După 7 ani de la anunțarea intenției de a înființa, la Cluj, un centru de îngrijiri paliative pentru copii, părintele Bogdan Chiorean, directorul Centrului „Sf. Nectarie”, este pe cale să-și vadă visul împlinit.

Îmi amintesc și acum emoția, dar și grija cu care afirma, într-un interviu din 10 august 2015: „O mare problemă a Transilvaniei, dar până la urmă a României, în general, este lipsa centrelor de paliație pentru copii. Personalul care lucrează în centre de paliație pentru adulți nu poate lucra cu copii, pentru că abordarea paliativă a copiilor este cu totul diferită de cea a adulților”.

Întrebat (pentru prima oară!) dacă intenționează să înființeze un centru de îngrijiri paliative pentru copii, răspunsul a fost: „Dacă Dumnezeu ne ține sănătoși…!”.

De atunci, ideea acestui centru a revenit an de an, în fiecare discuție și în fiecare interviu. S-au căutat variante de extindere a centrului pentru adulți, s-a căutat teren pentru o construcție nouă, s-au propus clădiri care ar fi putut căpăta o astfel de destinație, s-a căutat sprijin la diverse porți. Degeaba.

După un an de încercări fără succes, alții ar fi renunțat. Nu însă și părintele Bogdan Chiorean. N-a renunțat la idee nici după șase ani. Iar în anul al șaptelea, „cu voia lui Dumnezeu”, cum zice părintele, i s-a deschis calea.

Într-un interviu din 31 ianuarie 2022 îmi mărturisea, în sfârșit, cu mare bucurie: „Pot să vă spun că se concretizează tot mai mult proiectul centrului de îngrijiri paliative pentru copii. Eu cred că Dumnezeu îți validează alegerile deschizându-ți anumite porți. Pur și simplu, în momentul în care tu ai un proiect, vrei să faci ceva, Dumnezeu validează alegerea ta făcându-ți cumva cale. Și pot să vă spun că acum calea se deschide”.

La șase luni de la acel interviu am avut curiozitatea de a afla de la părintele Bogdan Chiorean dacă acea cale a rămas deschisă și dacă s-au făcut măcar câțiva pași în acest proiect.

– Sunt șapte ani de când vă doriți să înființați un centru de îngrijiri paliative pentru copii, la Cluj-Napoca. Abia în ianuarie, anul acesta, ați lăsat să se înțeleagă că proiectul dvs are, în sfârșit, șanse de realizare…

– Ați fost prima căreia i-am spus, într-un interviu, că vrem să înființăm un centru de îngrijiri paliative pediatrice, așa că o să păstrăm acel ziar ca să se vadă drumul de la idee până la faptă, căci, Doamne, lung mai e drumul ăsta!

Cineva ne-a donat, nu de foarte mult timp, un teren de 1.400 metri pătrați, suficient pentru proiectul nostru, și pot să spun că a fost, sau este un mare dar, având în vedere prețurile care sunt la terenurile din zona Clujului. Suntem acum chiar în faza în care facem transferul terenului în proprietatea Asociației „Sfântul Nectarie”.

În același timp am avut sprijinul Departamentului de Sănătate Publică din cadrul UBB, care ne ajută cu o analiză a nevoii de îngrijiri paliative pediatrice pentru România. Ba, mai mult, au contactat și o domnișoară care lucrează într-un astfel de centru în Canada și care, printr-o bursă, a venit în Cluj și ne poate spune din ceea ce se întâmplă acolo. Sigur, e tare important să nu importăm, așa, brut, tot ceea ce vedem în exterior, pentru că anumite lucruri trebuie să țină cont de etosul românesc, de ceea ce e aici, concret. Și dacă importăm brut, s-ar putea să nu iasă nimic, pentru că suntem foarte diferiți.

Apoi, cred că tot bunul Dumnezeu ne-a trimis, tot câte unul, fără să îi fi cunoscut înainte: un domn care o să se ocupe de anumite materiale informative, publicitare, care să poată populariza ideea acestui proiect și, în același timp o doamnă arhitect, care sper să accepte să se ocupe de proiect și căreia i-am trimis un folder cu toate informațiile pe care le-am adunat în timp despre îngrijirile paliative pediatrice, inclusiv noțiuni de arhitectură, comparații între diverse țări, ce încăperi ar trebui să aibă un astfel de centru, cum ar trebui să arate. Și, sigur, dânsa trebuie să treacă informațiile respective prin filtrul acesta, românesc, local.

– În cazul centrului de îngrijiri paliative pentru adulți v-ați lovit, de-a lungul timpului, de neajunsul de-a avea prea puține locuri, față de numărul tot mai mare de solicitări. Cât de mare v-ați propus să fie centrul pentru copii? Sau, cu câte locuri, câte paturi?

– Din nefericire, regimul de înălțime pe care îl avem acolo, în locul respectiv, este, din ce am înțeles din certificatul de urbanism, limitat la demisol, parter, etaj și mansardă, adică numai două niveluri peste parter. E de văzut care sunt încăperile obligatorii, fără de care nu avem cum să funcționăm. Mă gândeam, la un moment dat: de ce să mai înființăm o bucătărie și acolo, când avem aici, la centrul pentru adulți, o bucătărie foarte bine dotată? Mai bine mai angajez aici doi oameni și cu o mașină frigorifică putem să ducem mâncarea, fiindcă e foarte aproape, la doar 10 minute de mers de aici. Sau o farmacie. Avem farmacia asta cu circuit închis. Am putea câștiga dincolo spațiul acesta.

Așadar, nu vă pot spune, încă, un număr de locuri.

– Un centru de îngrijiri paliative pentru copiii presupune, cred, o mult mai mare responsabilitate decât un centru pentru adulți. Și o altă abordare… Nu vă este, un pic…, teamă?

– Trebuie să vă mărturisesc că am și un trac, să zic așa, de început, pentru că oricâtă experiență am avea cu adulții, totuși, cu copiii este cu totul altceva. Și am zis de la început: copilul nu e un adult mic. Nu înseamnă că facem un centru tot așa, dar pentru copii. Abordarea trebuie să fie cu totul diferită. Acolo se merge foarte mult pe nevoi, nu pe prognosticuri. Nu mă interesează cât rămâne copilul aici, mă interesează ce nevoi are în momentul ăsta.

– Vă amintiți și, cu siguranță, știți mai bine decât mine, că și în cazul centrului de îngrijiri paliative pentru adulți, dincolo de documente, de birocrație, de vreme prielnică sau neprielnică pentru lucrări, a fost nevoie de bani, și încă de foarte mulți. V-ați gândit de unde veți obține fondurile necesare pentru construcția centrului?

– Eu cred cu tărie că, la fel ca în cazul Centrului „Sf. Nectarie”, oamenii vor fi dispuși să dea fiecare pentru o idee de felul acesta. Sigur că va trebui să popularizăm proiectul, Eu, acum, am siguranța că se va face acest centru de îngrijiri paliative pentru copii, doar trebuie să dăm drumul proiectului. Nu am nici un dubiu că nu se va întâmpla destul de repede.

Și tare sper, și nu că sper, îmi doresc din tot sufletul și vreau ca așa să fie: dacă ajută Dumnezeu să fim sănătoși, anul acesta să punem piatra de temelie și să pornim construcția, în măsura în care, sigur, actele de autorizare vor putea fi gata la timp.

– Dumnezeu să vă îndrume și să vă ajute!

Monica TRIPON