Centrul de îngrijiri paliative pediatrice – un vis care devine realitate

de | nov. 17, 2022 | Societate

„Sunt multe lucruri grele în lumea noastră, dar poate cel mai dificil e să faci un copil bolnav incurabil să zâmbească. Lui nu-i poți spune despre eventuale rosturi ale suferinței. Cuvintele sunt nefertile și limbajul e de lemn uscat. Și-apoi, cum să-i explici unui pui de om că alții – de-o vârstă cu el – sunt prin parcuri, pe hintă, când el are doar varianta jocului de-a v-ați ascunselea cu boala? Inocenți pentru care spitalul devine a doua casă, trupuri firave de le transpare sufletul, asceți cuminți ce-ncurcă manualele de dogmatică-n capitolele despre pronia divină”…

Era gândul, încă nespus, care-i dădea părintelui Bogdan CHIOREAN imboldul, dar și speranța de a înființa, la Cluj, un centru de îngrijiri paliative pediatrice. După șapte ani de așteptări, proiectul său primește, așa cum spunea Preasfințitul părinte Benedict Bistrițeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului, „undă verde, de la Dumnezeu”, la mijlocul lunii octombrie fiind pusă piatra de temelie a centrului  ce-l va avea ca protector pe Sfântul Mucenic Hristofor. Motiv, așadar, pentru un nou dialog cu părintele Bogdan CHIOREAN, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” din Cluj-Napoca.

– Sunt șapte ani de când vă doriți înființarea unui centru de îngrijiri paliative pentru copii, la Cluj-Napoca. Cum vă simțiți la momentul acesta, după atâta așteptare, văzând că în sfârșit vi se împlinește un mare vis?

– Mă simt ca un copil care i-a scris o scrisoare, de mult timp, lui Moș Crăciun, și acum, prin mila lui Dumnezeu, i se împlinesc toate dorințele deodată.

M-am bucurat tare mult că, pe de o parte, am obținut acest teren, în Sânnicoară, un teren destul de generos, pe care să construim centrul de îngrijiri paliative pediatrice, care, iată, are de acum și un sfânt protector, și anume pe Sfântul Mucenic Hristofor.

Au fost, pe de o parte, îndemnurile permanente ale Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, care ne-a încurajat foarte, foarte mult în ideea de a ține steagul sus și a nu abandona acest proiect, deși, sincer vă spun, nu păreau să mai existe foarte multe soluții. Am avut nenumărate promisiuni de-a lungul celor șapte ani, au fost atâtea variante, dar nu s-a concretizat nici una. La un moment dat am avut și această ispită, să abandonez proiectul, pentru că mi se părea deja aproape imposibil de realizat. Dar noi știm, și patristica ne arată că atunci când simți că nu mai poți, dar chiar că nu mai poți, intervine Dumnezeu cu harul Său și și rezolvă problemele într-o manieră în care nu te așteptai. Și lucrurile sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât exact în această perioadă am reușit să primim și din partea Consiliului Județean Cluj o bucată de teren aici, în vecinătatea  Centrului de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie”.

– Ceea ce vă împlinește un al doilea mare vis, acela de a extinde actualul centru de îngrijiri paliative pentru adulți, „Sfântul Nectarie”. Și, trebuie să amintesc aici, o postare a dvs, pe Facebook, în care spuneați:

„Niciodată nu avem locuri disponibile la Centrul de Îngrijiri Paliative «Sfântul Nectarie». Fiecare externare la domiciliu, în altă unitate sanitară sau prin deces – sunt urmate imediat de o altă internare. Știați că, uneori, colegii sună familiile pentru că a ajuns lista de așteptare la bolnavul lor, iar ei tocmai se întorc de la înmormântare?”

– Exact. În 2013, când aveam 20 de locuri și erau doar câțiva pacienți, mă gândeam: Oare o să fie vreodată aceste 20 de locuri ocupate?, că  nu cunoșteau oamenii foarte multe despre îngrijirile paliative. Existau probleme, dar nu era o adresabilitate foarte crescută. Când am mărit capacitatea la 30 de paturi, ziceam: „Acum sper să fie suficiente”. Pe la 40, tot așa. Acum suntem la autorizare pentru încă 8 locuri, dar 48 este capacitatea maximă pe care o poate suporta clădirea actuală. Știm, însă, toți, că deja lista de așteptare în permanență are un număr de peste o sută de persoane, ceea ce trădează lipsa acestor servicii și, în același timp, nevoia extraordinar de mare ca unii dintre semenii noștri mai greu încercați să aibă câteva zile de tihnă.

Trebuie să precizez că nu se întâmplă lucruri extraordinare într-un asemenea așezământ, dar pentru oameni e tare important ca zilele pe care le mai au de la Dumnezeu să fie cu tihnă, să punem mult accent pe calitatea vieții și pe aceste îngrijiri fundamentale care, până la urmă, sunt un drept firesc, un drept de bază al fiecăruia dintre noi.

– Cu câte locuri intenționați să extindeți centrul de îngrijiri paliative pentru adulți?

– Încă nu avem o apreciere foarte exactă. Oricum, eu sper ca măcar 30 de locuri să fie în plus. Și, dacă cele două clădiri vor comunica printr-o pasarelă, am avea deja avantajul existenței căilor administrative – bucătărie, farmacie – și nu ar mai fi nevoie să le avem și dincolo, astfel că ar putea fi maximizat spațiul și eficientizat, chiar pentru saloane pentru pacienți.

– Revenind la centrul de îngrijiri paliative pentru copii: Ați ales un sfânt protector, Sfântul Mucenic Hristofor. De ce tocmai acest sfânt mucenic?

– E, cumva, o piatră de încercare când vrei să pui un nume unui proiect și mai ales când vrei să alegi un sfânt. Pe de o parte, ne gândeam să aibă un nume care să-l diferențieze de alte proiecte sociale ale Bisericii, iar pe de altă parte, eu îmi doream un sfânt care să aibă, cumva, legătură cu copiii. La un moment dat, trecând prin vecinătatea terenului, pe șosea, colegul meu, părintele Emanuel, a avut o sclipire de moment și zice: „Îmi amintesc că este o icoană cu Sfântul Mucenic Hristofor care îl trece râul pe Mântuitorul Hristos sub chip de copil”. Întâmplarea este mai lungă, dar, oricum, icoana e tare sugestivă pentru ceea ce urma să se întâmple. În toată această suferință, Hristos, și sub chipul oamenilor care vor lucra acolo, poate să poarte ceva din suferința celor care vor fi internați la centrul de îngrijiri paliative pentru copii.

– Știu că v-am mai întrebat de-a lungul timpului, dar poate că e momentul să  reamintiți de ce era (și este!) nevoie de un centru de îngrijiri paliative pentru copii.

– Din nefericire, există tare, tare multe boli cronice progresive și la copii și o serie de diagnostice foarte complexe, care fac aproape imposibilă supraviețuirea acestora până la vârsta de adult. Sunt anumite patologii congenitale, sunt copii care se nasc cu anumite malformații, sunt boli oncologice, există cancere la copii, chiar și la nou- născuți, și  acești copii au nevoie de grijă. Abordarea, nădăjduim să fie diferită față de Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, unde sunt doar pacienți adulți. Spun adesea acest lucru: copilul nu e un adult mic, deci nu va fi doar  o replică a Centrului „Sf. Nectarie” sau un centru în care pacienții vor fi „în miniatură”, ci abordarea va fi mult mai complexă. Se va axa nu pe prognostic, ci pe nevoia de moment, de îngrijirile care să suplinească nevoile de moment ale copiilor și va cuprinde inclusiv o parte educațională, sigur, mai puțin formală, dar adaptată nevoilor. Sperăm să avem și o sală de stimulare neurosenzorială pentru patologiile care necesită acest tip de suport. Și, ca idee generală, să prețuim viața, indiferent de stadiile în care este sau în care mai supraviețuiesc acești copii.

Centrul de îngrijiri paliative pediatrice – un vis care devine realitate

– Aveți, deja, un proiect al centrului de îngrijiri paliative pediatrice. Ce propune acest proiect?

– Avem un proiect, dar încă nu este sută la sută definitivat, în ideea că am vrea să eficientizăm câteva spații ca să putem să obținem mai multe locuri pentru copii.

O parte dintre saloane vor fi suficient de spațioase încât să permită cazarea și a unui părinte, iar o parte vor fi doar pentru copiii care sunt de vârstă mai mare și pot să fie și singuri sau câte doi într-un salon. De asemenea, vor fi săli de activități educaționale, apoi sală de kinetoterapie și, nu în ultimul rând, o să facem și un paraclis, pentru că, spuneam și în alte dăți, filantropia în Biserica noastră derivă cumva din Liturghie, adică așa înțelegem să continuăm Liturghia de după Liturghie sau Liturghia fratelui.

Momentan nu avem o estimare foarte exactă despre care va fi capacitatea, câți pacienți vom putea primi. Oricum, nădăjduim să fie peste 25. Și pentru doamna arhitect care se ocupă de proiect a fost o încercare lucrul acesta, pentru că terenul este foarte lung și foarte îngust și atunci a trebuit să ne adaptăm la regimul de înălțime pe care îl permite zona respectivă, dar în final a ieșit tare, tare bine.

– Cum a fost primită vestea înființării acestui centru, în comunitate?

– M-am bucurat tare mult că am avut alături, la punerea pietrei de temelie – deși a fost o invitație foarte pe repede înainte, deci foarte mulți dintre cei pe care i-am invitat nu au putut să vină pentru că deja erau programate alte activități -, oameni care, în mod unanim, mi-au spus că vor susține – prin profesia lor, prin rostul lor în lume, în societate -, înființarea acestui centru și că înțeleg că nevoia unui asemenea așezământ este una deosebit de crescută, mai ales că nu există un altul în zona noastră.

– Pe sprijinul cui contați, concret, în realizarea acestui proiect?

– Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul ne-a încurajat foarte mult să pornim acest proiect și e tare important să ai cumva pe cineva care să îți spună că merită, în ciuda multor, multor greutăți care au fost și sunt și cu siguranță vor mai fi, pentru că e o probă de curaj să începi să construiești în perioada în care ne aflăm acum.

– De mare, mare curaj!

– Da. Apoi, de asemenea, a Părintelui Mitropolit Andrei a fost tot aportul prin mijlocirea acestui teren, de lângă Centrul „Sfântul Nectarie”, altfel că ne vom trezi cu două construcții deodată, ceea ce cred, iarăși, că e o probă de curaj. Dar, nădăjduim că Dumnezeu ne este aproape. Și, așa cum s-a construit acest centru de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” prin concursul foarte, foarte multor oameni, de foarte multe etnii, de foarte multe confesiuni sau religii, am nădejde la bunul Dumnezeu că se vor realiza și aceste două proiecte care, la fel, sperăm să ofere în continuare servicii gratuite, în contextul în care asemenea servicii în spitalele private costă enorm, pentru pacienți.

– Întrebare oarecum  provocatoare: În cât timp – nu sperați!, ci vă doriți să vedeți ridicat acest centru?

– Să știți că în ultima vreme am nevoie de tot mai multe asemenea întrebări provocatoare, pentru că știu că dacă mă întreabă cineva și și răspund, ar trebui să și împlinesc, așa s-ar cădea, și atunci e o presiune pozitivă extraordinară. Eu sper că, din momentul autorizării, din momentul în care avem autorizația de construcție, în trei ani proiectul să fie și finalizat. Și nu am ales întâmplător acest termen, pentru că și în cazul Centrului „Sfântul Nectarie”, de la punerea pietrei de temelie și până la sfințire au durat trei ani.

– La momentul acesta cu ce puteți fi ajutați pentru acest proiect?

– Acum, cel mai mare ajutor este ajutorul financiar, pentru că noi nădăjduim ca până în primăvară să avem toate avizele necesare începerii construcției. Și, sigur, deja există cheltuieli legate de partea arhitecturală, de obținerea anumitor autorizații, tot felul  de studii geotehnice și câte și mai câte, astfel că, din punctul meu de vedere, cel mai mare ajutor la ora actuală este ajutorul financiar.

***

Pentru cei care vor dori să sprijine acest proiect, conturile destinate construirii centrului de îngrijiri paliative pediatrice sunt:

Asociația „Sfântul Nectarie” Cluj:

lei: RO83BTRLRONCRT00C6603105,

euro: RO25BTRLEURCRT00C6603103

Ultimele articole

Premieră la Teatrul de Păpuși „Puck”

Premieră la Teatrul de Păpuși „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” pregătesc pentru sâmbătă, 19 noiembrie, o nouă premieră. Este vorba de spectacolul „Te aștept!”/ „Eljöhetnél hozzám!”, în regia lui Kovács Ildikó, reluată de Varga Ibolya. De asemenea, duminică, 20 noiembrie, cei  mici sunt...

Mai multe din Societate
Campanie de donare de sânge, la Protopopiatul Ortodox Gherla

Campanie de donare de sânge, la Protopopiatul Ortodox Gherla

A doua ediție a campaniei Asociației Filantropia Ortodoxă – filiala Gherla „Și tu poti fii erou – donează sânge”,  desfășurată la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla a ajuns la final. Acțiunea organizată în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj...

Înscrieri seniori voluntari | Fundaţia Regală Margareta a României

Înscrieri seniori voluntari | Fundaţia Regală Margareta a României

Proiectul Generații continuă în zona Transilvanieiîn anul școlar 2022-2023 reunind copii și mentori seniori în cadrul a 10 centre sociale after-school Un proiect al Fundației Regale Margareta a României, susținut de Hochland România 80 de seniori au oportunitatea de a...