Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu

de | nov. 24, 2019 | Eseu

Suntem în Duminica a 30-a după Rusalii și avem la Sfânta Liturghie povestea demnitarului bogat, care se interesează de viața veșnică, cuprinsă în Evanghelia după Luca 18, 18-27.
Narațiunea o găsim și în Evanghelia după Matei 19, 16-26, unde demnitarul este prezentat ca fiind un tânăr bogat.
Interlocutorul nostru caută o „rețetă” tehnică care să-i aducă viața veșnică, așa cum era obișnuit cu domeniu său de existență, unde „rețetele” financiare și economice funcționau previzibil. Mântuitorul Hristos îi oferă o lecție simplă, cuprinzând o „rețetă” după modelul cunoscut de acesta, care îl dezamăgește, dar îi și dă peste cap sistemul său de gândire, aducându-i întristare.
Până la urmă, Domnul Hristos dorea să-i transmită că viața veșnică înseamnă relația de iubire cu Dumnezeu și că aceasta nu se încadrează în sistemul de gândire al vieții economice și social-mercantile, de care omul se lasă adesea cuprins.
La întrebarea: ce este de făcut pentru dobândirea vieții veșnice, Hristos îi indică primul pas, etapa întâi a unei experiențe personale în relația cu Dumnezeu: împlinirea poruncilor, adică încadrarea propriei existențe într-un sistem de valori ce ține de viața veșnică: „Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” (Luca 18, 20). Aceasta e o primă etapă din calea ce trebuie parcursă spre relația cu Dumnezeu în veșnicie, etapă în care este nevoie de o schimbare de mentalitate și percepție asupra existenței noastre.
Pentru că demnitarul a menționat că respectă aceste porunci din tinerețile lui, Domnul Hristos îi arată a doua etapă în care ar fi trebuit să intre: „Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino și urmează Mie” (Luca 18, 22). Auzind acestea, omul nostru s-a întristat, căci era foarte bogat. Nu s-a așteptat să primească o astfel de sugestie. Dovadă că respecta poruncile în mod formal, fără ca acestea să producă și o schimbare în mentalitatea lui. Era în continuare legat de avuțiile lui, iar respectarea poruncilor lui Dumnezeu nu avea nici un efect asupra vieții sale. Dacă ar fi împlinit serios poruncile ar fi fost legat cu sufletul de Dumnezeu, nu de avere, iar debarasarea de aceasta pentru Dumnezeu nu ar fi fost o problemă. Chiar dacă nu și-ar fi vândut toate avuțiile, cel puțin ar fi stat pe gânduri și nu s-ar fi întristat lamentabil.
Lumea în care trăim este plină de oameni care țin poruncile lui Dumnezeu după modelul dregătorului bogat. Aceștia nu se atașează de Dumnezeu cu dragoste, ci cu interes, considerându-L un factor de avantaj în împlinirea propriilor idealuri de viață. Nu-i interesează nici o clipă ce vrea Dumnezeu de la ei, ci doar ce vor ei de la Dumnezeu. Mai mult decât atât, nu sunt dispuși să-L cunoască și să-L accepte pe Dumnezeu așa cum este El, adică așa cum S-a descoperit și Se face cunoscut în viața Bisericii, ci Îl ajustează după propriile viziuni și dorințe, încât Dumnezeul lor personal nu este nicidecum și Dumnezeul Bisericii. Au oroare față de dogmele revelate și perene ale Bisericii, care dau garanția adevărului despre Dumnezeu, și preferă concepțiile superficiale și contradictorii ale unei viziuni personale, care deformează slava și chipul lui Dumnezeu. Asta înseamnă să-ți faci din Dumnezeu un „chip cioplit”, o asemănare a percepțiilor noastre, corespunzător comodităților și preferințelor personale ale fiecăruia.
În aceasta constă idolatria modernă, indicată și oprită de porunca a doua din Decalog: a-l rupe pe Dumnezeu de Biserică ,„stâlp și temelie a adevărului” (I Timotei 3, 15) și a-i face un „chip cioplit” „întru asemănarea chipului omului celui stricăcios” (Romani 1, 23). Așa au apărut mai întâi multitudinea de confesiuni religioase, care-L prezintă fiecare pe Dumnezeu după „propriile” convingeri, mai ales în sfera protestantă, fiind acceptate toate ca direcții bune, deși unele sunt de-a dreptul contradictorii. Apoi concepțiile omului secular, care își întemeiază confesiuni personale, rupte total de adevărul și viața Bisericii, având drept criteriu doar propriile dorințe.
Premergător unor astfel de direcții religioase este dregătorul bogat din fragmentul evanghelic de astăzi, care a dovedit că n-a înțeles nimic din poruncile lui Dumnezeu, având o concepție personală despre relația cu El total în afara realității. Învățătura desprinsă din această convorbire pilduitoare este că pe Dumnezeu Îl găsim cel mai adesea acolo unde nu convine dorințelor noastre; cel mai sigur în Biserică, unde exigențele de viață „nu cântă în strună firii omenești superficiale și pătimașe”, legată de cele pământești. Acolo unde ne place și ne convine nouă în sens de moft, cu siguranță Dumnezeu lipsește.
Nădejdea noastră se află în cuvintele care încheie această pericopă scripturistică: „Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 26-27). Adică acolo unde omul nu-L poate găsi pe Dumnezeu, vine Însuși Dumnezeu în întâmpinarea lui și îi oferă câte o lecție… uneori usturătoare… dar întotdeauna plină de iubire. Depinde de fiecare dacă suntem în stare să învățăm ceva.

Pr. Adrian Cherhaț

Ultimele articole

Grija Lui și grijile noastre

Grija Lui și grijile noastre

Introducere După ce enunță textul Rugăciunii Domnești, Mântuitorul oferă o serie de sfaturi ce privesc viața cotidiană și prioritățile ei. În același timp, are în vedere și aspecte ce țin de morală și rolul ei în urcușul spre veșnicie. Pentru a fi înțeleasă cum se...

Omul civilizat și grija pentru suflet

Omul civilizat și grija pentru suflet

Nuvela „Moara cu noroc” (a lui Ioan Slavici), vorbeşte despre un om, un foarte bun creştin, care era harnic şi avea de toate. Necazul a început când a fost robit de cele materiale, pentru că atunci toate s-au făcut, până la urmă, praf. Iată ce concluzie trage Ioan Slavici: „Liniştea colibei tale te face fericit”. Aşa cum zice Sfântul Pavel, dacă avem mâncare şi îmbrăcăminte pentru noi şi pentru copiii noştri, ne este de ajuns, pentru că „liniştea colibei tale te face fericit”.

Mai multe din Eseu
Vindecare și mărturisire

Vindecare și mărturisire

Aspecte introductive Episodul tumultos al mărturisirii divinității, realizată de Hristos în fața fariseilor care sunt de-a dreptul contrariați, este urmat în relatarea ioaneică de o minune cu profunde semnificații. Trecând, Domnul vede un om. Nu orice fel de făptură...

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Aspecte introductive Capitolul în care este tezaurizată ampla și valoroasa pericopă evenghelică la care suntem chemați să medităm în această duminică, debuteză cu un interesant pasaj descriptiv. Ucenicii lui Iisus, între care unii ce fuseseră anterior ai...

Învierea prin Euharistie

Învierea prin Euharistie

În Învierea lui Iisus Hristos regăsim în fiecare an bucuria dumnezeiască a salvării vieții noastre confruntate cu propriile resurse perimate. Ieșirea din fatidicul existențialism biologic, dominat de previziunile sfârșiturilor personale, ne este pusă la îndemână de...

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

(versiune revizuită a studiului publicat în revista Tabor, nr. 6, iunie 2018) 1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut...