Centrul de Îngrijiri Paliative al Arhiepiscopiei Clujului intră în circuitul academic

de | oct. 4, 2021

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, ce aparține Arhiepiscopiei Clujului, a intrat din acest an universitar în circuitul academic. În urma  parteneriatului semnat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din oraș a primit, în premieră, studenții care au în curriculă materia „îngrijiri paliative”.

Astfel, studenții de la Facultatea de Medicină – specializările medicină generală, asistenți medicali licențiați și balneo – fiziokinetoterapie, vor studia principiile generale ale îngrijirilor paliative în cadrul cursurilor, iar lucrările de laborator (stagiile practice) se vor desfășura în cadrul Centrului „Sfântul Nectarie”.

Sub conducerea Șefei de Catedră –șef de lucrări dr. Ruxandra Râșnoveanu, își desfășoară activitatea și doi dintre medicii Centrului: asist. univ. drd. Marius Colceriu – medic șef secție și asist. univ. drd. Delia Ciuca, ambii cu atestat în îngrijiri paliative și cu o vastă experiență în domeniu.

La ora actuală, dincolo de activitatea principală prin care instituția asistă pacienți cu boli cronice progresive în stadii avansate de boală, se desfășoară și o intensă activitate educațională. În cadrul Centrului, există cursuri de calificare pentru infirmieri, pentru asistenți medicali generaliști, de specializare în îngrijiri paliative pentru asistenți medicali și medici și, din această lună, stagii practice pentru studenții mediciniști.

„Colaborarea cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, condusă de doamna rector prof. univ. dr. Anca Buzoianu, ne onorează, dar ne și responsabilizează întrucât un spital al Bisericii intră, din acest an universitar, în circuitul academic”, a precizat directorul Centrului, preotul Bogdan Chiorean.

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca este un proiect medico – social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, inițiat în anul 2009 de Preasfințitul Părinte Episcop emerit Vasile Flueraș. Inaugurat în anul 2012, reprezintă un proiect unic în această zonă a Transilvaniei și asistă anual peste 600 de pacienţi.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Cupa Dan Căpitan la schi alpin: Start înscrieri

Cupa Dan Căpitan la schi alpin: Start înscrieri

Tinerii sportivi cu vârsta sub 12 ani sunt invitați să se înscrie la Cupa Dan Căpitan, competiție din cadrul Mini Cupei României la Schi Alpin, care va avea loc în perioada 2-3 martie, la Buscat. Sportivii vor concura în două probe de slalom uriaș, pe pârtia roșie...

Daniel David, reales în funcția de rector al UBB

Daniel David, reales în funcția de rector al UBB

Profesorul Daniel David a obținut un nou mandat de rector al Universității Babeș-Bolyai pentru perioada 2024-2029, fiind ales cu 90,88% din totalul voturilor exprimate. La votul organizat joi, 8 februarie, au participat 79,48% dintre persoanele cu drept de vot din...