Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca – model de bune practici în paliație

de | oct. 26, 2016 | Actualitatea religioasă

În luna octombrie a acestui an, au fost desfășurate o serie de activități la nivel național care au avut ca scop popularizarea Centrului „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Clujului. Astfel, în perioada 1-2 octombrie, pr. Bogdan Chiorean – directorul Centrului – a fost prezent la Simpozionul internațional de la Hârja, în județul Bacău, unde a prezentat o lucrare referitoare la calitatea vieții în abordarea holistică a îngrijirilor paliative.

Proiectul a continuat printr-o prezentare ținută la Asociația Medicilor de Familie din județul Cluj, unde au fost dezbătute specificul Centrului, modul de organizare precum și condițiile de internare. Activitatea Centrului a fost intens apreciată, evidențiindu-se aspecte pozitive precum numărul mare de specialiști care îngrijesc cei 40 de bolnavi, abordarea complexă – atât medicală, cât și spirituală, psihologică și socială –, condițiile hoteliere deosebite și, nu în ultimul rând, gratuitatea serviciilor.

La finalul lunii, în perioada 24-25 octombrie, părintele Bogdan Chiorean a participat la Iași, la întrunirea națională a Asociației Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici, în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, unde Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca a fost declarat model de bune practici în paliație.

Reamintim faptul că acest Centru are o capacitate de 40 de locuri și se adresează pacienților cu diagnostic oncologic, indiferent de stadiul bolii.

Şedinţă comună a Sinoadelor mitropolitane din Transilvania

Şedinţă comună a Sinoadelor mitropolitane din Transilvania

Ierarhii din Sinodul Mitropoliei Ardealului şi din Sinodul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului s-au întrunit joi, 26 noiembrie în şedinţă de lucru comună, la sediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Ierarhii au discutat diverse aspecte ale vieţii...

Lacrimi de întristare în Parohia Brebeni din Protopopiatul Lăpuş

Lacrimi de întristare în Parohia Brebeni din Protopopiatul Lăpuş

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, duminică, 22 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Brebeni din Protopopiatul Lăpuş, înconjurat de un sobor de preoţi, diaconi şi...

Sfințirea bisericii din Cornești, protopopiatul Turda

Sfințirea bisericii din Cornești, protopopiatul Turda

Întreaga comunitate a parohiei Cornești din Protopopiatul Turda a participat duminică, 22 noiembrie 2015, la Sfințirea Bisericii a cărei existență datează din 1733. În ultimii ani, biserica a fost amplu reabilitată iar lucrările au fost încununate astăzi de târnosirea...