Centru social destinat bătrânilor la Târlișua, Bistriţa Năsăud

de | dec. 8, 2016

Un nou centru pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale a fost inaugurat în localitatea Târlișua, judeţul Bistriţa Năsăud. Centrul „Sfântului Filaret cel Milostiv” a fost realizat de Primăria din Târlișua, printr-un proiect european și va fi administrat de asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Bistrița-Năsăud, informează ziarul Lumina.

Centrul social din Târlișua dispune de 24 de locuri de cazare și este destinat atât vârstnicilor cât și persoanelor cu nevoi speciale, oferind condiţii la standarde europene. Acest centru este cel de-al treilea deschis de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului în județul Bistrița-Năsăud în decurs de trei ani, după cel de la Cușma și Maieru. Festivitatea oficială de inaugurare a centrului din Târlișua a avut loc în prezența Înaltprea­sfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfinţitului Evloghie, Episcop de Adrianopol și stareț al Mănăstirii Rila din Bulgaria, a oficialităților județene şi locale. După slujba de binecuvântare a Centrului a fost sfințită și capela de rugăciune construită pentru beneficiari și în care va sluji parohul din localitate.

IPS Mitropolit Andrei a subliniat, la festivitatea de deschidere a Centrului de la Târlişua, importanţa sprijinului acordat celor vârstnici: „Orice activitate socială spune mult, dar atunci când ne preocupăm de cei în vârstă care nu mai au sprijin dintr-o altă parte şi de viaţa lor, cât o mai au de trăit pe pământ, este un lucru foarte important. Sfântul Apostol Pavel în prima epistolă către Timotei, în capitolul 5 spune <Pe cel bătrân să nu-l înfrunţi ci să-l îndemni ca pe un părinte, pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame>. E mare virtute să ai grijă de cei bătrâni pentru că viaţa lor şi-au cheltuit-o împlinindu-şi rostul, şi când au nevoie de sprijinul şi de ajutorul nostru trebuie să îl dăm”.

În cadrul festivităţii, ierarhul a oferit distincții și diplome de „aleasă cinstire” pentru toți cei care au susținut material și financiar realizarea acestui proiect: primarul din Târlișua, Vlăduț Purja, a primit distincția „Crucea Transilvană” pentru mireni, preotul Pop Alin din Beclean a fost ridicat la rangul de sachelar, iar viceprimarul comunei și directorul Liceului „Petru Rareș” din Beclean au primit ordinul Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”. La finalul slujbei, IPS Mitropolit Andrei şi PS Episcop Evloghie au vizitat vârstnicii din centru cărora le-au oferit pachete cu cadouri și iconițe.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA