Centrul de Îngrijiri Paliative al Arhiepiscopiei Clujului intră în circuitul academic

de | oct. 4, 2021 | Societate

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, ce aparține Arhiepiscopiei Clujului, a intrat din acest an universitar în circuitul academic. În urma  parteneriatului semnat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din oraș a primit, în premieră, studenții care au în curriculă materia „îngrijiri paliative”.

Astfel, studenții de la Facultatea de Medicină – specializările medicină generală, asistenți medicali licențiați și balneo – fiziokinetoterapie, vor studia principiile generale ale îngrijirilor paliative în cadrul cursurilor, iar lucrările de laborator (stagiile practice) se vor desfășura în cadrul Centrului „Sfântul Nectarie”.

Sub conducerea Șefei de Catedră –șef de lucrări dr. Ruxandra Râșnoveanu, își desfășoară activitatea și doi dintre medicii Centrului: asist. univ. drd. Marius Colceriu – medic șef secție și asist. univ. drd. Delia Ciuca, ambii cu atestat în îngrijiri paliative și cu o vastă experiență în domeniu.

La ora actuală, dincolo de activitatea principală prin care instituția asistă pacienți cu boli cronice progresive în stadii avansate de boală, se desfășoară și o intensă activitate educațională. În cadrul Centrului, există cursuri de calificare pentru infirmieri, pentru asistenți medicali generaliști, de specializare în îngrijiri paliative pentru asistenți medicali și medici și, din această lună, stagii practice pentru studenții mediciniști.

„Colaborarea cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, condusă de doamna rector prof. univ. dr. Anca Buzoianu, ne onorează, dar ne și responsabilizează întrucât un spital al Bisericii intră, din acest an universitar, în circuitul academic”, a precizat directorul Centrului, preotul Bogdan Chiorean.

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca este un proiect medico – social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, inițiat în anul 2009 de Preasfințitul Părinte Episcop emerit Vasile Flueraș. Inaugurat în anul 2012, reprezintă un proiect unic în această zonă a Transilvaniei și asistă anual peste 600 de pacienţi.

 

 

Ultimele articole

Creștinii au o singură armă: dragostea lui Hristos, o singură țintă: mântuirea și Împărăţia Lui, un singur steag: Crucea și Jertfa Sa | Poetul Traian Dorz

Creștinii au o singură armă: dragostea lui Hristos, o singură țintă: mântuirea și Împărăţia Lui, un singur steag: Crucea și Jertfa Sa | Poetul Traian Dorz

Poetul Traian Dorz: „Având o singură armă: dragostea lui Hristos, o singură țintă: mântuirea și Împărăţia Lui, un singur steag: Crucea și Jertfa Sa, creștinii dintâi, ei, cei foarte puțini și străini, dar călăuziţi de porunca și puterea lui Hristos, au îndrăznit să...

Mai multe din Societate
Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca (AUDIO)

Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca (AUDIO)

*Cu tine-aduci atâtea nestemate Din îngropatul vremilor tezaur, Şi amintirea-n ţara ei mă poartă, Cu pas încet, în carul ei de aur..* (Dascălul, Octavian Goga) Colegiului Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca este instituția de învățământ cu o tradiție de...

Preot de caritate sau Caritatea, în haine de preot

Preot de caritate sau Caritatea, în haine de preot

Spre deosebire de o parohie, unde credincioșii sunt cei care vin la biserica în care slujește preotul paroh, într-un spital, preotul de caritate este cel care vine el, singur, în întâmpinarea nevoilor credincioșilor. Alături de medicii care se ocupă de sănătatea...