Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” își va sărbători vineri ocrotitorul

de | nov. 5, 2018

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” își va sărbători hramul vineri, 9 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului.

Ziua va debuta cu Sfânta Liturghie oficiată de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Benedict Vesa, înconjurat de un sobor de preoți, începând cu ora 9. La slujbă vor fi prezenți angajații Centrului, elevii Școlii Postliceale Sanitare „Sfântul Nectarie”, dar și credincioși apropiați instituției noastre.

Seara de la ora 18, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va oficia slujba parastasului pentru toți pacienții care au trecut la cele veșnice în cadrul instituției în ultimul an, un eveniment care deja a devenit tradiție.

Îngrijirile paliative pun deosebit accent pe calitatea vieții și demonstrează faptul că pentru un om cu boală incurabilă se poate face încă mult, atunci când spitalele clasice spun că nu se mai poate face nimic. Sprijinirea familiei este un alt deziderat al acestui tip de îngrijire, astfel că întâlnirea la anumite intervale cu aparținătorii pacienților adormiți, mai ales în cadrul slujbelor de pomenire, este benefică și obligatorie specificului activității noastre.

Pr. Bogdan Chiorean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească în Parohia Cuzdrioara

Binecuvântare arhierească în Parohia Cuzdrioara

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne), 10 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Cuzdrioara,...