Joi, 20 iulie 2023, ziua de prăznuire a Sfântului şi slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Dragomireşti din Maramureşul Voievodal şi-a serbat centenarul şi hramul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi şi în prezența câtorva mii de credincioşi veniţi să se închine împreună cu Întâistătătorul Eparhiei.

„Este hramul Mănăstirii Dragomireşti din Maramureşul Voievodal, o mănăstire care se pare că are rădăcini adânci în acest ţinut, în această localitate. Poate fi una din ctitoriile familiei voievodale a Dragoşeştilor. Existenţa, însă, istorică a mănăstirii este atestată la 1923, când s-au făcut primele demersuri către Mitropolia Ardealului, pe atunci, apoi către Episcopia Clujului, de care ţinea Maramureşul canonic şi, în cele din urmă, şi către Patriarhia Română, către întâiul Patriarh al României, Miron Cristea, în 1925, care a şi dat acordul şi aprobarea înfiinţării acestei mănăstiri. Demersurile, însă, au fost făcute din 1923, de către preotul de aici, care era un preot necăsătorit, mult iubit de credincioşi, şi care, după ce s-a întemeiat mănăstirea, a devenit monah cu numele de Pimen. Deci, sunt 100 de ani de la întemeierea acestei mănăstiri. Drept urmare, hramul de anul acesta are o simbolistică aparte, o încărcătură aparte, este un eveniment centenar. L-am pregătit cum se cuvine, printr-un Act Aniversar, s-a publicat monografia-album a mănăstirii, care, în mod simbolic, are 100 de pagini, câţi ani are mănăstirea, şi lucrarea acestei mănăstiri duhovniceşti este una deosebită. S-a construit acest ansamblu arhitectural. Nu este o biserică simplă. Este un ansamblu arhitectural din lemn, paraclisul de la demisol, de zid, biserica de sus, în stil maramureşean, biserică voievodală de lemn şi lângă are un Altar de Vară. Este un proiect de excepţie al Arhitectului Dorel Cordoş. Ne-am bucurat să fim din nou în mijlocul credincioşilor din această localitate şi din Maramureşul de pe Valea Izei şi de pe Valea Vişeului, să fim împreună cu obştea mănăstirii, cu Părintele Arhimandrit Sofronie, care a reînviat mănăstirea după 1990 şi a pus noile începuturi, cu binecuvântarea şi numirea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, ajutat de peste un an de zile, de aproape doi ani de zile, de Părintele Iosif, pe care ni l-a adus Dumnezeu ca un dar, şi mai ales Sfântul Iosif Mărturisitorul, pentru că atunci când am sfinţit paraclisul de la biserica nouă, i-am dăruit şi cel de-al doilea hram „Sfântul Iosif Mărturisitorul”. Obştea monahală era în mare criză. Erau îngijoraţi, dar Sfântul Iosif L-a adus pe Părintele Iosif, care este ardelean, şi iată că minunile lui Dumnezeu, doar să avem credinţă şi nădejde şi să nerugăm Lui, se împlinesc prin mijlocirile sfinţilor. Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Prooroc Ilie cinstire şi evlavie multă, cum arată credincioşii de aici, de fiecare dată la această sărbătoare impresionantă.”

La momentul consacrat hirotonirilor de diacon a fost hirotonit întru ierodiacon monahul Damaschin Frigescu pe seama Mănăstirii Dragomireşti, el făcând parte din obşte.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la priceasnă a cântat Oana Larisa Pop, elevă în clasa a IX-a din Săliştea de Sus.

Între oficialităţi s-au aflat deputatul Gabriel Valer Zetea, membru în Adunarea Naţională Bisericească, senatorul Dan Ivan, primarul Vasile Ţiplea al oraşului Dragomireşti, primarul Traian David din Ieud, Arhitectul Dorel Cordoş, Prof. Dr. Ioan Petrovai, Col. r. Ştefan Bora.

Preacuviosul Părinte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor, a dat citire Actului Aniversar la un secol de existenţă a Mănăstirii Dragomireşti, care cuprinde pe scrut istoria aşezământului monahal, Act semnat de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, de Părintele exarh al mănăstirilor Arhim. Dr. Macarie Motogna, de Părintele stareţ Arhim. Sofronie Perţa şi de Părintele egumen Protos. Iosif Petra.

„Parcursul noii mănăstiri de la Dragomireşti a fost frumos şi luminos, presărat cu momente dramatice şi, unele, chiar tragice. Deşi Mănăstirea Dragomireşti şi-a reînceput existenţa în anul 1923, prin construirea unei biserici şi a unui corp de chilii de către întâiul ei ctitor – Preotul Petru Moldovan –, oficial ea reînvie doar în anul 1926, în munţii Ţibleşului, aproape de drumul Prihodiştii, la o distanţă destul de mare de localitate şi într-un loc greu accesibil. Aprobarea de la Sfântul Sinod, semnată de Patriarhul Miron Cristea, a venit în 18 septembrie 1925, documentul fiind, probabil, printre primele de acest fel, semnate de Miron Cristea în calitate de Patriarh al României, deoarece Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rang de Patriarhie în 1925, Mitropolitul Primat al Regatului României Mari, Miron Cristea, devenind Întâiul Patriarh al României”, se spune în document.

„În anul 1950, Consiliul Eparhial al Episcopiei a dispus reconstruirea Mănăstirii Dragomireşti pe locul de astăzi numit „Arinii Runcului”, pe culmea ce se află în dreapta drumului dintre Dragomireşti şi Săliştea de Sus, organizarea reconstruirii fiind încredinţată preotului Nuţu Miron Codrea, protopop al raionului Iza şi preot în Borşa, care a fost numit administrator al aşezământului. Lucrările au început în 1951 şi au durat până în 1954, timp în care s-a ridicat noua biserică, după acelaşi proiect modest al vechii biserici care a fost mistuită de incendiu, în anii următori devenind un loc de pelerinaj pentru Maramureş. Pentru o scurtă perioadă de timp – 17 mai 1958 – 5 martie 1959 –, stareţ al aşezământului a fost marele duhovnic Dometie Manolache, care a acoperit biserica şi a zugrăvit-o, a construit câteva chilii şi o modestă clopotniţă. De la Dragomireşti, Părintele Dometie a plecat la Mănăstirea Râmeţ din Apuseni, unde a devenit marele duhovnic care urmează să fie canonizat alături de părinţii Ilie Cleopa şi Paisie Olaru şi alţi mari duhovnici ai monahismului românesc. În 1959, când statul comunist, prin Decretul 410 – diabolic şi criminal –, a dat afară călugării din mănăstiri şi a desfiinţat multe din aşezămintele monahale şi Mănăstirea Dragomireşti a fost desfiinţată, biserica urmând a rămâne în grija preotului din localitate, care slujea din când în când, dar mai cu seamă de hram, când se adunau mulţi credincioşi de pe Valea Izei. Viaţa monahală a reînviat din nou după 1989, odată cu căderea regimului comunist din România, prin venirea în 1990 a Părintelui Sofronie Perţa, fiu al Maramureşului, din satul Botiza, cu metanie la vestita Mănăstire Topliţa, judeţul Harghita. Totul a fost voia şi planul lui Dumnezeu, dacă facem recurs la istorie şi la faptul că, în 1925, întâiul Patriarh al României, Miron Cristea, din Topliţa, a aprobat oficial reînfiinţarea Mănăstirii Dragomireşti, iată că un monah cu metania la Topliţa, mănăstire ctitorită de Patriarh în localitatea natală, vine la Dragomireşti. Numit stareţ al Mănăstirii de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian, Părintele nostru şi al tuturor monahilor din nou-înfiinţata Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, Părintele Sofronie Perţa a pus noul început a ceea ce avem astăzi. A restaurat şi înfrumuseţat modesta bisericuţă de lemn, a construit o nouă şi frumoasă casă monahală şi a condus mănăstirea peste trei decenii cu dăruire, jertfă şi neodihnă, încununându-şi slujirea de stareţ cu un proiect măreţ, care s-a născut la îndemnul nostru: o nouă biserică de lemn, în stil maramureşean, care este un adevărat ansamblu arhitectural, proiectat de arhitectul Dorel Cordoş şi executat de meşterii geniali maramureşeni în construcţia bisericilor de lemn din Bârsana Maramureşului, coordonaţi de maestrul Petru Boris”, se mai specifică în Actul Aniversar.

Cu prilejul aniversării unui secol de existenţă a mănăstirii, a fost tipărită Monografia-album a mănăstirii şi a fost scoasă o plachetă aniversară, ca mărturie peste ani a momentelor istorice prin care a străbătut acest sfânt locaş de închinare.

După citirea documentului de sfinţire, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor, în care a vorbit despre viaţa Sfântului Ilie Tesviteanul, unul din cei doi pământeni urcat de Dumnezeu cu trupul la cer şi despre minunile pe care le-a săvârşit.

„Cinstim astăzi pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, care a fost numit de către văduva din Sarepca Sidonului omul lui Dumnezeu, o femeie care nu era atât de catehizată, am spune în termenii noştri de astăzi, şi cu toate acestea a simţit în Sfântul Ilie, în prezenţa lui, în vorbirea lui, în privirea lui, în comportamentul lui sfinţenia. Sfântul Ilie a fost trimis de Dumnezeu pentru credinţa poporului său. Poporul s-a abătut de la credinţa cea dreaptă a părinţilor, moşilor şi strămoşilor lor, a poporului ales, credinţa monoteistă, într-un singur Dumnezeu, Dumnezeu-Tatăl, făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute, aşa cum mărturisim în Simbolul Credinţei şi a crezut în idoli.”

Deputatul Gabriel Zetea, membru în Adunarea Naţională Bisericească, a oferit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin din partea Camerei Deputaţilor o Diplomă Aniversară, iar primarul oraşului Dragomireşti, o Plachetă Aniversară din partea Primăriei şi Consiliului Local, pentru  Întâistătătorul Eparhiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi mănăstirii sărbătorite.

De asemenea, 10 dintre binefăcători au primit Diploma Anului Omagial: Gavril Ursa, Ing. Sabina Malaicu, Ing. Iosif Mărginean, Prof. Maria Floare Ofrim, Prof. Maria Bodea, Prof. Anuţa Plohod, Anuţa Pitiritean, Ileana Magdău, Petrişor Ţicală şi Ioan Petrovan.

„Astăzi, 20 iulie 2023, la Mănăstirea Dragomireşti, moment deosebit, eveniment istoric, 100 de ani de la atestare şi viaţă monahală pe meleagurile localităţii Dragomireşti. Mănăstirea noastră este, de acum, istorică, fiindcă a parcurs toată perioada interbelică, perioada comunistă şi, după aceea, a văzut şi zorile binefacerilor care au venit peste poporul nostru. Cu această ocazie am avut în mijlocul nostru pe Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Episcopul nostru, care a dăruit o Gramată cu acest prilej,  în care a detaliat istoricul evenimentele prin care a trecut mănăstirea noastră de la Dragomireşti, ea având trei perioade mai importante: perioada din 1923 până în 1949, când a trecut printr-un mare incendiu, acolo s-a mistuit tot, vatra monahală a fost mutată în vatra satului, în apropierea localităţii Dragomireşti, unde s-a ridicat, începând cu anul 1950, o bisericuţă folositoare pentru timpurile de atunci. În anul 2008, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian Chira a pus piatra de temelie a unei noi biserici, a unui adevărat ansamblu monahal, care este spre definitivare. Biserica de la demisol – paraclisul – este terminat, târnosit şi dat spre folosinţă. Urmează ca să fie terminate toate celelalte, iar istoria şi timpul să le consacreze spre binele nostru al tuturor şi al poporului român”, ne-a subliniat Preacuviosul Arhim. Sofronie Perţa, stareţul lăcaşului monahal.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Mai multe fotografii aici