Centenarul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, sărbătorit printr-o gală transmisă live

de | mai 15, 2020

Opera Națională Română Cluj-Napoca celebrează luni, 25 mai 2020, o sută de ani de la prima sa ridicare de cortină. Instituția organizează un eveniment inedit: OPERA 100, o gală prezentată de apreciați soliști ai operei, transmisă live pe TVR Cluj și Facebook, de la ora 18:30.

„Prima instituție lirică înființată în țara noastră ne demonstrează încă o dată versatilitatea muzicii și a operei, invitând publicul de pretutindeni să îi fie alături la sărbătorirea primului său Centenar, pe micile și marile ecrane. În contextul distanțării sociale și a situației aparte resimțită de întreaga lume în această primăvară, Opera clujeană rămâne la fel de aproape de spectatorii săi, care s-au bucurat în acest interval de transmisiile online ale celor mai reprezentative spectacole din arhiva sa. Deși perspectiva inițială pentru marcarea Centenarului anunța o premieră cu AIDA de Giuseppe Verdi pentru scena clujeană, noile planuri aniversare promit un eveniment la rândul său deosebit, cu numeroase surprize plăcute, clipe emoționante și invitați speciali”, anunță reprezentanții instituției.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca și-a deschis pentru întâia oară ușile pe data de 25 mai 1920, cu spectacolul inaugural AIDA de Giuseppe Verdi, un titlu legendar montat pe o scenă care scria istorie. I-au urmat stagiuni marcate de inspirație și viziune, artiști valoroși și producții memorabile. De la inaugurare şi până în prezent, pe scena teatrului liric clujean au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate şcolile şi stilurile, aici fiind montate totodată peste patruzeci de creaţii româneşti – multe în premieră absolută. Prestigiul Operei a fost purtat şi peste hotare, datorită numeroaselor turnee internaţionale, precum şi a unor solişti de înaltă ţinută artistică, formaţi la Cluj şi deveniţi nume de rezonanţă universală, precum: Angela Gheorghiu, Alexandru Agache, Adela Zaharia, Ion Buzea, Lucia Stănescu, Carmen Oprişanu, Simona Noja, Nicoleta Ardelean, George Petean, Tatiana Lisnic, Ștefan Pop, Mihai Zamfir, Zoltán Nagy și mulți alții.

Toate aceste povești și reușite vor fi sărbătorite în evenimentul live realizat în parteneriat cu TVR Cluj, chiar la împlinirea celor 100 de ani, printr-o gală prezentată de apreciați soliști ai instituției. Momentele muzicale vor fi completate de interviuri-surpriză și urări aniversare emoționante sosite de pretutindeni din lume.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Concert de Crăciun la Muzeul Mitropoliei Clujului

Concert de Crăciun la Muzeul Mitropoliei Clujului

Apropierea Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului aduce, ca în fiecare an, bucuria îngemănării rugăciunii cu muzica, colindele și cântecele de Crăciun vestind venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, Muzeul...

Scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă la Cluj-Napoca

Scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă la Cluj-Napoca

Scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă va susține la Cluj-Napoca, duminică, 10 decembrie 2023, de la ora 19.00, conferința „Sănătate într-un veac al Bolilor”. Evenimentul, organizat de Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Mina”, alături de Asociația „Locul lui MINA”,...

Mineralia – Agatul, formă și culoare, la MET

Mineralia – Agatul, formă și culoare, la MET

Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET), invită publicul clujean la expoziția „Mineralia”, în cadrul căreia, dintre cele mai diverse produse ale lumii minerale, agatul ocupă unul dintre primele locuri. Diversitatea sa remarcabilă este dată de culorile, structura și...

Pinocchio, eroul primelor spectacole din decembrie la Teatrul „Puck”

Pinocchio, eroul primelor spectacole din decembrie la Teatrul „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în următoarele zile la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la două reprezentații ale spectacolului „Pinocchio”, după Carlo Collodi, în regia lui Călin Mocanu. Prima reprezentație din această serie va avea loc duminică, 3...