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Recea Mică, protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, înconjurat de un sobor...

O nouă generație de teologi clujeni a absolvit facultatea

O nouă generație de teologi clujeni a absolvit facultatea

Cei 120 de studenți din anii terminali ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, au încheiat sâmbătă, 16 mai 2015, în mod festiv cursurile. Ceremonia a avut loc la ora 18:00, în sala „Auditorium Maximum” a Colegiului Academic a Universității Babeș-Bolyai și...

Locaș de cult unic în România, în ajun de sfințire

Locaș de cult unic în România, în ajun de sfințire

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei va participa dumincă, 17 mai 2015, la sfințirea Bisericii „Sfinții Ioan Botezătorul, Teologul și Ioan Gură de Aur” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Alba-Iulia. Alături de Mitropolitul Clujului vor sluji Înaltpresfințitul Irineu,...

Conferință preoțească de primăvară, în protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de primăvară, în protopopiatul Beclean

Preoții din protopopiatul Beclean au discutat joi, 14 mai 2015, despre misiunea parohiei și mănăstirii azi, în cadrul conferinței de primăvară ce s-a desfășurat în prezența Înaltpresfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Ședința lunară a Protopopiatului Cluj I

Ședința lunară a Protopopiatului Cluj I

În Protopopiatul Ortodox Cluj I a avut loc joi, 14 mai, începând cu ora 10, ședința preoțească lunară prezidată de către părintele Protopop Dan Hognogi. În cadrul ședinței au fost discutate numeroase aspecte legate de buna desfășurare a activităților în cadrul...

Divorțul, o alegere din care amândoi au de pierdut

Divorțul, o alegere din care amândoi au de pierdut

Sute de clujeni au participat miercuri, 13 mai 2015, la cea de-a patra conferință din seria celor pentru viața de familie, promovate de Organizația Creștină Agape și Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, care a avut loc la Casa de Cultură a...