Cele șapte Sinoade, pilonii credinței ortodoxe

de | iun. 11, 2021 | Documentare

Suntem la începutul secolului al IV-lea. În 312. Împăratul Constantin traversează Franța cu armata sa. Zărește pe cer, ca proiectat în fața soarelui, o cruce luminoasă pe care stă scris: „Prin acest semn vei învinge”. Iese învingător. Ca urmare a acestei viziuni și a victoriei, Constantin devine primul împărat roman care îmbrățișează creștinismul. Evenimentele care vor urma vor duce la crearea Imperiului creștin din Bizanț.

Constantin înseamnă deci o schimbare în istoria Bisericii: epoca martirilor și a persecuțiilor ia sfârșit odată cu convertirea sa și Biserica din catacombe devine Biserica imperiului. Împăratul avea să ia două decizii ale căror consecințe au fost foarte importante pentru dezvoltarea creștinătății.

În primul rând, el decide, în 324, să mute capitala Imperiului roman pe malurile Bosforului. Își va ridica noua capitală pe locul unui vechi oraș grecesc, numit Bizanț. Îi dă numele său: Constantinoupolis, Constantinopol. Motivațiile erau atât economice și politice, cât și religioase, căci vechea Romă i se părea prea marcată de păgânism pentru a putea forma centrul imperiului creștin pe care îl avea în vedere. În noua Romă, lucrurile aveau să evolueze diferit: de la inaugurarea solemnă a orașului, în 330, el va interzice strict orice rit păgân. Această capitală nouă a lui Constantin a exercitat o influență decisivă asupra dezvoltării a ceea ce se va numi mai târziu „ortodoxie”.

În al doilea rând, Constantin convoacă la Niceea, în 325, primul Sinod general sau ecumenic al Bisericii creștine. Dacă imperiul roman voia să devină un imperiu creștin, trebuia să pună pe un temei ferm o aceeași credință declarată adevărată și a fost sarcina sinodului de la Niceea să-i precizeze termenii. Cu atât mai mult cu cât, în această epocă deja, credințele, concepțiile teologice privitoare la Hristos Însuși sau la Fecioara Maria erau departe de a fi unanime; în acest fel, creștinismul ar fi putut să se dovedească pentru imperiul lui Constantin o sursă de certuri și de neînțelegeri mai degrabă decât o bază solidă pe care să se poate întemeia o religie comună.

Niceea va fi primul dintr-o serie de șapte Sinoade Ecumenice care au avut datoria de a organiza Biserica, de a-i determina locul, de a-i fixa patriarhatele, dar mai ales a-i defini, o dată pentru totdeauna, învățătura, în punctele fundamentale ale credinței creștine: Treimea și Întruparea.

Toți creștinii știu că aceste taine depășesc înțelegerea omenească, nu pot fi înțelese și, cu atât mai mult, nu se pot demonstra; de asemenea, atunci când episcopii reuniți în sinod le-au dat definițiile, nu și-au închipuit nicio clipă că ar fi explicat taina, ci s-au limitat să excludă orice abordare falsă din gândire și din limbaj. Pentru a împiedica să se rătăcească în greșeală și erezie, ei pur și simplu au apărat aceste taine.

Discuțiile pot părea astăzi abstracte, uneori depășite, dar pe atunci ele plecau de la un punct de vedere absolut concret despre mântuirea omului, afirmând în special că Hristos este Dumnezeu deplin și om deplin. Dezbaterile erau pasionante, adeseori aprinse. Înfruntările deveneau uneori bătălii, opiniile diferite se reglau cu lovituri de sabie sau de baston. Și fiecărei afirmații îi corespundea o ruptură. Dar Sinoadele și-au făcut datoria.

Primele două, ținute în secolul al IV-lea, au insistat mai ales asupra deplinei dumnezeiri a lui Hristos și au formulat doctrina Treimii. Cele patru care au urmat, în secolele V, VI și VII, au definit umanitatea lui Hristos și au explicat unirea, într-o singură persoană, a naturii umane cu cea divină, proclamând în trecere pe Maria ca theotokos, Maica lui Dumnezeu.

Primul Sinod, ținut la Niceea în 325, a proclamat că Fiul este deoființă cu Tatăl și a redactat prima parte a Simbolului de credință. Cel de-al doilea, ținut la Constantinopol, în 381, a afirmat divinitatea Duhului Sfânt, care purcede doar din Tatăl și a completat Simbolul de credință, acest credo pe care îl recităm încă și astăzi și care, în afara unui cuvânt latin (filioque), este același pentru toți. Cel de-al treilea Sinod, ținut la Efes în 431, a afirmat că Maria era „Maica lui Dumnezeu”. Al patrulea Sinod, ținut la Calcedon în 451, mărturisea că Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat, în două naturi, fără amestecare. Cel de-al cincilea Sinod, ținut la Constantinopol în 553, confirma deciziile celor de dinainte. Al șaselea Sinod, ținut de asemenea la Constantinopol, confirma existența a două voințe în Hristos, omenească și dumnezeiască. În sfârșit, cel de-al șaptelea, ținut la Niceea în 787, a elaborat fundamentele teologiei și cinstirii icoanei.

Acest al șaptelea Sinod, ținut pentru apărarea sfintelor icoane, pare la prima vedere a deține un loc aparte, dar, la fel ca primele șase, el a tratat pentru ultima dată despre Întrupare și despre mântuirea omului. În centrul conflictului se aflau icoanele lui Hristos, ale Maicii lui Dumnezeu și ale sfinților, cinstite în biserici și locuințe. Iconoclaștii, influențați poate de idei iudaice și musulmane, nu aveau încredere în această artă religioasă care-L reprezenta pe Dumnezeu și niște ființe umane. Ceilalți, apărătorii icoanelor, apărau locul icoanelor în viața Bisericii și importanța lor în viața duhovnicească a credincioșilor. Însă nu era vorba doar despre problema diferitelor concepții despre arta creștină. Miza era în același timp problema naturii umane a lui Hristos, a atitudinii creștine în legătură cu materia și a sensului real al răscumpărării. Această ceartă, chiar dacă a cunoscut momente violente și a suscitat crize uneori grave, a avut drept consecință definirea unei teologii a icoanei, născută chiar din argumentele apărătorilor.


Sursa: Guy Fontaine, Cinci lecţii despre ortodoxie,  Renașterea, Cluj-Napoca, 2017

Foto: basilica.ro

 

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/dan-vascu/" target="_self">Dan Văscu</a>

Dan Văscu

Arhidiacon. Director Radio Renașterea

Ultimele articole

Mănăstirea de la Someșul Cald

Mănăstirea de la Someșul Cald

Așezământul monahal de la Someșul Cald, înființat în vara anului 2014, este singurul din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pus sub ocrotirea Sfântului Vasile cel Mare. Mănăstirea mai are un hram de vară, sărbătorit în ziua Nașterii Sfântului Proroc Ioan...

Hristos – apa cea vie

Hristos – apa cea vie

Aspecte introductive Pasajele conținute în paginile Evangheliei de astăzi sunt rostite într-un context aparte. Hristos e furios pe cei din Iudeea. Acest lucru Îl determină să ia pentru o vreme calea Galileii și să-și dorească să nu participe la una dintre sărbătorile...

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Din punctul de vedere al Părinţilor răsăriteni, spiritualitatea creştină este echivalentă vieţii în Hristos, însuşită la nivel doctrinar, sacramental şi duhovnicesc. Ea nu este apanajul exclusiv al clerului sau al cinului monahal, ci al tuturor credincioşilor angajaţi...

Avem nevoie de bucurie

Avem nevoie de bucurie

Unul din roadele Duhului Sfânt este bucuria. În lista pe care ne-o oferă Sfântul Apostol Pavel, bucuria apare imediat după dragoste, ocupând locul al doilea în succesiunea acestora: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea,...

Mai multe din Documentare
Ziua drapelului naţional al României

Ziua drapelului naţional al României

Drapelul României este un tricolor albastru, galben și roşu, având culorile dispuse în benzi verticale, de dimensiuni egale. Forma drapelului pe care îl cunoaștem noi astăzi este de dată aproximativ recentă, el datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea....

Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

Într-o zonă liniștită, la 50 km de Cluj-Napoca, pe dealurile Soporului, lângă o frumoasă pădure de pin, se află situată Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie. Așezământul pe care îl vedem azi amintește de o mai veche vatră monahală din zonă, cea de la...

Importanța Tratatului de la Trianon

Importanța Tratatului de la Trianon

Pentru români, Tratatul de la Trianon nu are cum să fie considerat drept înfăptuitor al unirii Transilvaniei cu România, din moment ce acest document a oficializat doar, în plan internațional, o realitate mai veche. Unirea provinciilor românești, inclusiv a...